Sibilele...
Cărţile sibiline:
Cea mai veche dintre toate culegerile sibiline se compune din preziceri atribuite sibilei Eritreea, din care nu ne-au ramas decat niste fragmente foarte scurte, pastrate la Clement Alexandrinul, Flegon si Pausanias. Aceste fragmente, impreuna cu cateva versuri sibiline culese de ici si colo de catre unii autori vechi, ca Plutarh, Strabo, Dio Cassius, Eustatiu, Serviu si altii, alcatuiesc la un loc vreo suta de versuri foarte neinsemnate. Ca si la romani, versurile sibiline ale grecilor erau considerate scrieri sacre, care circulau din oras in oras.
După alţii, Oracolele Sibiline, ar fi la... Vatican, păstrate în mare secret şi, ar conţine previziuni despre România...
Cu toata aversiunea crestinilor fata de oracolele sibiline pagane, o serie de Sfinti parinti si scriitori bisericesti, ca Sfantul Teofil al Antiohiei, Sfantul Justin Martirul si Filozoful, Atenagora si altii din secolul al II-lea si al III-lea, nu s-au temut sa afirme ca sibilele vorbeau sub inspiratie dumnezeiasca. Prezicerile sibilelor au fost adesea comparate si confruntate cu cele ale Vechiului si Noului Testament.
Versurile sibiline crestine "apar mai mult niste imnuri religioase decat profetii. Scopul acesta de edificare, de intarire sufleteasca, pe care si-l propun indeosebi "sibilele" cartilor a VI-a si a VIII-a, este vizibil mai ales in acest fragment de mai jos al unui poem didactic, care rezuma datoriile unui bun crestin : "A fi umilit cu inima, a alunga orice inselaciune din sufletul nostru, a iubi pe Dumnezeu si a-L onora cu sfintenie, a iubi pe aproapele ca pe tine insuti : acesta este semnul care distinge pe descendentii lui Hristos".
După alţii, Oracolele Sibiline, ar fi la... Vatican, păstrate în mare secret şi, ar conţine previziuni despre România...
Cu toata aversiunea crestinilor fata de oracolele sibiline pagane, o serie de Sfinti parinti si scriitori bisericesti, ca Sfantul Teofil al Antiohiei, Sfantul Justin Martirul si Filozoful, Atenagora si altii din secolul al II-lea si al III-lea, nu s-au temut sa afirme ca sibilele vorbeau sub inspiratie dumnezeiasca. Prezicerile sibilelor au fost adesea comparate si confruntate cu cele ale Vechiului si Noului Testament.
Versurile sibiline crestine "apar mai mult niste imnuri religioase decat profetii. Scopul acesta de edificare, de intarire sufleteasca, pe care si-l propun indeosebi "sibilele" cartilor a VI-a si a VIII-a, este vizibil mai ales in acest fragment de mai jos al unui poem didactic, care rezuma datoriile unui bun crestin : "A fi umilit cu inima, a alunga orice inselaciune din sufletul nostru, a iubi pe Dumnezeu si a-L onora cu sfintenie, a iubi pe aproapele ca pe tine insuti : acesta este semnul care distinge pe descendentii lui Hristos".
In concluzie, putem spune ca culegerile sibiline crestine sunt niste carti istorico-profetice si de literatura politico-religioasa, care s-au bucurat de mare cinste in primele secole ale Bisericii crestine. De aceea, Sfantul Justin Martirul si Filozoful nu exagereaza de loc atunci cand afirma despre cartile sibiline crestine, ca acestea erau cunoscute pe atunci in lumea intreaga.
Oracolele Sibilice :
By bibliophyle Oracolele Sibilice (numite si oracolele pseudo-sibilice) sunt o colectie de scrieri cu caracter oracular scrise in limba greaca in versuri hexametrice atribuite Sibilelor prezicătoare din mitologia romana. Oracolele originale (cele, romane) au fost distruse de incendiul care a avut loc in templul lui Jupiter la Roma in anul 83 i.Hr. In anul 76 i.Hr senatul roman a ordonat trimiterea unor soli in toata lumea cunoscuta pentru a redescoperi aceste oracole. Probabil ca romanii au reusit sa alcatuiasca o colectie asemanatoare celei distruse si care probabil a existat pana la inceputul secolului 5 d.Hr. Ultima data cand aceste oracole au fost vazute a fost anul 405 d.Hr.
Pseudo-Sibiliene nu sunt acele oracole pagane, dar sunt atribuite acelorasi sibile (prezicătoare) despre care se vorbeste in cele originale. Aceste oracole au fost extrem de populare la inceputurile crestinismului si sunt deseori citate in scrierile patristice ale lui Teofil, patriarhul Antiohiei (ca. 180 d.Hr), Clement din Alexandria (ca. 200 d.Hr), Lactantius (ca. 305), si Augustine (ca. 400 d.Hr).
Colectia Sibilica este extrem de valoroasa pentru continutul, informatiile si interpretarile gnostice, ebraice si crestine in contextul mitologiei grecesi si ale religiilor de mistere (cultele iniţiatice) existente la inceputurile crestinismului. Influenta lor asupra Apocalipsei Sf. Ioan din Noul Testament este clara si putem intalni fraze intregi asemanatoare……
mai multe, citiţi pe :
http://bibliophyle.wordpress.com/2009/05/16/oracolele-sibilice/
In imaginatia grecilor antici, profetiile sibilelor erau facute in afara conditiilor existentei lor materiale, fiinta lor neavand aparentele fizice ale unui corp uman. Data fiind varsta lor fantastica, sibilele nu ajungeau pana la urma decat o "voce" revelatoare a vointei divine. Moartea sibilelor era deci socotita ca fiind treptata si foarte indelungata, disparand astfel numai trupul lor, nu si sufletul. In felul acesta, sibilele nu erau considerate ca fiind supuse obisnuitelor legi ale mortii naturale, ca pitiile. Spre deosebire de acestea, dupa moartea lor fizica, sibilele continuau sa existe prin ele insele in virtutea misiunii lor supranaturale. Inspiratia sibilelor era astfel permanenta si nu intermitenta, ca aceea a pitiilor, caci, spre deosebire de acestea din urma, cele dintai patrundeau viitorul "printr-o comunicare constanta cu stiinta zeilor".
Se poate spune deci ca sibilele au caracterul unor figuri legendare, nascute, probabil, in epoca marii miscari religioase din secolul al VIIIlea si al VII-lea i. d. Hr., miscare al carei caracter mistic a favorizat credinta in divinatia intuitiva, inspirata in primul rand de zeul Apolo. Incepand din aceasta epoca, ajung la moda, alaturi de oracolele patronate de corporatiile sacerdotale, o serie de oracole sibiline. In acestea din urma, sibilele isi murmurau profetiile intr-o singuratate plina de mister. Aceste oracole sibiline faceau cunoscuta vointa divinitatii intr-un cadru natural exotic si anume in fundul padurilor, in singuratatile insufletite de murmurul apelor si freamatul frunzisurilor, in temple indepartate, inconjurate de preoti care scriau oracolele, sau in pesteri. Legenda spune ca sibilele acestor oracole erau niste femei de care nimeni nu se putea apropia, care apareau nu se stie de unde si dispareau de asemenea nu se stie unde. O vraja demonica parea ca emana din ele, viata lor fiind invaluita de mister si legata de o serie de legende mitologice.
http://www.crestinortodox.ro/
Sibilele:
In jurul sibilelor erau tesute tot felul de legende si se presupunea ca ele poseda ceva din insusirile supranaturale ale zeilor. In general, ele erau preotese ale lui Apolo, iar numarul lor a variat de-a lungul vremurilor si in diferite locuri. O data cu aparitia crestinismului, sibilele au inceput sa implineasca un rol cu totul nou, fiind pomenite in literatura crestina din primele veacuri si reprezentate si in iconografia de mai tarziu.
Romanii socoteau aceste sibile drept niste femei intelepte, pe care le numeau astfel de la diminutivul italicului sabus sau sabius, care inseamna "intelept". Se credea ca sibilele faceau cunoscuta vointa divinitatii, aratand-o scrisa adeseori pe frunze de stejar, pe care le imprastiau in bataia vantului, cand acesta era mai puternic, pentru ca sa poata fi cat mai raspandite si duse cat mai departe de vijelioasa lui suflare. Este usor de inchipuit cat de dificila era apoi munca ce se cerea ca aceste frunze sa fie adunate si, ulterior, ordonate spre a se putea citi ceea ce scrisese sibila respectiva. Profetiile sibilelor se colectionau apoi cu grija, alcatuindu-se astfel cartile sibiline, carti cu ajutorul carora se cauta sa se patrunda in tainele ascunse ale viitorului. Sentintele si profetiile sibilelor, ca si acelea care au fost consemnate in vechile carti sibiline ale Romei, se spune ca provin in cea mai mare parte din orfism si din mistica acestuia.
Mama mitica a celei dintai sibile este Hydole, adica o nimfa, ale carei profetii se faceau auzite in murmurul apelor curgatoare si in vijelioasa izbire a vanturilor de scobiturile stancilor, recifelor si grotelor cu o rezonanta care dadea in anumite momente impresia unei inlantuiri de cuvinte inteligibile.
Patria sibilelor pare sa fi fost Asia Mica si anume tinuturile din preajma Troii, deoarece o serie de traditii plaseaza leaganul celei dintai sibile in regiunea muntelui Ida, nu departe de Troia. Aceste traditii, posterioare vremii lui Homer si carora este imposibil a le nega istoricitatea, fac sa mearga originea sibilelor pana la epoca razboiului troian, cand o femeie, numita Sibila, isi dobandise mare renume in arta ghicirii si a profetiei.
Altii sustin ca cea dintai sibila ar fi fost legendara Casandra din Troia, fiica regelui Priam, care, fiind iubita de Apolo, ar fi primit de la el darul profetiei. Dar fiindca dragostea acestuia a fost respinsa, el a facut ca profetiile ei sa nu fie crezute de catre aceia care le auzeau. Uneori Casandra este socotita ca prototipul celorlalte sibile, fiindca multe din trasaturile ei proprii sunt asemenea insusirilor caracteristice tipului sibilin.
Dar divinatia intuitiva de tip sibilin a trecut din tinuturile Troiei si ale Eritreii in alte regiuni si orase ale Asiei Mici, ca Samos, Delos, Rodos, Colofon si Claros.
Cea mai celebra dintre sibile este aceea din Cume sau Cumanos, in apropiere de golful Baja, nu departe de Neapole, fiica a lui Glaucos si a Dianei. Celebritatea acestei sibile se datoreste in mare parte poetului Vergiliu, care pomeneste de ea in Eneida. Legenda spune ca aceasta sibila isi avea locuinta intr-o pestera inspaimantatoare din insula Sicilia. Cand Eneas a venit din Cartagina in Latium, s-a dus la ea ca sa-i spuna viitorul ce-l astepta. Apucata de un delir profetic, sibila ar fi prezis eroului intreaga lui soarta, aratandu-i totodata si mijlocul prin care avea sa ajunga in infern. Vergiliu spune ca in momentul cand prezicea soarta eroului, sibila era cuprinsa de spasme furioase care-i dadeau un aspect infiorator.
Dar cea mai importanta legenda mitologica despre sibila din Cume este aceea in care ni se descriu cele trei intalniri ale sibilei cu regele roman Tarquiniu Superbul. Astfel, legenda spune ca, dupa ce aceasta sibila a reunit in noua volume toate oracolele, s-a prezentat regelui ca o femeie cu totul garbovita de ani ca sa-i vinda cele noua carti sibiline, pe o suma de 300 de florini de aur. Cerandu-i insa prea mult, acesta a luat-o in ras si a refuzat-o. Sibila a ars atunci trei din cele noua carti si s-a prezentat a doua oara, cerand regelui acelasi pret. Dar acesta iarasi refuzand-o, sibila a mai ars inca trei carti si se prezenta din nou, cerand tot suma de la inceput. Surprins de aceasta staruinta, regele a cumparat ultimele trei carti, platind sibilei suma ceruta initial. Dupa ce a vazut ca in aceste carti era vorba despre viitorul statului roman Tarquiniu Superbul le-a incredintat spre buna pastrare la doi, apoi succesiv in grija a zece, cincisprezece si in sfarsit, a patruzeci de preoti speciali, numiti quindecemviri sacris faciundis.
Legenda spune ca, dupa ce a platit sibilei din Cume pretul celor trei carti cumparate, regele Tarquiniu Superbul le-a inchis intr-un loc secret din templul lui Jupiter sau al Junonei de pe Capitoliu, fiind pazite aici de quindecemviri zi si noapte. Dupa cum vedem, originea cartilor sibiline este datata la romani din timpul regilor si invaluita cu fapte legendare, nascociri ale celor interesati sa atribuie acestor carti o origine misterioasa, menita sa dea continutului lor o mare autoritate, inseland astfel opinia romana. In felul acesta, datorita asa-zisei lor origine misterioasa, cartile sibiline erau considerate la romani scrieri sacre.
Dar aceste carti au fost la anul 83 d. Hr., sub dictatura lui Sula, cu ocazia unui incendiu de pe Capitoliu. Pentru a recupera aceasta pierdere, romanii au inceput sa consulte sibilele din diferite provincii ale imperiului, cautand sa afle astfel care este vointa zeilor. In anul 76 d. Hr., la propunerea consulului Octaviu, au fost alesi trei delegati, care au cercetat si au adunat din Asia Mica, Samos, Eritreea, Africa, Sicilia si Italia toate prezicerile sibilelor si oracolelor sibiline care se puteau gasi. Dupa inapoierea acestora, culegerile respective au fost cercetate de preotii sibilini si, dupa o norma oarecare, unele s-au primit iar altele s-au inlaturat, pastrandu-se pana la urma numai o mie de versuri. Asa au fost reconstituite cartile sibiline, printr-o a doua editie, in timpul domniei lui August, si inchise in doua lazi de aur asezate la baza statuii lui Apolo Palatinu
http://previziuni.blogspot.com/
Sibylla Erythreea.http://www.crestinortodox.ro/
Sibilele:
In jurul sibilelor erau tesute tot felul de legende si se presupunea ca ele poseda ceva din insusirile supranaturale ale zeilor. In general, ele erau preotese ale lui Apolo, iar numarul lor a variat de-a lungul vremurilor si in diferite locuri. O data cu aparitia crestinismului, sibilele au inceput sa implineasca un rol cu totul nou, fiind pomenite in literatura crestina din primele veacuri si reprezentate si in iconografia de mai tarziu.
Romanii socoteau aceste sibile drept niste femei intelepte, pe care le numeau astfel de la diminutivul italicului sabus sau sabius, care inseamna "intelept". Se credea ca sibilele faceau cunoscuta vointa divinitatii, aratand-o scrisa adeseori pe frunze de stejar, pe care le imprastiau in bataia vantului, cand acesta era mai puternic, pentru ca sa poata fi cat mai raspandite si duse cat mai departe de vijelioasa lui suflare. Este usor de inchipuit cat de dificila era apoi munca ce se cerea ca aceste frunze sa fie adunate si, ulterior, ordonate spre a se putea citi ceea ce scrisese sibila respectiva. Profetiile sibilelor se colectionau apoi cu grija, alcatuindu-se astfel cartile sibiline, carti cu ajutorul carora se cauta sa se patrunda in tainele ascunse ale viitorului. Sentintele si profetiile sibilelor, ca si acelea care au fost consemnate in vechile carti sibiline ale Romei, se spune ca provin in cea mai mare parte din orfism si din mistica acestuia.
Mama mitica a celei dintai sibile este Hydole, adica o nimfa, ale carei profetii se faceau auzite in murmurul apelor curgatoare si in vijelioasa izbire a vanturilor de scobiturile stancilor, recifelor si grotelor cu o rezonanta care dadea in anumite momente impresia unei inlantuiri de cuvinte inteligibile.
Patria sibilelor pare sa fi fost Asia Mica si anume tinuturile din preajma Troii, deoarece o serie de traditii plaseaza leaganul celei dintai sibile in regiunea muntelui Ida, nu departe de Troia. Aceste traditii, posterioare vremii lui Homer si carora este imposibil a le nega istoricitatea, fac sa mearga originea sibilelor pana la epoca razboiului troian, cand o femeie, numita Sibila, isi dobandise mare renume in arta ghicirii si a profetiei.
Altii sustin ca cea dintai sibila ar fi fost legendara Casandra din Troia, fiica regelui Priam, care, fiind iubita de Apolo, ar fi primit de la el darul profetiei. Dar fiindca dragostea acestuia a fost respinsa, el a facut ca profetiile ei sa nu fie crezute de catre aceia care le auzeau. Uneori Casandra este socotita ca prototipul celorlalte sibile, fiindca multe din trasaturile ei proprii sunt asemenea insusirilor caracteristice tipului sibilin.
Dar divinatia intuitiva de tip sibilin a trecut din tinuturile Troiei si ale Eritreii in alte regiuni si orase ale Asiei Mici, ca Samos, Delos, Rodos, Colofon si Claros.
Cea mai celebra dintre sibile este aceea din Cume sau Cumanos, in apropiere de golful Baja, nu departe de Neapole, fiica a lui Glaucos si a Dianei. Celebritatea acestei sibile se datoreste in mare parte poetului Vergiliu, care pomeneste de ea in Eneida. Legenda spune ca aceasta sibila isi avea locuinta intr-o pestera inspaimantatoare din insula Sicilia. Cand Eneas a venit din Cartagina in Latium, s-a dus la ea ca sa-i spuna viitorul ce-l astepta. Apucata de un delir profetic, sibila ar fi prezis eroului intreaga lui soarta, aratandu-i totodata si mijlocul prin care avea sa ajunga in infern. Vergiliu spune ca in momentul cand prezicea soarta eroului, sibila era cuprinsa de spasme furioase care-i dadeau un aspect infiorator.
Dar cea mai importanta legenda mitologica despre sibila din Cume este aceea in care ni se descriu cele trei intalniri ale sibilei cu regele roman Tarquiniu Superbul. Astfel, legenda spune ca, dupa ce aceasta sibila a reunit in noua volume toate oracolele, s-a prezentat regelui ca o femeie cu totul garbovita de ani ca sa-i vinda cele noua carti sibiline, pe o suma de 300 de florini de aur. Cerandu-i insa prea mult, acesta a luat-o in ras si a refuzat-o. Sibila a ars atunci trei din cele noua carti si s-a prezentat a doua oara, cerand regelui acelasi pret. Dar acesta iarasi refuzand-o, sibila a mai ars inca trei carti si se prezenta din nou, cerand tot suma de la inceput. Surprins de aceasta staruinta, regele a cumparat ultimele trei carti, platind sibilei suma ceruta initial. Dupa ce a vazut ca in aceste carti era vorba despre viitorul statului roman Tarquiniu Superbul le-a incredintat spre buna pastrare la doi, apoi succesiv in grija a zece, cincisprezece si in sfarsit, a patruzeci de preoti speciali, numiti quindecemviri sacris faciundis.
Legenda spune ca, dupa ce a platit sibilei din Cume pretul celor trei carti cumparate, regele Tarquiniu Superbul le-a inchis intr-un loc secret din templul lui Jupiter sau al Junonei de pe Capitoliu, fiind pazite aici de quindecemviri zi si noapte. Dupa cum vedem, originea cartilor sibiline este datata la romani din timpul regilor si invaluita cu fapte legendare, nascociri ale celor interesati sa atribuie acestor carti o origine misterioasa, menita sa dea continutului lor o mare autoritate, inseland astfel opinia romana. In felul acesta, datorita asa-zisei lor origine misterioasa, cartile sibiline erau considerate la romani scrieri sacre.
Dar aceste carti au fost la anul 83 d. Hr., sub dictatura lui Sula, cu ocazia unui incendiu de pe Capitoliu. Pentru a recupera aceasta pierdere, romanii au inceput sa consulte sibilele din diferite provincii ale imperiului, cautand sa afle astfel care este vointa zeilor. In anul 76 d. Hr., la propunerea consulului Octaviu, au fost alesi trei delegati, care au cercetat si au adunat din Asia Mica, Samos, Eritreea, Africa, Sicilia si Italia toate prezicerile sibilelor si oracolelor sibiline care se puteau gasi. Dupa inapoierea acestora, culegerile respective au fost cercetate de preotii sibilini si, dupa o norma oarecare, unele s-au primit iar altele s-au inlaturat, pastrandu-se pana la urma numai o mie de versuri. Asa au fost reconstituite cartile sibiline, printr-o a doua editie, in timpul domniei lui August, si inchise in doua lazi de aur asezate la baza statuii lui Apolo Palatinu
http://previziuni.blogspot.com/
Cea mai celebră dintre cele 12 sibile pe care le consemnează mito-istoria, în spaţiul carpato-danubiano-pontic şi, ulterior, în Grecia şi la Roma, a fost Sibylla Erythreea. Era fiica lui Aristocrates-Crinagoras (agricultor) şi a nobilei hiperboreene Hydole (născută la Roşia, pe valea Holodului). Sibylla era născută la Mărmeşti-Roşia-Zarand (Marmissos, la Suidas), “loc sfânt al mamei Mari (Rheea-Deciana-Cybele), “soţia lui Saturn”, după cum spune chiar Sibylla lângă Râul Iad (transformat în Muntele Ida, lângă Troia). N. Densuşianu afirmă că în toată literatura geografică veche nu se află un singur document autentic care să confirme că Marmessos a existat pe teritoriul vechiului Ilion. “Întreaga catenă a Carpaţilor a fost odată domeniu sacru al marilor divinităţi pelasge. Mai ales în Munţii Apuseni, auriferi ai arimaspilor şi agathyrşilor, s-au găsit urmele unei prosperităţi materiale şi ale unei civilizaţii morale înaintate din timpurile cele mai vechi.” Suidas spune că Sibylla Erythreea mai era numită: Sardana-Zarandana (Zarand); Gergithia-Gurguiata; Linussa-Lăpuşa; Leucana-Valea Leuca; Samia-Şoim; Rhodia-Ruda (regiunea minelor de aur); Sicelana-Sicula; Sarbis-Sârbeşti; Amaltheea-Hălmagiu; Albuneea-Alburus Major; Sibylla (cuvânt arhaic pelasg) era preoteasa lui Apollo şi avea sanctuare pentru oracole în Nordul Transilvaniei de azi, între Maramureş şi Năsăud, unde sunt Munţii Ţibleş. În Munţii Căliman se află Vârful Sibilei şi Valea Sibila. În apropiere de mănăstirea Cozia este comuna Jiblea (Siblea). Nicolae Densuşianu subliniază că nici una dintre sibile nu a fost originară din ţinuturile greceşti. Misticismul a fost adus grecilor de Apollo, Orfeu, Abaris, toţi hiperboreeni. Cele dintâi sibile au fost aduse la templul şi oracolul din Delphi, întemeiat de păstorii pelasgi hiperboreeni din nordul Istrului de Jos (Pausanias ). “Sibilele nu au pronunţat niciodată oracolele lor în limba greacă. Aceste oracole au fost traduse în greceşte din vechea limbă pelasgă”. Sibylla Erythreea a propus cărţile ei împăratului etrusc al Romei, Traquinius Superbus şi în faţa dispreţului acestuia, ea a ars şase din cele nouă cărţi. Sfătuit de auguri, împăratul a achiziţionat cărţile rămase, la preţul cerut de sibilă. Aceste scrieri proorocitoare erau conforme principiilor tradiţionale pelasge şi au avut o influenţă imensă asupra Romei. În tradiţiile ebraice, Sibylla Erythreea este numită “Regina din Saba” (Cartea Regilor, I.10). Ovidiu, în Fastele, a folosit vechile cărţi religioase, calendarele şi tratatele astronomice ale pontifilor din Roma, acele “Libri Etrusci” de origine hiperboreeană.
Datorită acestor scrieri, s-a ţinut cont de succesiunea vârstelor de aur, argint, bronz şi fier, care au influenţat istoria Romei şi au contribuit la răspândirea religiei lui Apollo. Conforme cu gândirea lui Zamolxis-Saturn, ele au stat la baza gândirii vedice, reformată în India prin brahmanism, “ziua lui Brahma” vorbind de distrugeri ciclice ale omenirii, urmate de renaşteri repetate, cu mult înainte de Heraclit. Distrugerea Troiei a fost prezisă de Sibylla Cassandra şi a fost datorată jurământului strâmb al lui Laomedon, tatăl lui Priam, conform cuvintelor lui Apollo, după care orice păcat sau jurământ strâmb loveşte pe cel vinovat dar şi întreg neamul acestuia. Roma, fiică a Troiei, supusă influenţei cărţilor sibiliene, îşi asumă profeţia lor, întemeiată fiind de Romulus care şi-a ucis fratele în faţa cetăţii. Italia a cunoscut pustiirea lui Hannibal, asediul Capitoliului de către gali (anii 84-83), conjuraţia lui Catilina (anul 63) şi cel de-al treilea rege, Cornelius Lentulus, conducătorul conspiratorilor din Roma. La intervale “ciudat de regulate”, în anul 53, a avut loc înfrângerea lui Crasus, care a felicitat apariţia adevăratului gropar al Romei-Regatul Parţilor. În anul 43, Cicero n-a mai putut salva Republica, victimă a celui de-al doilea război civil. Împlinind profeţia Sibyllei, abia Augustus în anul 17 î.Chr. “Întrecerile seculare”, prezise de noul oracol al Sibyllei. (Th. Zielinski, Sibylla, Editura “Meta”, 1994)
http://www.dacia.org/densusianu2002/Comunicarile_Congresului/Mihaela_Orescu/mihaela_orescu.html
Niko
Datorită acestor scrieri, s-a ţinut cont de succesiunea vârstelor de aur, argint, bronz şi fier, care au influenţat istoria Romei şi au contribuit la răspândirea religiei lui Apollo. Conforme cu gândirea lui Zamolxis-Saturn, ele au stat la baza gândirii vedice, reformată în India prin brahmanism, “ziua lui Brahma” vorbind de distrugeri ciclice ale omenirii, urmate de renaşteri repetate, cu mult înainte de Heraclit. Distrugerea Troiei a fost prezisă de Sibylla Cassandra şi a fost datorată jurământului strâmb al lui Laomedon, tatăl lui Priam, conform cuvintelor lui Apollo, după care orice păcat sau jurământ strâmb loveşte pe cel vinovat dar şi întreg neamul acestuia. Roma, fiică a Troiei, supusă influenţei cărţilor sibiliene, îşi asumă profeţia lor, întemeiată fiind de Romulus care şi-a ucis fratele în faţa cetăţii. Italia a cunoscut pustiirea lui Hannibal, asediul Capitoliului de către gali (anii 84-83), conjuraţia lui Catilina (anul 63) şi cel de-al treilea rege, Cornelius Lentulus, conducătorul conspiratorilor din Roma. La intervale “ciudat de regulate”, în anul 53, a avut loc înfrângerea lui Crasus, care a felicitat apariţia adevăratului gropar al Romei-Regatul Parţilor. În anul 43, Cicero n-a mai putut salva Republica, victimă a celui de-al doilea război civil. Împlinind profeţia Sibyllei, abia Augustus în anul 17 î.Chr. “Întrecerile seculare”, prezise de noul oracol al Sibyllei. (Th. Zielinski, Sibylla, Editura “Meta”, 1994)
http://www.dacia.org/densusianu2002/Comunicarile_Congresului/Mihaela_Orescu/mihaela_orescu.html
Niko
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu