” Ielele sunt reprezentări mitice feminine care apar noaptea, înainte de cântatul cocoşilor, sinonime cu Rusaliile. Acestea sunt spirite rebele ale morţilor care, după ce şi-au părăsit mormintele în noaptea de Joimari şi au petrecut Paştele cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în lăcaşele lor subpământene. Pentru a le îmbuna, oamenii le-au dat nume eufemistice (Zâne, Frumoase, Şoimane etc.) sau nume provenite din pronume personale (Iele, Dânsele) şi demonstrative (Cele Nemaipomenite). Ielele populează peisajul mitic românesc numai pe timpul verii. Conform tradiţiei, acestea sunt fecioare îmbrăcate în alb, copile frumoase, uneori fecioare bătrâne, spirite sau duhuri rele în număr fără soţ (3-5-7-9). Prin Banat, fiecare membră a cetei poartă câte un nume (Rudeana, Ruja, Păscuţa, Trandafira, Consânzeana, Sânziana ş.a), adesea invocat în vrăji şi descântece. Locuinţa lor s-ar afla prin codrii neumblaţi şi neatinşi de topor şi de picior de om, prin văzduh, pe câmpii, pe ape mari.
Ielele pot fi auzite fâlfâind prin aer pe la fântâni, prin pomi, pe sub streaşinile caselor. Umblă însoţite de lăutari (fluieraşi, cimpoieri), sună din clopoţei, bat din tobe şi trâmbiţe, joacă (hora, brâul etc.), întind mese pe iarbă, beau, petrec, chiuie şi cântă în cor: Dacă n-ar fi lăsat Dumnezeu / Leuşten şi Odolean, / Avrămeasă, Cârtăneasă, / Ar fi lumea toată a noastră!. Pe unde joacă Ielele, pământul rămâne ars, bătătorit şi cu iarba îngălbenită sau înnegrită. Ele ar pedepsi oamenii făcători de rele, pe cei care nu le respectă zilele, care dorm noaptea pe sub pomi sau sub cerul liber, care ies noaptea la fântână să aducă apă, prin ridicarea lor pe sus, în vârtejuri, prin pocire şi sluţire. Diferite forme de reumatism şi maladii neuropsihice se numesc luat din Iele, lovit de Iele, luat din Rusalii, rămas şoimărit, ologit de Dânsele. Local, acestea urseau copiii la naştere şi preziceau moartea oamenilor. În nopţile de Sfredelul Rusaliilor, Rusalii şi Sânziene, când acestea deveneau extrem de periculoase, oamenii purtau usturoi sau pelin la brâu. Dacă se întâmpla ca cineva să le vadă sau să le audă, acela nu trebuia să se mişte sau să vorbească. De bolile provocate de Iele se putea scăpa prin diferite procedee: descântece, cetanie la mănăstire, intrarea în hora Căluşului, sărirea bolnavului de Căluşari şi altele. ”
sursa : Ion Ghinoiu - revista Clipa
Postări
