Preotii daci, slujitorii lui Iisus
“La schitul din tei,/ Crucea lui Andrei,/ Cine ca-mi venea,/ Si descaleca?/ Venea Decebal,/ Calare pe-un cal” - o balada culeasa din Dobrogea pomeneste numele ultimului rege dac alaturi de cel al sfantului care a increstinat aceste meleaguri. Memoria populara a retinut in legende faptele cele vechi ale stramosilor si, potrivit batranilor, apostolul a dat peste preoti daci “sfinti” in pestera care astazi ii poarta numele, cea de la Ion Corvin, din Dobrogea. Ziua Sfantului, sarbatorita de aproape 200.000 de romani care ii poarta numele, este importanta si pentru ca traditia neamului spune ca noaptea din 29 spre 30 noiembrie este singura din an cand se deschid portile cerului si ies strigoii din morminte.
Istoricii s-au contrazis de multe ori atunci cand au vorbit despre prezenta Sfantului Apostol Andrei in locuri care astazi fac parte din Romania. Desi sunt cercetatori care contesta acest lucru, jurnalistul Dumitru Manolache demonstreaza prin argumente, in volumul “Andrei Apostolul lupilor”, ca sfantul a poposit pe aceste meleaguri. In plus, chiar Papa Pius al II-lea spune ca Sfantul Andrei a ajuns pe malurile Dunarii, unde a fost primit de mare multime “inflacarata de cuvintele sale” si evenimentul ar fi avut loc la trei decenii dupa moartea poetului Ovidiu, la jumatatea secolului I d.Hr. In 2001, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a proclamat ziua praznuirii Sfantului Andrei, adica 30 noiembrie, drept sarbatoare nationala bisericeasca pentru ca Apostolul Andrei este considerat primul propovaduitor al Evangheliei la daci, in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra.
Cinstea de care se bucura cel care a adus cuvantul Mantuitorului Hristos populatiei de la gurile Istrului este dovedita si prin faptul ca noua catedrala patriarhala din Bucuresti va avea unul dintre hramuri dedicat acestui sfant. Calatoriile sale prin cetatile de la Dunare sunt pomenite de Ion Dinu, doctor in teologie, care, in 1945, scrie, in “Viata si activitatea Sfantului Apostol Andreiu”: “Dar chersonitii si cetatea Olbiilor, de la gura Nistrului si peste marea Azovului il asteptau si mult se bucurau de vestea ca apostolul va veni si la ei cu invatatura si cu botez. De aceea, cu tovarasii sai a parasit cetatea Silistrei si s-a indreptat spre cetatea dunareana Axiopolis, care este acum Cernavoda, mergand apoi prin sirul de cetati pana la Noviodunum, care se cheama Isaccea, unde a trecut apa mare a Dunarii“. Declarat protectorul Romaniei, ziua sfantului marcheaza, traditional, inceperea iernii, motiv pentru care se mai numeste Andrei de Iarna.
Andrei, apostolul lupilor
Volumul de 500 de pagini semnat de Dumitru Manolache si aparut la editura Dacica este considerat de teologi o “predanie” si contine date despre activitatea Apostolului si transmiterea lor prin Sfanta Scriptura, prin alte documentele scrise, prin dovezi arheologice si texte ale etnografiei si folclorului romanesc culese de diferiti cercetatori. Autorul vorbeste despre prezenta Apostolului Andrei in “teritoriile lupilor”, despre momentul crestinarii poporului roman, despre cuvantul Mantuitorului transmis dacilor de la Istru (asa se numea atunci Dunarea). Jurnalistul inceteaza sa mai caute documente oficiale si se apleaca asupra traditiilor, descoperind elemente de predica crestina legate de prezenta Apostolului Andrei la Dunare. Autorul crede ca transformarea dacilor din credinciosi ai lui Zamolxis in crestini are mai multe etape. Autorul crede ca “elinii din Pont”, pomeniti in Evanghelia lui Ioan si in faptele apostolilor, pot fi grecii din Pont sau locuitorii Pontului, adica si populatia dacica cu sacerdotii ei. Andrei ar fi aflat de daci la una dintre intalnirile anuale ale apostolilor, atunci cand praznuiau Pastele la Ierusalim si cand schimbau informatii intre ei. Dumitru Manolache pomeneste de o traditie consemnata prima data de un anume parinte Ghelasie de la Frasinei si care ar fi circulat exclusiv printre sihastrii din Muntii Carpati, unde se spune ca ultimul preot al cultului zamolxian l-a cunoscut pe Mantuitor si apoi pe Apostolul Andrei. Intr-o carte dedicata ”Mosului din Carpati”, Pustnicul Neofit, din Rameti, in Muntii Apuseni, invoca o “taina” pastrata in ciuda piedicilor si scrie despre “memorii ce nu se sterg, care reapar tocmai cand se considera ca s-au pierdut”, amintiri despre continuitatea “duhului de traire in acest specific de caracter carpatin”. Taina despre trecerea dacilor la crestinism a fost pastrata si transmisa de la un pustnic la altul.
Volumul de 500 de pagini semnat de Dumitru Manolache si aparut la editura Dacica este considerat de teologi o “predanie” si contine date despre activitatea Apostolului si transmiterea lor prin Sfanta Scriptura, prin alte documentele scrise, prin dovezi arheologice si texte ale etnografiei si folclorului romanesc culese de diferiti cercetatori. Autorul vorbeste despre prezenta Apostolului Andrei in “teritoriile lupilor”, despre momentul crestinarii poporului roman, despre cuvantul Mantuitorului transmis dacilor de la Istru (asa se numea atunci Dunarea). Jurnalistul inceteaza sa mai caute documente oficiale si se apleaca asupra traditiilor, descoperind elemente de predica crestina legate de prezenta Apostolului Andrei la Dunare. Autorul crede ca transformarea dacilor din credinciosi ai lui Zamolxis in crestini are mai multe etape. Autorul crede ca “elinii din Pont”, pomeniti in Evanghelia lui Ioan si in faptele apostolilor, pot fi grecii din Pont sau locuitorii Pontului, adica si populatia dacica cu sacerdotii ei. Andrei ar fi aflat de daci la una dintre intalnirile anuale ale apostolilor, atunci cand praznuiau Pastele la Ierusalim si cand schimbau informatii intre ei. Dumitru Manolache pomeneste de o traditie consemnata prima data de un anume parinte Ghelasie de la Frasinei si care ar fi circulat exclusiv printre sihastrii din Muntii Carpati, unde se spune ca ultimul preot al cultului zamolxian l-a cunoscut pe Mantuitor si apoi pe Apostolul Andrei. Intr-o carte dedicata ”Mosului din Carpati”, Pustnicul Neofit, din Rameti, in Muntii Apuseni, invoca o “taina” pastrata in ciuda piedicilor si scrie despre “memorii ce nu se sterg, care reapar tocmai cand se considera ca s-au pierdut”, amintiri despre continuitatea “duhului de traire in acest specific de caracter carpatin”. Taina despre trecerea dacilor la crestinism a fost pastrata si transmisa de la un pustnic la altul.
Marele Preot, preotul lui Hristos
Doar dupa ce parintele Ghelasie a stat la Sfantul Munte Athos a primit la intoarcere mostenirea de mos-pustnic. El vorbeste despre traditia care spune ca ultimul urmas al ultimului preot al dacilor s-a retras in tinuturile Apusenilor, dupa cucerirea de catre romani a Daciei. Acesta s-ar fi “ascuns” in munti, “sub chipul unui iconar-purtator de icoana”: “Se zice ca marele preot a venit aici cu o icoana ce reprezenta pe Fecioara cu Pruncul Hristos in brate. Tradat, l-au gasit, dar cand au vrut sa-l omoare, minune, un foc a iesit din icoana. Si ostasii au orbit, scapand astfel...”. Cand s-a intors acasa din calatoria initiatica la invatatii din Egipt, ultimul preot al lui Zalmoxis a gasit Dacia cucerita. Cu regele mort, marele preot se ascunde prin sihastrii cunoscute doar de localnici, sub infatisarea unui iconar. El incearca totusi sa vorbeasca despre “Noua Taina” dacilor care il suspecteaza ca si-a schimbat credinta stramoseasca si ii cer sa aleaga intre Zalmoxe si Hristos. Marele preot ar fi raspuns: “Poporul meu iubit, stiti din mosi-stramosi ca Intelepciunea Cerului s-a pogorat si pe acest pamant prin chipul magului preot, al carui nume de taina era Zalmoxe. Din neam in neam, mos-magul lasa un altul dupa chipul si asemanarea sa si Glasul de Sus niciodata nu lipsea. Au trecut si peste noi si zile bune si zile rele..., dar Puterea de Sus prin magul de jos le spulbera... Lumea cazu din chipul creat, dar Ziditorul nu putea lasa chipul cel stricat. Iata taina ce de acum lumii se arata: Insusi El din cer pe pamant vine, ca nimeni sa nu-L mai inchipuie in zei si idoli si in intelepti. Iata poporul meu ce trebuie sa va spun: Eu, magul - urmasul Zeului – Mos al acestui pamant, pe Cel ce este Insusi Dumnezeu Care coboara din cer si se descopera la fata, eu L-am cunoscut si L-am intalnit si I-am cazut in genunchi la picioare, si El mi-a pus mana pe cap si chipul meu de mag s-a prefacut in alt chip. Asa, poporul meu, de acum nu mai aveti pe magul-batranul, ci pe preotul lui Hristos”.
Doar dupa ce parintele Ghelasie a stat la Sfantul Munte Athos a primit la intoarcere mostenirea de mos-pustnic. El vorbeste despre traditia care spune ca ultimul urmas al ultimului preot al dacilor s-a retras in tinuturile Apusenilor, dupa cucerirea de catre romani a Daciei. Acesta s-ar fi “ascuns” in munti, “sub chipul unui iconar-purtator de icoana”: “Se zice ca marele preot a venit aici cu o icoana ce reprezenta pe Fecioara cu Pruncul Hristos in brate. Tradat, l-au gasit, dar cand au vrut sa-l omoare, minune, un foc a iesit din icoana. Si ostasii au orbit, scapand astfel...”. Cand s-a intors acasa din calatoria initiatica la invatatii din Egipt, ultimul preot al lui Zalmoxis a gasit Dacia cucerita. Cu regele mort, marele preot se ascunde prin sihastrii cunoscute doar de localnici, sub infatisarea unui iconar. El incearca totusi sa vorbeasca despre “Noua Taina” dacilor care il suspecteaza ca si-a schimbat credinta stramoseasca si ii cer sa aleaga intre Zalmoxe si Hristos. Marele preot ar fi raspuns: “Poporul meu iubit, stiti din mosi-stramosi ca Intelepciunea Cerului s-a pogorat si pe acest pamant prin chipul magului preot, al carui nume de taina era Zalmoxe. Din neam in neam, mos-magul lasa un altul dupa chipul si asemanarea sa si Glasul de Sus niciodata nu lipsea. Au trecut si peste noi si zile bune si zile rele..., dar Puterea de Sus prin magul de jos le spulbera... Lumea cazu din chipul creat, dar Ziditorul nu putea lasa chipul cel stricat. Iata taina ce de acum lumii se arata: Insusi El din cer pe pamant vine, ca nimeni sa nu-L mai inchipuie in zei si idoli si in intelepti. Iata poporul meu ce trebuie sa va spun: Eu, magul - urmasul Zeului – Mos al acestui pamant, pe Cel ce este Insusi Dumnezeu Care coboara din cer si se descopera la fata, eu L-am cunoscut si L-am intalnit si I-am cazut in genunchi la picioare, si El mi-a pus mana pe cap si chipul meu de mag s-a prefacut in alt chip. Asa, poporul meu, de acum nu mai aveti pe magul-batranul, ci pe preotul lui Hristos”.
Primul martir crestin
Potrivit tainei de la Rameti, dacii il acuza de tradare, dar marele preot explica: “Zalmoxe a lasat cuvant: “Cand va veni Insusi Dumnezeu pe pamant, chipul meu va trece in alt chip. Ca eu sunt doar umbra acestuia. Asteptati marea zi pe care s-o primiti cu toate inimile deschise, ca sufletul acestui neam are deja taina lui... Recunoasteti, poporul meu, in chipul lui Hristos si pamantul neamului nostru. Eu, magul-preotul acestui neam, am implinit porunca lui Zalmoxe”. Dupa acest cuvant, un luptator spune ca se vorbeste ca un apostol al lui Hristos a venit in Dacia si ca a fost primit chiar de marele mag in pestera de taina a lui Zalmoxe, unde a facut biserica, apoi il condamna: “Batranule mag va trebui sa mori pentru aceasta schimbare de credinta. Lasa-ne in schimb un urmas, un alt mag ca sa nu ramana pamantul nostru fara legatura cu cerul”. Preotul-mag spune insa dacilor ca nu a tradat, ci a implinit credinta “in Chipul ei mult asteptat.”: “Voi merge pana la Zalmoxe caruia ii voi duce “haina de crestin” in locul celei de mag, haina sufletului dac, care incepe o noua nastere de viata nemuritoare, asa cum a crezut din mosi-stramosi ca se va implini si aceasta mare zi”. Magul savarseste apoi “primul botez al vietii fagaduite”, noul preot fiind numit Andrei, “dupa numele apostolului ce ne-a adus pe Hristos. Eu insumi am noul nume tot de Andrei, in locul celui de Zalmoxe”. Aruncat in suliti, de trei luptatori legati la ochi, solul este primit de zeul Zalmoxe, dar nu inainte de a fi devenit, potrivit “tainei”, primul mucenic dac crestin, sangele lui sfintind si ridicand pamantul Daciei la cer. Ziaristul Dumitru Manolache crede ca aceasta “taina” de la Rameti este de fapt taina crestinarii poporului roman, care nu are o data certa. Daca popoarele din jur, precum maghiarii, rusii, s-au crestinat la o mie de ani dupa daci, romanii nu se stie cand s-au crestinat si crede ca “poporul roman s-a nascut crestin!” pentru ca, in momentul istoric in care Sfantul Apostol Andrei a venit in aceasta zona, se nastea si poporul roman.
Potrivit tainei de la Rameti, dacii il acuza de tradare, dar marele preot explica: “Zalmoxe a lasat cuvant: “Cand va veni Insusi Dumnezeu pe pamant, chipul meu va trece in alt chip. Ca eu sunt doar umbra acestuia. Asteptati marea zi pe care s-o primiti cu toate inimile deschise, ca sufletul acestui neam are deja taina lui... Recunoasteti, poporul meu, in chipul lui Hristos si pamantul neamului nostru. Eu, magul-preotul acestui neam, am implinit porunca lui Zalmoxe”. Dupa acest cuvant, un luptator spune ca se vorbeste ca un apostol al lui Hristos a venit in Dacia si ca a fost primit chiar de marele mag in pestera de taina a lui Zalmoxe, unde a facut biserica, apoi il condamna: “Batranule mag va trebui sa mori pentru aceasta schimbare de credinta. Lasa-ne in schimb un urmas, un alt mag ca sa nu ramana pamantul nostru fara legatura cu cerul”. Preotul-mag spune insa dacilor ca nu a tradat, ci a implinit credinta “in Chipul ei mult asteptat.”: “Voi merge pana la Zalmoxe caruia ii voi duce “haina de crestin” in locul celei de mag, haina sufletului dac, care incepe o noua nastere de viata nemuritoare, asa cum a crezut din mosi-stramosi ca se va implini si aceasta mare zi”. Magul savarseste apoi “primul botez al vietii fagaduite”, noul preot fiind numit Andrei, “dupa numele apostolului ce ne-a adus pe Hristos. Eu insumi am noul nume tot de Andrei, in locul celui de Zalmoxe”. Aruncat in suliti, de trei luptatori legati la ochi, solul este primit de zeul Zalmoxe, dar nu inainte de a fi devenit, potrivit “tainei”, primul mucenic dac crestin, sangele lui sfintind si ridicand pamantul Daciei la cer. Ziaristul Dumitru Manolache crede ca aceasta “taina” de la Rameti este de fapt taina crestinarii poporului roman, care nu are o data certa. Daca popoarele din jur, precum maghiarii, rusii, s-au crestinat la o mie de ani dupa daci, romanii nu se stie cand s-au crestinat si crede ca “poporul roman s-a nascut crestin!” pentru ca, in momentul istoric in care Sfantul Apostol Andrei a venit in aceasta zona, se nastea si poporul roman.
Preotii daci, slujitorii lui Iisus
Gazetarul prezinta dovezi ca Apostolul Andrei a fost in Dacia si a locuit in pestera din Ion Corvin, devenita biserica. Astfel, biserica neamului apare in a doua parte a primului secol crestin, iar slujbele si ritualurile s-au facut in spatii subterane pana in secolul IV, cand imparatul Constantin cel Mare a oficializat cultul crestin. Volumul acrediteaza ideea potrivit careia crestinarea s-a facut, in primul rand, prin convertirea preotilor daci, lucru care a determinat raspandirea lina a crestinismului si nu fortata, prin ordin. Noua religie si-a insusit elemente ale cultului precrestin si a construit unul nou, autorul prezentand in sprijinul teoriei sale mai multe dovezi arheologice, printre care descoperirea primului crestin cunoscut cu numele de pe teritoriul actual al Romaniei, un anume Inoces, descoperit langa Galati, in mormant, inhumat dupa traditia crestina, cu un banut in gura pentru a-si plati vamile, cu mainile pe piept, cu o catuie dacica si o candela romana la picioare. Preafericitul Parinte Patriarh Daniel scrie intr-o lucrare de seminar: “credinta puternica in nemurire intensifica vitejia geto-dacilor, trezindu-le constiinta de nemurire nu numai a insului, ci si a neamului. Ea a putut fi valorificata de misionarii crestini, care propovaduiau credinta in inviere. Ideea de jertfa - in felul cum era conceputa si traita de geto - daci - a putut constitui un element favorabil crestinarii care, desi nu s-a facut oficial, a patruns destul de repede si profund in Dacia Romana si imprejurimi. Curatia vietii morale pe care o aveau slujitorii lui Zamolxis a putut familiariza pe stramosii geto-daci cu atmosfera sihastriilor care, mai tarziu, in crestinism, vor fi calugarii din muntii nostri. Armonia dintre conducatorul politic al geto-dacilor si Marele Preot devine obisnuinta si stare normala, ambele parti slujind poporul. Aceasta stare nu a ramas fara ecou si rod in istoria poporului roman”.
Gazetarul prezinta dovezi ca Apostolul Andrei a fost in Dacia si a locuit in pestera din Ion Corvin, devenita biserica. Astfel, biserica neamului apare in a doua parte a primului secol crestin, iar slujbele si ritualurile s-au facut in spatii subterane pana in secolul IV, cand imparatul Constantin cel Mare a oficializat cultul crestin. Volumul acrediteaza ideea potrivit careia crestinarea s-a facut, in primul rand, prin convertirea preotilor daci, lucru care a determinat raspandirea lina a crestinismului si nu fortata, prin ordin. Noua religie si-a insusit elemente ale cultului precrestin si a construit unul nou, autorul prezentand in sprijinul teoriei sale mai multe dovezi arheologice, printre care descoperirea primului crestin cunoscut cu numele de pe teritoriul actual al Romaniei, un anume Inoces, descoperit langa Galati, in mormant, inhumat dupa traditia crestina, cu un banut in gura pentru a-si plati vamile, cu mainile pe piept, cu o catuie dacica si o candela romana la picioare. Preafericitul Parinte Patriarh Daniel scrie intr-o lucrare de seminar: “credinta puternica in nemurire intensifica vitejia geto-dacilor, trezindu-le constiinta de nemurire nu numai a insului, ci si a neamului. Ea a putut fi valorificata de misionarii crestini, care propovaduiau credinta in inviere. Ideea de jertfa - in felul cum era conceputa si traita de geto - daci - a putut constitui un element favorabil crestinarii care, desi nu s-a facut oficial, a patruns destul de repede si profund in Dacia Romana si imprejurimi. Curatia vietii morale pe care o aveau slujitorii lui Zamolxis a putut familiariza pe stramosii geto-daci cu atmosfera sihastriilor care, mai tarziu, in crestinism, vor fi calugarii din muntii nostri. Armonia dintre conducatorul politic al geto-dacilor si Marele Preot devine obisnuinta si stare normala, ambele parti slujind poporul. Aceasta stare nu a ramas fara ecou si rod in istoria poporului roman”.
Imblanzitorul lupilor
In multimea de obiceiuri romanesti, numele Apostolului Andrei apare des legat de cel al lupilor, animalele considerate simboluri ale dacilor. In timp ce unele legende amintesc de un lup alb, care a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei, altele povestesc cum spiritul unui Lup Alb l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Scythiei spre pestera unde avea sa-si gaseasca adapost. Autorul descopera informatii despre prezenta Sfantului Apostol Andrei in vechea Dacie depozitate in traditii, obiceiuri sau colinde. In Dobrogea, o veche colinda il pomeneste asa pe Apostolul Andrei: “Trece-ma si Dunarea,/ Ca sa afle Dacia,/ Ca s-a nascut Mesia”. Ziaristul gaseste apoi in Moldova o traditie in care Sfantul Andrei este prezentat prin elementele specifice vietii lui Moise si deduce ca oamenii locului i-au atribuit aceste elemente dupa ce ucenicii Apostolului au povestit intamplari din Vechiul Testament, printre care si viata lui Moise. Apoi, este traditia pazitului usturoiului, usturoiul fiind Insusi Mantuitorul, pentru ca in cursul acestui obicei din noaptea Sfantului exista un moment in care oamenii stau intristati si privesc usturoiul, il prohodesc pana dimineata, cand se imparte tinerilor, respectiv fetelor, si ele il pastreaza ca pe un obiect sfant, la icoana. In traditia neamului, apostolul este invocat ca aparator al oamenilor impotriva relelor si simpla rostire a numelui sau oferea protectie, pentru ca Andrei era trimisul Domnului printre “lupi”. Despre daci, se stie ca erau numiti “lupi”, datorita vitejiei lor. Legendele spun ca numai Sfantul Andrei a reusit sa ii imblanzeasca, atunci cand le-a vorbit despre Hristos si, de aceea, Sfantul Andrei a ramas in popor ca “Apostolul lupilor”, care fereste de lupii salbatici si care a imblanzit “lupii” daci. Asa a ramas Sfantul Apostol Andrei viu in amintirea romanilor pana in zilele noastre: “ Spune, spune mos Andrei,/ Cel cu crucea cea de tei, /Cine-I, cine-I mos Craciun, / Mos Craciun cel mai batran .../ - Mos Craciun e tatal vostru,/ E si Dumnezeul nostru,/ El le facu si pe pom, / Si pe capra, si pe om”.
In multimea de obiceiuri romanesti, numele Apostolului Andrei apare des legat de cel al lupilor, animalele considerate simboluri ale dacilor. In timp ce unele legende amintesc de un lup alb, care a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei, altele povestesc cum spiritul unui Lup Alb l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Scythiei spre pestera unde avea sa-si gaseasca adapost. Autorul descopera informatii despre prezenta Sfantului Apostol Andrei in vechea Dacie depozitate in traditii, obiceiuri sau colinde. In Dobrogea, o veche colinda il pomeneste asa pe Apostolul Andrei: “Trece-ma si Dunarea,/ Ca sa afle Dacia,/ Ca s-a nascut Mesia”. Ziaristul gaseste apoi in Moldova o traditie in care Sfantul Andrei este prezentat prin elementele specifice vietii lui Moise si deduce ca oamenii locului i-au atribuit aceste elemente dupa ce ucenicii Apostolului au povestit intamplari din Vechiul Testament, printre care si viata lui Moise. Apoi, este traditia pazitului usturoiului, usturoiul fiind Insusi Mantuitorul, pentru ca in cursul acestui obicei din noaptea Sfantului exista un moment in care oamenii stau intristati si privesc usturoiul, il prohodesc pana dimineata, cand se imparte tinerilor, respectiv fetelor, si ele il pastreaza ca pe un obiect sfant, la icoana. In traditia neamului, apostolul este invocat ca aparator al oamenilor impotriva relelor si simpla rostire a numelui sau oferea protectie, pentru ca Andrei era trimisul Domnului printre “lupi”. Despre daci, se stie ca erau numiti “lupi”, datorita vitejiei lor. Legendele spun ca numai Sfantul Andrei a reusit sa ii imblanzeasca, atunci cand le-a vorbit despre Hristos si, de aceea, Sfantul Andrei a ramas in popor ca “Apostolul lupilor”, care fereste de lupii salbatici si care a imblanzit “lupii” daci. Asa a ramas Sfantul Apostol Andrei viu in amintirea romanilor pana in zilele noastre: “ Spune, spune mos Andrei,/ Cel cu crucea cea de tei, /Cine-I, cine-I mos Craciun, / Mos Craciun cel mai batran .../ - Mos Craciun e tatal vostru,/ E si Dumnezeul nostru,/ El le facu si pe pom, / Si pe capra, si pe om”.
Superstitiile unui sfant
Ziua Sfantului Andrei se mai numeste si Ziua Lupului sau Gadinetul schiop. Traditia spune ca cine a vazut lupul noaptea nu va avea liniste tot anul care vine. Fetele nemaritate au avut ocazia sa-si viseze ursitul daca au pus sub perna doi catei de usturoi si 41 de boabe de grau. Este ziua cand este bine sa se puna cateva crengute de mar sau de cires in apa si, daca vor inflori pana la Anul Nou, cu siguranta va fi un an plin de bucurii. Pentru a alunga duhurile ce bantuie pamantul, spune tot traditia, cel mai bun remediu este un catel de usturoi. Noaptea Sfantului Andrei este potrivita si pentru observatii astronomice: daca luna va fi plina si cerul senin, iarna este usoara, iar daca cerul este intunecat, se anunta zapezi mari. In aceasta zi este interzis sa muncesti in casa sau sa pornesti la drum. Ziua Sfantului Andrei se mai numeste si Ziua Lupului. Inca si astazi, pe la sate, se mai pastreaza obiceiul de a unge tarusii, ferestrele, pragul usilor si chiar si fantanile cu usturoi, pentru ca satenii sa isi apere gospodaria de lupi. Nu se matura toata ziua, nu se arunca gunoiul, nu se face pomana si nu se da nimic imprumut.
Ziua Sfantului Andrei se mai numeste si Ziua Lupului sau Gadinetul schiop. Traditia spune ca cine a vazut lupul noaptea nu va avea liniste tot anul care vine. Fetele nemaritate au avut ocazia sa-si viseze ursitul daca au pus sub perna doi catei de usturoi si 41 de boabe de grau. Este ziua cand este bine sa se puna cateva crengute de mar sau de cires in apa si, daca vor inflori pana la Anul Nou, cu siguranta va fi un an plin de bucurii. Pentru a alunga duhurile ce bantuie pamantul, spune tot traditia, cel mai bun remediu este un catel de usturoi. Noaptea Sfantului Andrei este potrivita si pentru observatii astronomice: daca luna va fi plina si cerul senin, iarna este usoara, iar daca cerul este intunecat, se anunta zapezi mari. In aceasta zi este interzis sa muncesti in casa sau sa pornesti la drum. Ziua Sfantului Andrei se mai numeste si Ziua Lupului. Inca si astazi, pe la sate, se mai pastreaza obiceiul de a unge tarusii, ferestrele, pragul usilor si chiar si fantanile cu usturoi, pentru ca satenii sa isi apere gospodaria de lupi. Nu se matura toata ziua, nu se arunca gunoiul, nu se face pomana si nu se da nimic imprumut.
Semnificatia numelui “Andrei”
Sfantul Apostol Andrei, “cel dintai chemat” la propovaduire, este praznuit pe 30 noiembrie, iar luna calendaristica urmatoare, decembrie, ii purta in mod traditional numele: Undrea sau Indrea. Numele Andrei este de origine greceasca: Andréas este in legatura cu andreia, “barbatie, indrazneala” si se trage din cuvantul anér, andrós – “barbat”. Forma curenta este Andrei, cu femininul Andreea, iar diminutivul este Andi, adeseori grafiat Andy, dupa model occidental. In vechime, limba romana a cunoscut si alte forme precum Andrii, Andruta, Andries, Andreica, multe disparute cu timpul, altele pastrate doar ca nume de familie.
Sfantul Apostol Andrei, “cel dintai chemat” la propovaduire, este praznuit pe 30 noiembrie, iar luna calendaristica urmatoare, decembrie, ii purta in mod traditional numele: Undrea sau Indrea. Numele Andrei este de origine greceasca: Andréas este in legatura cu andreia, “barbatie, indrazneala” si se trage din cuvantul anér, andrós – “barbat”. Forma curenta este Andrei, cu femininul Andreea, iar diminutivul este Andi, adeseori grafiat Andy, dupa model occidental. In vechime, limba romana a cunoscut si alte forme precum Andrii, Andruta, Andries, Andreica, multe disparute cu timpul, altele pastrate doar ca nume de familie.
Sursa :
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu