Мој рођендан

Мој рођендан...

Divlji Kesten - Rodjendan

*Ciucur verde de mătase*

Mihaela Petrovici, Nicu Novac, Ramona Vita*Ciucur verde de mătase*

* Ciucur verde de mătase * e una din colindele care vestesc bucuria mare, Naşterea Mântuitorului.
Crăciun Sfânt binecuvântat !

Наш зиме...

sursa imaginii : aici

Наш зиме...

zavoljeh te ludo
cini mi se od rodjenja
ljubav kao tajna
zivi kao uspomena

ostaricu, necu znati
da l' ces za mnom zaplakati
ko ja za tobom

pjevale bi usne
ali nece moja dusa,
cak ni ona vise
nece vise da me slusa

Ostaricu,necu znati

godine tuge i dima,
gdje su te odnijele
u srcu zima, pa zima
gdje li si, kazi mi, gdje

nocas mi je srce ranjeno
ne bi bilo da si sa mnom ti
nama nista nije trebalo
malo srece, malo ljubavi

nocas mi muzika svira,
a zice me ne vole
sviraju, ne daju mira
utjese, pa razbole

Haris Džinović Noćas mi je srce ranjeno

Sf Ierarh Nicolae

Sf Ierarh Nicolae

Intru cinstirea Marelui Dascal al Lumii si Ierarh Nicolae, Milostivul, Daruitorul, Grabnic Izabavitorul din nevoi si din primejdii, Pazitorul fecioriei, Ocrotitorul copiilor si Mangaietorul saracilor, Facatorul de Minuni si unul dintre cei mai iubiti sfinti din toate timpurile ai Bisericii, orice cuvinte ale noastre ar fi mult prea sarace si proaste si ar risca sa umbreasca din lumina tainica a slavei acestui mare praznic.

Troparul Sfantului Nicolae

• Vecernia si Utrenia Sf. Nicolae la o Biserica cu hramul Sf. Nicolae (protopsalt: Marian Moise) si un fragment din slujba Sf. Nicolae cantata de Psaltii Patriarhiei (Mihai Buca)
• Acatistul Sf. Nicolae (audio)
• Acatistul Sf. Nicolae (text)
• Paraclisul Sf. Nicolae (text)
• Colindul Sf. Nicolae – R Antofie
• Cantec pentru copii inchinat Sf.Nicolae
• sursa : Război întru Cuvânt
  

Sfântul Ierarh Nicolaie, Apărătorul Dreptăţii şi Adevărului, Luptător Neînfricat al Dreptei Credinţe!

Rugaciune catre Sfantul Ierarh Nicolae

O, Sfinte Parinte Nicolae, mare facator de minuni, ocrotitorul si daruitorul celor nevoiasi, pe cei ce cu buna nadejde alearga la tine, grabeste a-i ajuta. Sprijinitor fii turmei lui Hristos impotriva lupilor care umbla sa o prade si tot sufletul de crestin pazeste-l prin sfintele tale rugaciuni, ca unul ce esti masura in veac a sfinteniei dreptmaritoare. Si precum ai miluit pe cei trei barbati ce sedeau in temnita, izbavindu-i de mania imparatului si de ascutisul sabiei, asa ma miluieste si pe mine, care cu mintea, cu cuvantul si cu lucrul ma aflu in bezna pacatelor, ca sa nu cad sub mania lui Dumnezeu si sub vesnica osanda.

Asa, Sfinte Nicolae, fii reazam putinatatii mele, ca la soliile tale sa primesc de la Hristos induratorul viata lina si curata in veacul acesta, iar in veacul de apoi printre cei de-a dreapta lui Dumnezeu sa ma numar, cu ingerii si cu sfintii preamarind pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh. Amin.

Vukovi...

Vukovi

Ca rapitori recunoscuti, lupii depind de prada lor: caprioare, ciute...

Unii lupi părăsesc haita de bunăvoie sau obligaţi şi atunci devin lupi singuratici. Aceşti lupi sunt, aproape întotdeauna, masculi şi, în general, părăsesc haita înaintea împlinirii vârstei de doi ani, deşi cercetătorii au găsit şi cazuri de lupi mai vârstnici care-şi părăsesc haita după ce sunt deposedaţi de titlul de mascul alfa, sau atunci când partenera lor moare....

Lupii sunt foarte fideli, rămânând până la moarte alături de partenera aleasă pentru reproducere.

Boris Novković - Vukovi Umiru Sami:

Se spune că omul devine lup, în confruntările cu alţi oameni... Şi, devine Lup Singuratic atunci când se confruntă cu el însuşi... ?

totuşi...
lupul, ciuta, taina, vântul...
roua munţilor , Cuvântul,
aripi... suflete pereche,
nu sunt doar poveste veche...
Sibilla

Impreuna slujitori

Impreuna slujitori

Cand oamenii gandesc e minunat, Cand spun ceea ce gandesc, devin puternici, iar cand fac ceea ce spun au ajuns intelepti. Astfel, daca ne centram, facandu-ne din gand, vorba si fapta, o coloana a infinitului care urca spre Dumnezeu, vom reusi sa aducem lumina, chiar si in cel mai intunecat colt al universului. Sa nu uitam ca dupa Inviere, Manatuitorul s-a "pogorat in iad si pe diavol l-a surpat"! Adica a insamantat lumina, acolo unde ea fusese ucisa de intuneric. Sa ne rugam impreuna pentru Pace, Lumina si Iubire. Si...sa ne rugam pentru cei care au uitat sa se roage ei insisi. "Dumnezeule, viata mea este in mainile tale! Intareste-mi Hristoase mintea, sufletul si trupul pentru a putea sluji Adevarul si Viata. Indeparteaza de la mine tot ceea ce este intunecat si malefic. Amin!"

DIALOGUL

Sunăm, ne apelăm, ne conectăm
Şi de semnale-i saturat eterul;
Comunicăm febril, dialogăm
Şi, prinşi de-acest vârtej, prea des uităm
Că mai avem un fir direct cu Cerul.

Pământul ne-a rămas parcă prea mic
Căci anulând distanţe, cu-ndrăzneală,
Vorbim mai mult, spunând ades... nimic,
Ne-apropie omniprezentul „clic”
Dar ne despart prăpăstii de răceală.

Sunăm să cerem şi să oferim,
Avem agenda supraîncărcată
Cu prieteni, cunoscuţi sau anonimi
Şi-n dialog steril ne irosim
Iar linia spre Cer e neglijată.

Tatăl ceresc aşteaptă răbdător
Să-L mai sunăm, să-I spunem ce ne doare,
Să-I cerem, cu credinţă, ajutor,
Să-I mulţumim că e îndurător,
Să-L lăudăm în sfântă închinare.

E dialogul binecuvântat
Când pe genunchi avem conexiune
Cu Cerul, niciodată ocupat,
Cu Cerul ce răspunde garantat,
Cu Ceru-n dialogul rugăciune.

Mereu deschis, mereu având semnal
Şi peste tot având acoperire,
Acest serviciu unic e vital
Iar dialogul, strict spiritual,
Ne-mbogăţeşte în dumnezeire.

Sunăm, ne apelăm, ne conectăm
Şi de semnale-i saturat eterul
Dar, prinşi de-acest vârtej, să nu uităm
Că doar de pe genunchi înaintăm,
Dialogând neîncetat cu cerul


sursa : aici

Şi totuşi... vine toamna...

Adrian Paunescu - Cantecul lui Stefan cel Mare:

Cenaclul Flacăra 35---Editia 2008 :

Eminescu-i România, tăinuită în Cuvânt :

Tatiana Stepa-Si totusi vine toamna....

Flori de mină - Banatul Montan

Flori de mină - Banatul Montan

Constantin Gruescu s-a născut în 1924 la Dognecea şi este tehnician minier pensionar. Pasionat şi autodidact în ceea ce priveşte mineralogia estetică, el a pus bazele unui muzeu particular încă din anul 1954, realizat în propria sa locuinţă din Ocna de Fier. Descoperirea lui din 1972, o nouă formă de creştere a cuarţului, i-a adus recunoaşterea internaţională. Aceasta este de fapt o nouă formă de maclare a cuarţului, cea coaxială cu concreşteri radiale, cu dublă şi triplă maclare. Macla Gruescu are, practic, trei forme de reprezentare: simplă, în formă de papion, dublă, în forma crucii Sfântului Andrei, şi triplă, în formă de cruce. Colecţionarul spune că, pe plan intern, descoperirea nu i-a adus vreo recunoaştere importantă din partea autorităţilor româneşti, iar el nu doreşte acest lucru într-un mod deosebit, mai curând ar dori promovarea Banatului pe plan internaţional.

Ce-şi mai doreşte omul Constantin Gruescu după o viaţă de periplu prin lume şi după nenumărate titluri şi distincţii care i s-au conferit în toţi aceşti an? „Înfiinţarea unei case europene pentru acest tezaur“, adică, un muzeu cu dimensiuni mai mari decât cel pe care îl are acum amenajat în propria-i casă, dorinţă pe care mineralogul speră că o va putea materializa până nu va închide ochii.

http://www.youtube.com/watch?v=_eCFtz6JBoU&feature=related

Constantin Gruescu este membru al Societăţii Române de Ştiinţe Naturale, membru al Asociaţiei Internaţionale de Mineralogie din Basel (Elveţia), iar în timpul mandatului fostului preşedinte Ion Iliescu a fost decorat cu Crucea Naţională „Serviciul Credincios“- Clasa a III-a. *

„Casa Binelui“, pe internet

Constantin Gruescu

Muzeul de mineralogie estetică a fierului – Ocna de Fier, judeţul Caraş-Severin

http://www.constantingruescu.ro/

De citit si urmatoarele informatii :

• Muzeul de mineralogie estetică a fierului - Constantin Gruescu
• Constantin Gruescu şi Paradisul florilor de mină
• Lumea pe dos - FLORI DE MINĂ
• Constantin Gruescu, la ceas aniversar
• Constantin Gruescu
• Ocna de Fier, Muzeul de mineralogie estetică a fierului - (Caraş-Severin)
• Secţia „Mineralogie“
• Paradisul florilor de mină
• Imagini din Ocna de Fier şi împrejurimi
• Omului deosebit poet şi scriitor Mihai LEONTE din Moldova-Nouă
• Muzeul imposibil
• Din nou, despre risipa de valori – Twin Peakse-ul carasean...
• 
  

Alte site-uri de profil:

• http://www.minerals.ro

Muzeul de mineralogie estetică a fierului se află în în casa particulară a lui Constantin Gruescu, supranumită „Casa Binelui“, localitatea Ocna de Fier, str. Vale nr. 113, judeţul Caraş Severin.

Pentru vizitarea muzeului, este indicat să vă programaţi la tel. 0255-527822 (Constantin Gruescu).

Acces: cea mai convenabilă rută este pe şoseaua Bocşa-Ocna de Fier.

toamnele noastre albastre...

toamnele noastre albastre...


... ecoul tainelor se plouă

udând pădurilor surâs

doar nouă...

Niko

Giorgos Giannias - Den eisai edw..

numai tu... tu...


... taine, se plâng în tăcere

şi e frig şi e doi, a durere...

mi-e dor...


Niko

ecou…

ecou…

ecou…

chemările-ţi… plângeri înalte,
şi dorurile-mi frânte-n noapte,
s-au întâlnit…
s-au curs atâtea nerostite ,
firimituri de gânduri împletite,
adâncul ceţii-au tresărit…
şi ne-am trezit atât de-aproape..
şi tot nu ştim ce ne desparte,
ce ne-a oprit…
rămas-a doar ecoul, neatins,
să te iubesc cât să mă tac a vis,
ştiu că mă vii, pe negândit…

( Sibilla )

Tuzna Je Noc...

Doris Dragovic Tuzna Je Noc:

Jedna je ruza procvala
pa zaspala
jedna je zena na vratima
noc cekala

Najljepse ptice su pjevale
sve za tebe
zvijezde sa neba su padale
ti ne dodje

Ref.
Tuzna je noc, najtuznija
ne voli me ljubav moja
kriva sam, kriva sam ja
jer sam beskrajno vjerovala
do neba ljubila

Najljepse ptice su pjevale
sve za tebe
zvijezde sa neba su padale
ti ne dodje

Ref.

Muzica este vinul care umple cupa tăcerii ...

Muzica este vinul care umple cupa tăcerii ...

Mozart Violin Concerto 5 (2of 5) Janine Jansen- violin:

Muzica este vinul care umple cupa tăcerii ... - Robert Fripp

Muzica este o armonie agreabilă în onoarea lui Dumnezeu şi desfătarea permisă sufletului. - Johann Sebastian Bach

Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nicio întrebare - Nichita Stănescu

PENSIUNEA * EDEN * - Băile Jibou, judeţul Sălaj

PENSIUNEA * EDEN * - Băile Jibou, judeţul Sălaj

PENSIUNEA * EDEN * - Băile Jibou, judeţul Sălaj

Sălaj: Băile Jibou – relaxare la preţuri rezonabile

Reabilitarea băilor a început în 2004, după ce au fost lăsate în paragină vreme de patru ani.Băile curative de la Jibou pot reprezenta o opţiune pentru petrecerea unui concediu la preţuri rezonabile.

La mai puţin de 25 de kilometri de Zalău (pe DN 1 H) şi doi kilometri de Jibou, sălăjenii, şi nu numai, pot petrece un weekend în linişte, bucurându-se şi de efectul benefic al apelor minerale – sărate, asemănătoare cu cele din Băile Herculane.

Băile curative de la Jibou au fost preluate în anul 2004 de Viorica Buda, care a investit până acum peste 18 miliarde de lei vechi în reabilitarea pavilioanelor de tratament şi în construirea Pensiunii Eden. Băile au fost înfiinţate pentru prima dată în anii 60, dar după 1990 au fost din ce în ce mai neglijate, iar în 2000 au fost închise.

Turiştii pot să se trateze în cele 11 cabine, dotate cu 21 de vane. Costul unei şedinţe de 30 – 40 de minute este de 8 lei, iar turiştii care plătesc 12 tratamente mai primesc încă două gratuit. „Apele sunt benefice pentru boli gastro-intestinale, de piele, de nutriţie şi ginecologice, dar şi pentru reumatisme cronice sau afecţiuni ale ficatului”, explică administratorul complexului. Contraindicaţii sunt pentru hipertensivi, sau pentru cei care au hernie de disc”, explică administratorul staţiunii.

Cazare de la 20 de lei

Cei care vor să petreacă mai multe zile la Băile din Jibou pot alege între hotelul de trei stele, unde o cameră costă între 77 şi 112 lei pe noapte, sau se pot caza la căsuţe, unde vor plăti 20 de lei sau 30, dacă vor să participe şi la şedinţele de tratament. Dacă mergeţi cu cortul „la purtător” veţi plăti doar 10 lei pentru fiecare zi de camping.

„Ştim că nu avem de la cine să cerem mai mult, pentru că mulţi dintre clienţi au venituri mici. De asemenea, cel mai scump meniu din restaurant nu depăşeşte 18 lei, iar mâncarea e proaspătă şi sută la sută ecologică”, adaugă Viorica Buda.

Excursii la Grădina Botanică sau la castrul de la Porolissum

Turiştii care se cazează la Pensiunea Eden (situată la marginea pădurii) pot face drumeţii sau vizite la Grădina Botanică din Jibou şi la Castrul Roman de la Porolissum (la 15 kilometri de băi). În cadrul complexului balnear există şi un loc special pentru grătar, acoperit şi cu toate utilităţile, iar cei care vor să se dezmorţească pot intra la o partidă de tenis de masă sau tenis cu piciorul.

sursa : aici

Nasterea Maicii Domnului

Sfanta Scriptura mentioneaza ca tatal Fecioarei Maria se numea Ioachim, iar mama acesteia se numea Ana. Vestea nasterii Maicii Domnului le-a dat-o ingerul Gavril. Acesta s-a aratat fiecaruia, spunandu-le ca rugaciunea le-a fost ascultata, iar Dumnezeu le va trimite binecuvantarea Sa. Ingerul Gavril le-a spus ca pruncul care se va naste se va umple de Spiritul Sfant inca din pantecele mamei sale si ca va fi un vas ales a lui Dumnezeu. (cf. Luca 1, 4-23).

Provenind din ebraicul "Aia", Maria se talcuieste "Doamna", dar numele evreiesc Maryam sau Miryam ar putea fi si de straveche origine egipteana, tragandu-se din verbul mri, "a iubi", cu sufixul afectiv ebraic - am, deci "cea draga", "cea iubita".

n calendarul popular, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. Bătrânii spun că în această zi, rândunelele pleacă spre ţările calde, insectele încep să se ascundă în pământ iar frigul îşi face simţită prezenţa. De aici şi proverbul: "O trecut Sântămaria, leapădă şi pălăria!". Este vremea în care au loc târguri şi iarmaroace. Din această zi se începe culesul viilor, al unor fructe şi plante medicinale, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, semănatul cerealelor de toamnă.
sursa : aici

Povestire foarte de folos

Un oarecare preot şi cu un diacon, Evlavist, având între dânşii dragoste multă spre Dumnezeu, dar învrăjbindu-se ei din drăcească înşelăciune, multă vreme au fost neîmpăcaţi. Întâmplându-se să moară preotul în acea vrajbă, diaconul s-a întristat că nu se împăcase, cât a fost preotul viu. De această întâmplare vorbind el cu un om bine chibzuitor, acela l-a îndreptat să meargă la un sihastru în pustiu. Şi aşa cu multă sârguinţă înconjurând el locurile cele mai pustii, îsi caută tămăduitorul. Şi aflând pe un oarecare părinte bătrân, îi descoperi acestuia aducerea aminte de rău, cerând de la dânsul iertare. Iar bătrânul zise către dânsul: "Cel ce va cere cu credinţa, va lua; şi celui ce va bate i se va deschide. Însă nu este cuvântul acesta prin putinţa mea, o, frate; ci tu nevoindu-te spre bine, Domnul va face de-ţi vei lua curând dezlegare; deci, mergi de unde ai venit, şi către seară mergând la biserica cea mare, să apuci mai înainte decât toti cu taina la uşile cele frumoase, şi opreşte pe cel ce va intra întâi înăuntru, şi te închina lui din partea mea, dându-i şi această scrisoare pecetluită, şi de la dânsul îti vei lua cu adevarat îndreptarea greşelilor tale".

Atunci diaconul, a făcut după cum l-a îndreptat acel parinte: la miezul noptii, a sosit înaintea uşii bisericii; şi îndată s-a ivit omul de care spusese părintele acela, căruia închinându-se, i-a dat scrisoarea bătrânului, descoperindu-i ceea ce i se întâmplase. Iar omul acela fiind întelept, a socotit că de la Dumnezeu era acea îndreptare, şi vărsând lacrimi multe, zise: "Dar cine sunt eu, un om prost ca mine, să îndrăznesc a mă apuca de un lucru ca acesta? Însă având nădejde spre rugăciunile celui ce te-a trimis voi ţine seama de lucrul acesta". Şi stând înaintea acelor uşi încuiate, ridicându-si mâinile la cer, şi îngenunchind, şi-a pus capul la pământ şi se ruga lui Dumnezeu şoptind. Şi fără zăbavă sculându-se îndată ce zise: "Deschide nouă uşa milei Tale, Doamne", i se deschise uşa singură, şi intrând diaconul împreună cu dânsul, au stat în tinda bisericii. Şi mergând mai departe la uşile bisericii celei de argint, zise acel om sfânt către diacon: "Stai aici şi nu merge mai înainte"; iar el făcându-şi iarăşi obişnuita metanie la pragul de jos, deschise şi uşile cele de argint ce erau încuiate. Şi intrând în biserică, minunată vedere a văzut: o lumină luminoasă se pogora din bolta bisericii pe capul omului aceluia, de strălucea biserica, şi tot de dânsul se ţinea făcând el ruga.

Dacă a sosit şi în altar, plecându-şi şi acolo capul la ruga, iarăşi a ieşit încetişor afară la diacon, şi iarăşi se încuiară uşile singure. Atunci îl cuprinse frica şi spaima pe diacon, şi nu cuteza el nicidecum a se apropia de acel om. Căci din ruga precum zicea, îi era fata preamărită că fata îngerului, încât se tulbura diaconul cu cugetul, zicând: "Nu cumva este înger acesta ce se arată şi nu om?" Dar încă şi gândul acesta l-a cunoscut sfântul acela, că zise către diacon: "De ce te tulbura şi te lupta gândurile pentru mine, o, omule? Crede că şi eu sunt om pământean, şi din sânge şi carne alcătuit, şi din casă strălucită.

Sunt Hartularie, adică vistier de cărti, fiindu-mi hrană din venitul acela. Iar pronia lui Dumnezeu ce ocârmuieşte toate spre bine, de multe ori prin cei proşti şi mici obişnuieste a face minuni mari. Să mergem, frate, spre lucrul ce ne stă înainte". Şi mergând amândoi degrab spre târg, au sosit la biserica ce era acolo a Născătoarei de Dumnezeu, şi apropiindu-se de uşile încuiate ale bisericii şi pe acelea le-au deschis cu rugăciunea. Şi intrând în altar, şi-a săvârşit rugăciunea după obicei. Şi ieşind afară către diacon, care sta de se mira, zise: "Doamne miluieşte", şi se închiseră uşile amândouă singure. După aceea au mers iarăsi la biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne, şi spunea diaconul: "Aşa de repede socoteam că ne facem calea pe la biserici, cât nici pasăre zburătoare n-ar fi putut a se asemăna cu iuţimea noastră". Apropiindu-ne şi acolo de uşile bisericii Născătoarei de Dumnezeu, se deschiseră şi acelea bărbatului acela, şi făcându-şi şi acolo rugăciunea, şi udându-şi faţă sa cu lacrimile, a sosit şi la uşile sfintei racle, unde era sfântul brâu al Preasfintei de Dumnezeu Născătoare. Şi punând pe diacon să stea între uşi, îi porunci să ia aminte bine şi să bage seama pe cei ce vor intra; şi făcând el obişnuita sa rugăciune la pragul de jos, i se deschiseră uşile şi dădură loc de au intrat, şi mergând în mijlocul bisericii, punând genunchii la pământ, făcea rugăciune fierbinte, precum după aceasta cu jurământ diaconul ne încredinţa şi ne adeverea: "La pragul uşii unde stăm şi mă cutremuram, cu ochii mei aievea am văzut cum ieşea un diacon luminos din altar cu cadelniţă în mână, şi cădea toată biserica; peste puţin am văzut pe unii ca nişte clerici intrând, îmbrăcaţi fiind cu podoabe albe preoţeşti; şi iarăşi altă ceată de preoţi intrară îmbrăcaţi în veşminte mohorâte până la pământ, şi aceştia de amândouă părţile adunându-se, cântau un vers foarte frumos şi minunat", din care nu putea să mai priceapă diaconul altceva, decât "Aliluia".

Şi după ce a săvârşit rugăciunea, a ieşit Hartularie afară şi zise către diacon: "Frate, intră în biserică fără de nici o grijă, şi ia aminte la preoţii cei din ceata de-a stânga, de poţi să cunoşti pe cel cu care ai rămas neîmpăcat cu dânsul pentru neuitarea răutaţii". Şi intrând diaconul îngrozit, a ieşit degraba către omul lui Dumnezeu, zicând, cum ca n-a putut sa vadă într-aceia pe preotul cel ce a murit învrăjbit. După aceea iarăsi îi zise acel pământesc înger: "Intră şi ia aminte şi în ceata din dreapta". Şi mergând zise către dânsul diaconul ca a cunoscut aievea pe cel ce căuta stând acolo. Şi-i zise fericitul acela: "De l-ai cunoscut bine, mergi şi zi: Ieşi, că Nichita Hartularie stă afară şi te cheamă". Deci, mergând diaconul după cum l-a învăţat, a făcut de a iesit preotul din ceata cea de-a dreapta afară către omul lui Dumnezeu, căruia îi zise cu blând şi smerit glas: "Prezbitere, fă dragoste şi pace cu fratele, că amândoi netocmiti în greşeală aţi rămas cu grabnica mutare a ta". Atunci îngenunchind amândoi cu smerită sărutare dezlegară vrajba. După aceea, preotul a intrat în biserică şi a mers la ceata sa, iar omul lui Dumnezeu a luat pe diacon, şi căzând la pragul sfintei biserici, se închiseră uşile prin putere dumnezeiască, şi mergând puţină cale, s-au oprit amândoi. Şi aşa zise omul lui Dumnezeu către diacon: "Frate, mântuieşte-te şi-ţi iubeşte sufletul, şi mergând către părintele care te-a trimis la mine spune-i că, curaţenia rugăciunilor tale, şi îndrăznirea cea către Dumnezeu, poate să învieze şi mort spre împăcare, nedând noi nimic ajutor pentru aceasta". Şi aceasta zicând s-a despărţit de la ochii diaconului. Iar diaconul închinându-se la pământ, unde stătuseră picioarele acelui om minunat, îşi făcu cale înspăimântat către bătrânul părinte, dând lauda şi mulţumire lui Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Atanasie, care a mărturisit în Tesalonic, la anul 1774, şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Serapion de la Mănăstirea Spaso-Eleazar, la Pskov.

Sfântul Serapion din Pskov s-a născut la Yuriev (acum Tartu), localitate ce se afla sub cotropire germană, care urmăreau să stârpească ortodoxia. Părinţii lui erau enoriaşi ai bisericii ruse cu hramul Sf. Nicolae.

Sf. Serapion cunoştea foarte bine Sfânta Scriptură şi nu de puţine ori a apărat ortodoxia. Când s-a încercat convertirea sa forţată la o credinţă păgână, sfântul s-a retras în pustia Tolvsk, nu departe de Pskov, acolo unde şi-a început lucrarea duhovnicească şi ascetul Eufrosin (prăznuit la 15 mai).

Sub îndrumarea acestuia, Sf. Serapion a dobândit înţelepciunea vieţii pustniceşti dar asta nu l-a ferit de căderea în ispite. Fără binecuvântare Serapion a vrut să-l părăsească pe mentorul său şi să se retragă în solitudine absolută. Dar Dumnezeu l-a adus pe novicele lipsit de experienţă cu picioarele pe pământ: după ce s-a rănit serios la picior, i-a părut rău de ascultarea propriei voinţe şi nesupunere, întorcându-se la părintele său.

După ce a primit Marea Schimă, Serapion a trăit cu Sf. Eufrosin 55 de ani, păstrând cu stricteţe votul tăcerii. Tot mai mulţi fraţi au început să se adune în jurul Sf. Eufrosin, pentru care acesta a construit un schit închinat celor Trei Ierarhi, impunând şi o rânduială monahală.

Sf. Serapion îndeplinea cu sârguinţă tot ce i se cerea, fiind un model de trăitor printre călugări. Pentru că a trăit respectând cu mare stricteţe şi votul sărăciei, un ucenic care a scris despre viaţa lui l-a asemănat cu un "cadavru viu". El a suportat insultele cu deosebită smerenie, învinovăţindu-se numai pe sine, cerând iertare de la cel care-l umilea. Călugărul credea cu tărie în puterea rugăciunii comune, spunând că "rostirea celor 12 psalmi de unul singur în chilie nu poate egala un "Doamne miluieşte" cântat în biserică.

Sf. Serapion s-a săvârşit în 8 septembrie 1480, de praznicul naşterii Preasfintei Theotokos (Nascatoarea de Dumnezeu). Deoarece ziua morţii sfântului coincide cu una din cele 12 mari sărbători, comemorarea lui festiva se face în 7 septembrie. Există un tropar şi un condac întocmite pentru Sf. Serapion.

Însuşi Sf. Eufrosin a îngropat trupul neînsufleţit care era numai "piele şi oase" din pricina asprelor nevoinţe. Sf. Serapion nu a fost despărţit de părintele său spiritual nici după moarte, moaştele acestora fiind îngropate unele lîngă altele. În slujba compusă special pentru cei doi sfinţi în 15 mai, Sf. Serapion este slăvit ca primul co-ascet, "prieten şi însoţitor" al Sf. Eufrosin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

sursa : calendar ortodox

Nesanica..

Na srcu mi lezi jedna stara rana
koja nece iz njedara nigdje
pa se srce pita moje
bez nje zivjeti kako li je, kako li je

Ref.
Idi, idi nesanice da ne vidim tvoje lice
da mi zora bol ne stvara
idi, pusti me da je odsanjam

Na srcu mi lezi jedna stara rana
daj opusti srce je moli
a rekla je da ga dugo nece boljeti
ali boli, ali boli

Idi, idi nesanice da ne vidim tvoje lice
da mi zora bol ne stvara
idi, pusti me da je odsanjam

Ref.

Licăr...

Motto:

* Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă! * ( Nichita Stanescu )

Licar…

si-au renuntat regrete sa fosneasca…

amarul aramiilor mirari sa creasca,

trosnesc din doine de demult a jale,

cum fost-am si raman, o frunza vie…

calatoare…

renasc dorintele-mi, parfum de dor…

descatusand din chihlimbar, fior,

din ploi ma-nalt lumina cruda, zbor,

de-a v-ati-ascunselea, eu, zambetul…

cel plans de nor…

ma canta toamnele-nspre munte…

deasupra de taceri sa ma asculte,

cu flori de stanca, sufletu-mi pereche,

hodina sa-mi astearna-n sarutari…

iubirea, ne imbete….

Niko

PREA SFANTA MAICA SI FECIOARA...

Rugaciune catre Maica Domnului grabnica ajutatoare :

Prea Binecuvantata Stapana, Pururea Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce ai nascut pe Dumnezeu Cuvantul mai presus de fire, pentru mantuirea noastra si Te-ai aratat ca o mare a darurilor Dumnezeiesti si rau pururea curgator al minunilor si reversi bunatati celor ce cu credinta alearga catre Tine!

Cazand inaintea Chipului Tau cel Minunat, ne rugam Tie prea buna Maica a Iubitorului de oameni Stapana! Revarsa asupra noastra milele Tale cele bogate si grabeste a implini rugamintile noastre pe care le aducem Tie, Grabnica ajutatoare, care ne sunt de folos, mangaiere si mantuire pentru fiecare randuindu-le.
Cerceteaza cu harul Tau Prea Milostiva Stapana pe robii Tai si daruieste celor inviforati liniste, celor legati slobozire si pe toti mangaie, care sunt intristati de felurite necazuri!

Izabaveste, Prea Milostiva Stapana, toate orasele si satele de foamete, de boale, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, si de orice alta nenorocire sau pedeapsa vremelnica sau vesnica, indepartand, prin indrazneala Ta de Maica, toata mania lui Dumnezeu!

Slobozeste pe robii Tai de slabanogire sufleteasca, de tulburarea patimilor si a caderilor in pacat, ca fara impiedicare, vietuind in veacul acesta, intru toata buna cinstire a Ta, sa ne invrednicim de vrednicile bunatati prin Harul si iubirea de oameni ale Fiului Tau si Dumnezeului nostru, caruia sa cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Cel fara de Inceput al sau Parinte si cu Prea Sfantul Duh, acum si pururea si-n vecii vecilor! Amin!

Stara pesme...

Novica Urosevic-Ustaj sine majka zove:

Novica Negovanovic Ti andjeo a ja djavo:

Meho Puzic - Sta cu Kuci tako rano ( Uzivo ):

Mile...

Mile...

* În faţa idolilor lumii voastre, NU plec genunchii, NU mă închin ! * – Mile Cărpenişan

Vreau sa fiu om de zapada…

…sa nu fiu deloc complicat. Sa ma poata face si desface oricine din trei bulgari rostogoliti. Sa am curul mare pieptul potrivit si capul ca o bila. Sa ma multumesc cu o oala pe post de palarie, un morcov sa-mi fie nas si doua bucatele de carbune ce odata au fost jeratec sa imi stea pe post de ochi. As vrea sa fiu un om de zapada. As vrea sa se bucure toti copiii in jurul meu, sa starnesc zambetele bunicilor lor si parintilor ce odata au fost copii. As vrea sa fiu un om de zapada pentru ca traiesc intr-o tara plina de ura fata de orice mai putin fata de oamenii de zapada. Nu mai vreau sa fiu din carne si oase pentru ca alea se strica cu timpul. Mai mult sunt atacate mereu si urate gratuit pentru ca asa e cica “firesc” in tara asta cenusie. E tara in care e bine sa fiu om de zapada. Atunci cu siguranta voi vedea multe zambete si sunt convins ca nu ma va deranja nimeni. Pai ce nu aveti dovada? Cine s-a preocupat vreodata serios sa curete zapada? Nimeni. Asa ca eu voi putea sa raman linistit si sa nu provoc griji prin simpla’mi existenta pana la primavara. Cine s-ar ingrijora pentru un biet om de zapada? …. iar apoi cand vine primavara as vrea sa ma topesc si sa devin apa. Sa se scalde toti copiii in ea si sa se bucure sa se balaceasca si bunicii si da si parintii ce odata au fost si ei copii….

Amintire cu Mile Carpenisan

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zbhhBOSpI5U&feature=related]

Mile * s-a mutat pe steaua lui *, o stea mai stralucitoare ca altele, caci Mile e unul din cei ce raman, desi a plecat prea devreme, mult prea devreme… Sa-l pomenim cu Respect, si sa nu uitam sa-i sunam parintii, sotia de sarbatori, ca nu le-o fi usor si Mile nu uita pe niciunul din noi… Ramas bun, brate Mile ! Zbogom brate !

Mile... :

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=vsR09E13IlI&feature=related]

Meditati la lectiile de : CURAJ, DEMNITATE, PROFESIONALISM, DARUIRE, MORALITATE ce-l descriu pe MILE CARPENISAN si voi, trogloditilor, ciocu mic, ochii-n pamant, nemernicilor ! Profesia de Jurnalist, reporter, corespondent de razboi a fost modul lui de viata si si-a respectat profesia si si-a facut-o cu profesionalism!

MILE CARPENISAN - in memoriam - part III by Cosmin Dumitru

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3560remH6p0&feature=related]

MILE

Cand moare un sarb,
lacrima tace.
Se face piatra si cade
peste tot noroiul lumii.

Cand moare un sarb,
lacrima tace.
Fulg orfan, se ridica la cer,
sa-l intrebe pe Dumnezeu.

Cand moare un sarb,
lacrima tace.
Bob langa bob,
pana inunda pamantul

cu strigat din toti rarunchii
de dragoste de viata,
asa cum numai inima sarbului
o poate muri
in fiecare clipa.

Drum bun, Mile Carpenisan!

Horia Blidaru

MILE CARPENISAN - in memoriam part V - 40 (by Cosmin Dumitru)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=mw0jGxCoEnI&feature=related]

* ..Iar acum sfarsitul e aproape si infrunt cortina finala. Prietene iti spun clar ca imi sustin cauza de care sunt sigur. Am trait o viata plina, am calatorit pe fiecare cale a mea, dar mai mult, mai mult decat atat am facut-o in felul meu.
Regrete am cateva, dar apoi…sunt prea putine pe care sa le mentionez. Am facut ceea ce trebuie sa fac si uite asa am trecut prin toate fara exceptie. Mi-am programat fiecare deplasare si fiecare pas pe care l-am facut pe drumuri laturalnice.
Ah…si, mai mult… mai mult decat atat am facut-o in felul meu.
Da, au fost vremuri sunt convins ca le stii, in care am muscat mai mult de cat am putut inghitii, dar prin toate cu caderi si ridicari am reusit le-am ros si apoi le-am scuipat, am infruntat tot si am stat drept …si stii ceva ?… am facut-o in felul meu.
Am iubit, am zambit si am plans, am avut partea mea la paguba, iar acum cand lacrimile au devenit substitut pentru bucurie ma uit in urma si ma amuz.
Cand ma gandesc ca am fost capabil pentru toate astea si nu intr-un mod rusinos…e clar. A fost in felul meu.
Ce e de fapt… un barbat … daca nu e instare sa se domine pe el atunci probabil nu va avea nimic. Un barbat trebuie sa aibe puterea sa spuna lucrurilor pe nume asa cum le simte si nu intr-un mod in care iar face pe altii fericiti.
Si istoria o va spune. Mi-am asumat toate bunele si relele si pana la urma am mers pe calea mea.
Da, e calea mea. *

MILE

Mile Carpenisan - A transmis ce stia el !.mpg

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=BDlfrWNN-1M&feature=related]

Am incercat toata viata mea sa inchid ochii si sa nu ma uit la lucrurile urate care se intamplau in jurul meu. Dar astazi nu mai pot sa mint … astazi sunt trist. Ar trebui sa fiu vesel astazi e anul nou … doar ca acest an nou nu are cum sa ma bucure. Nu mai vreau sa-i mint pe altii si nici sa ma mint pe mine … mi-e greu sa-mi vad parintii batrani chinuindu-se sa supravietuiasca. Nu numai ca se chinuie ei, dar sufera si pentru mine incercand sa ma ajute tocmai atunci cand eu ar trebui sa fiu langa ei si sa le sar in ajutor. Pentru mine astazi nu e sarbatoare … pot sa ma bucur numai pentru ca ai mei sunt vii, doar ca nu stiu cum as putea sa-i ajut si de fiecare data cand imi cer sa le fiu aproape eu gasesc motive sa ma ascund doar pentru ca sunt constient ca nu sunt omul care ma cred ei a fi. Si da astazi sunt trist pentru ca in prima zi a noului an am puterea sa recunosc ca nu imi arde de sarbatoare. Ar fi motive de bucurie daca as stii ca toate sunt la locul lor, doar ca nu mai vreau sa mint si da viata e fututa rau, iar pe mine incep sa ma ajunga din urma umbrele trecutului si chiar nu mai am putere sa pacalesc pe nimeni. Nu vreau acum din toate astea sa fac vreo drama, doar ca uneori si Mile are dreptul sa fie trist. Nu ma analizati si nu ma judecati. Sa lasam timpul sa le vindece pe toate si ascultati-l pe Balaseviciul meu.

http://milecarpenisan.ro/page/2/

http://www.youtube.com/watch?v=Xc1_6pLBQCI

Kaд Србин умире….
( napisao horia blidaru prevod pavle bjelaković )
Kad Srbin umire,
Suza zaćuti.
I pretvorena u kamen pada
U blato ovozemaljsko.Kad Srbin umire
Suza zaćuti
Pahulja siroce u nebo leti
Da pita Gospoda.Kad Srbinu umire
Suza zaćuti
K’o zrno kraj zrna
Dok ne preplavi zemlju.Sa krikom od svih uzdaha
Od ljubavi i života.
Onako kako samo srce srpsko
Da umire zna
Svakoga trena.

Kaд Србин умире,
Суза заћути.
И претворена у камен пада
У блато овоземаљско.Kaд Србин умире,
Суза заћути.
Пахуља сироче у небо лети
Да пита Господа.Kaд Србин умире,
Суза заћути.
К’о зрно крај зрна
Док не преплави земљу.Са криком од свих уздаха
Од љубави и җивота.
Онако како само срце
Да умире зна
Свакога трена.

Autor: pavle bjelakovic

Puţini sunt cei, care rămân şi după ce pleacă… Puţini, dar, sunt. Repere, modele, rouă sufletelor noastre. Oamenii de Zăpadă.

Reşiţa...

Frumoasa Răşiţa - Reşiţa

Oraşul este considerat de locuitori ca fiind împărţit în două mari părţi, Reşiţa de sus sau oraşul vechi, respectiv Govândari zonă construită după 1965. Oraşul vechi este format din mai multe cartiere: "Muncitoresc", "Valea Domanului", "Lunca Pomostului", "Moroasa I şi II", "Driglovăţul Nou" şi "Driglovăţul Vechi", "Stavila", Minda", "Başovăţ" şi "Lend"; în timp ce în partea nouă a oraşului, Govândari (denumirea oficială este Lunca Bârzavei) există patru "Microraioane". La acestea se mai adaugă localităţile componente, considerate eronat drept cartiere: Doman, Câlnic, Ţerova, Secu şi Cuptoare, iar Moniom este sat aparţinător Municipiului Reşiţa. Localităţile care aparţin municipiului Reşiţa sunt menţionate în izvoare după cum urmează : · ŢEROVA - 1433 (Cherova), 1597 (duc Czerova), 1717 (Zerob), 1716-1723 (Zarnova), 1779 (Zerchova); · DOMAN - 1370 ; · CÎLNIC - 1597 (Kalnic); · MONIOM - 1587 (Manihom); · SECU - CUPTOARE - 1673, 1690 - 1700 (Kuptora), 1851 (Kuptore).

Legende din împrejurimile Reşiţei

---

Municipiul Reşiţa (84026 loc., 2002) este reşedinţa judeţului Caraş-Severin. Oraşul este situat pe Valea Bârzavei, în Depresiunea Reşiţei (parte a culoarului depresionar Caraş-Ezeriş). În est, sud şi vest se învecinează cu Munţii Semenic (prin Muntele Nemanu), Munţii Aninei şi Munţii Dognecei. În partea de nord, Culoarul Caraş-Ezeriş este mărginit de Dealurile Sacoş-Zăgujeni.

În legătură cu municipiul Reşiţa şi cu împrejurimile sale, circulă o serie de legende, ale căror personaje sau locuri se reflectă astăzi în toponimia zonei. În rândurile ce urmează, prezentăm câteva dintre acestea.

1. Legenda lui Ogăşel şi Berzoviţa

Se povesteşte că demult, pe vârful unui deal se afla o cetate, ce era locuită de un tânăr cu inima vitează şi vorba blândă, pe nume Ogăşel.

Pe coasta dealului şi-n vale se întindea satul, în sat erau multe fete frumoase, dar ca Berzoviţa nu era nici una.

Lui Ogăşel îi era dragă. Căuta mereu să o vadă şi de fiecare dată când o întâlnea, o învăluia în priviri duioase, făcând-o pe Berzoviţa să se îmbujoreze şi să-l ocolească sfioasă.

Într-una din zilele ce au urmat, când s-au întâlnit din nou, Berzoviţa şi-a mărturisit tainele inimii:

„Bădiţă de al tău drag,

Nu văd locul unde calc,

Nu văd cerul plin cu stele,

Dar nici luna printre ele,

Nu văd soarele mergând,

Dar nici iarba pe pământ.”

Auzind-o, Ogăşel a tresărit şi fără a mai zăbovi, s-a dus în cetate şi a început pregătirile de nuntă.

În ajunul nunţii însă, în timp ce Berzoviţa se plimba prin ogradă, contemplând locurile natale, pe neaşteptate a fost înşfăcată de ghearele lungi şi ascuţite ale unui zmeu, care au pus-o cu de-a sila pe spinarea unui cal alb ca neaua.

Înfricoşată a strigat, cerând ajutorul lui Ogăşel.

Ogăşel a încălecat calul roib şi a pornit în urmărirea zmeului hain.

Roibul voinicului s-a înălţat în văzduh şi a reuşit să convingă calul zmeului să o ajute pe Berzoviţa să scape. Calul alb al zmeului a înţeles îndemnul fratelui său, s-a apropiat de sat, a coborât din văzduh şi unde i s-a părut mai nimerit, a îngenuncheat de parcă s-ar fi împiedicat, Berzoviţa reuşind să alunece din ghearele zmeului.

A urmat apoi lupta dintre zmeul cel hain şi Ogăşel, în care zmeul prins în strânsoarea braţelor vânjoase ale voinicului, s-a rugat cu glas mieros:

„- Ogăşele, Ogăşele, viaţa tot mi-o iei, lasă-mă să mai trăiesc o clipă, să mai văd lumea ce-o părăsesc.”

Flăcăul i-a îndeplinit dorinţa, dar îndată ce a slăbit strânsoarea, zmeul s-a smucit din braţele voinicului, s-a dat de trei ori peste cap, prefăcându-se într-o cioară. A încercat să zboare, însă s-a pomenit în mâinile flacăului, care i-a răsucit gâtul.

După cele petrecute, Ogăşel şi-a luat în braţe mireasa şi a urcat cu ea scările cetăţii.

Memoria celor întâmplate se păstrează şi astăzi în împrejurimile vestice ale Reşiţei, prin denumiri de râuri sau dealuri: râul Bârzăviţa, Dealul Faţa Berzoviţei (378 m), Dealul Ciorii (454 m) şi Dealul Ogăşele.

http://www.carpati.org/articol/legende_din_%C3%AEmprejurimile_re%C5%9Fi%C5%A3ei/746/

Legenda frumoasei Răşiţa

Se spune că demult, într-un sat situat între dealuri, au năvălit balaurii. Cruzi şi lacomi, au prădat satul, au înghiţit vitele şi grânele şi au distrus casele.

După ce au secătuit totul, căpetenia balaurilor a dat poruncă straşnică să i se dea de nevastă, cea mai frumoasă fată din sat.

Odată ce au aflat că Răşiţa, nepoata lui Ogăşel, era fata pe care o căutau, balaurii s-au îndreptat vijelios spre lăcaşul fetei.

Un tânăr păstor, pe nume Doman, a înştiinţat fata de marea primejdie ce plutea asupra ei şi a fugit cu ea în pădure, ca să o scape. Balaurii i-au zărit însă şi au pornit pe urmele lor, alergându-i printre copaci, pe după cleanţurile aspre.

Dihăniile se apropiau din ce în ce mai mult, Răşiţa simţindu-le suflarea arzătoare în spate. Rând pe rând, o căprioară şi o mierlă au încercat să-i încetinească, însă balaurii le-au lăsat fără suflare.

Deodată, înaintea celor doi fugari, s-a ivit Zâna Munţilor. Deznădăjduită, Răşiţa s-a rugat de zână să o scape de balaurii haini:

„- Zână dragă, fă-mă un pârâu cu apă cristalină, duşmanii să nu mă cunoască, inima să mi se liniştească.”

De abia a mai avut timp zâna să îndeplinească cererea fetei, că matahalele au şi apărut. S-au trezit însă la marginea apei, uluiţi, neştiind ce s-a întâmplat. Negăsind fata, s-au reîntors în sat, gata să-şi primească pedeapsa din partea stăpânului.

Deznădăjduit că a fost despărţit de fata aleasă, pentru a fi mereu alături de frumoasa Răşiţa, Doman s-a aruncat în apele reci ale râului.

Numele Răşiţăi este reflectat astăzi în denumirea municipiului Reşiţa, în timp ce numele păstorului (antroponimul „Doman”) este reflectat în denumirea cartierului Valea Domanului, a pârâului şi localităţii Doman (situate în sudul municipiului).

http://www.carpati.org/articol/legende_din_%C3%AEmprejurimile_re%C5%9Fi%C5%A3ei/746/

Reşiţa - Cultură şi patrimoniu cultural:

• Muzeul de Istorie al Banatului Montan;
• Muzeul de Locomotive cu Aburi;
• Casa de Cultură a Sindicatelor;
• Teatrul G.A. Petculescu;
• Biblioteca Judeţeană Paul Iorgovici;
• Biblioteca Franceză;
• Biblioteca Germană;
• Palatul Cultural (Cinematograful Cultural) 1928;
• Casa Muncitorească Reşiţa;
• Cazinoul Român, (Cazina), 1/4 sec. XX;
• Biserica Evanghelică, sec. XIX /1901;
• Casa Neff I cu baia publică, 4/4 sec. XIX;
• Sinagoga, sec. XIX;
• Uzina hidroelectrică Grebla şi Castelul de apă din amonte, 1903-1909;
• Catedrala Ortodoxă Română Reşiţa Montană,” Adormirea Maicii Domnului,”1936;
• Gara Reşiţa-Sud, 1932/ 1914;
• Podul de la vamă, 1931, primul pod nituit şi sudat din ţară;
• Ansamblu de clădiri muncitoreşti şi de raport din secolul XIX;
• Biserica tip sală şi necropolă medievală, sec. XIV – XV.

Istoricul, localitatii Resita este atestata inca in secolul al XV-lea cu numele de Rechyoka si Rechycha. Cercetarile arheologice au descoperit in acest spatiu urme de locuire din perioada neolitica, dacica si romana. Este mentionata in 1673 cu numele Reszinitza, ai carei locuitori plateau impozite catre pasalacul Timisoarei, iar in anii 1690 – 1700, izvoarele o amintesc ca depinzand de Districtul Bocsei impreuna cu alte localitati din Valea Barzavei.

Conscriptia din 1717 o mentioneaza cu numele Retziza, avand 62 gospodarii impuse de catre stapanirea austriaca nou instaurata aici. Ea devine din 3 iulie 1771 locul de intemeiere a celui mai vechi si important centru metalurgic de pe continentul european. Odata cu nasterea uzinelor, se pun bazele Resitei industriale. Initial au exista doua sate apropiate - Resita Romana (Reschiza Kamerala sau Olah Resitza) si Resita Montana (Eisenwerk Reschitza, Nemet Reschitza sau Resiczbanya). Uzinele au fost amplasate in Resita Montana , locuita la inceput de carbunari romani.

Mai tarziu, in 1776, au fost colonizate 70 de familii germane originare din Stiria, Carinthia si Austria de Sus, iar intre 1782 – 1787 cu familii germane din regiunea Rinului. Intre anii 1910 – 1925 , Resita a avut statutul unei comune rurale, iar din 1925 a fost declarata oras, consecinta a recunoasterii dimensiunii sale de puternic centru al marii industrii siderurgice si constructoare de masini din Romania moderna. Din 1968, prin Legea nr. 2 privind organizarea administrativa a teritoriului i s-a oferit rangul de municipiu Resita, resedinta a judetului Caras-Severin.

http://www.tourismguide.ro/html/orase/Caras-Severin/Resita/istoric_resita.php

Bibliografie:

1. Bizerea M., Ghid turistic al judeţului Caraş-Severin, Editura Consiliului Popular al Judeţului Caraş-Severin, Oficiul Judeţean de Turism, Reşiţa, 1971

2. Botoşăneanu L., Negrea Şt., Drumeţind prin Munţii Banatului, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1976

3. Brie Stela, Legendele Reşiţei, Editura Facla, Timişoara, 1982

4. Goicu V., Sufleţel R., Dicţionarul toponimic al Banatului, Vol. II, Editura Universităţii, Timişoara, 1985

5. Grigore M., Munţii Semenic, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1990

6. Harta topografică a Republicii Socialiste România – 1: 25:000, Editura Ministerului Apărării Naţionale al Republicii Socialiste România – Direcţia Topografică Militară, Ediţia a doua, 1975

Au fost consultate următoarele site-uri:

www.cimec.ro

http://semenic.exploratorii.ro/

http://www.pnscc.ro/

Lepa Brena - Lazu te duso moja

Lepa Brena - Lazu te duso moja

Preotii daci, slujitorii lui Iisus

 Preotii daci, slujitorii lui Iisus

“La schitul din tei,/ Crucea lui Andrei,/ Cine ca-mi venea,/ Si descaleca?/ Venea Decebal,/ Calare pe-un cal” - o balada culeasa din Dobrogea pomeneste numele ultimului rege dac alaturi de cel al sfantului care a increstinat aceste meleaguri. Memoria populara a retinut in legende faptele cele vechi ale stramosilor si, potrivit batranilor, apostolul a dat peste preoti daci “sfinti” in pestera care astazi ii poarta numele, cea de la Ion Corvin, din Dobrogea. Ziua Sfantului, sarbatorita de aproape 200.000 de romani care ii poarta numele, este importanta si pentru ca traditia neamului spune ca noaptea din 29 spre 30 noiembrie este singura din an cand se deschid portile cerului si ies strigoii din morminte.

Istoricii s-au contrazis de multe ori atunci cand au vorbit despre prezenta Sfantului Apostol Andrei in locuri care astazi fac parte din Romania. Desi sunt cercetatori care contesta acest lucru, jurnalistul Dumitru Manolache demonstreaza prin argumente, in volumul “Andrei Apostolul lupilor”, ca sfantul a poposit pe aceste meleaguri. In plus, chiar Papa Pius al II-lea spune ca Sfantul Andrei a ajuns pe malurile Dunarii, unde a fost primit de mare multime “inflacarata de cuvintele sale” si evenimentul ar fi avut loc la trei decenii dupa moartea poetului Ovidiu, la jumatatea secolului I d.Hr. In 2001, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a proclamat ziua praznuirii Sfantului Andrei, adica 30 noiembrie, drept sarbatoare nationala bisericeasca pentru ca Apostolul Andrei este considerat primul propovaduitor al Evangheliei la daci, in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra.  

Cinstea de care se bucura cel care a adus cuvantul Mantuitorului Hristos populatiei de la gurile Istrului este dovedita si prin faptul ca noua catedrala patriarhala din Bucuresti va avea unul dintre hramuri dedicat acestui sfant. Calatoriile sale prin cetatile de la Dunare sunt pomenite de Ion Dinu, doctor in teologie, care, in 1945, scrie, in “Viata si activitatea Sfantului Apostol Andreiu”: “Dar chersonitii si cetatea Olbiilor, de la gura Nistrului si peste marea Azovului il asteptau si mult se bucurau de vestea ca apostolul va veni si la ei cu invatatura si cu botez. De aceea, cu tovarasii sai a parasit cetatea Silistrei si s-a indreptat spre cetatea dunareana Axiopolis, care este acum Cernavoda, mergand apoi prin sirul de cetati pana la Noviodunum, care se cheama Isaccea, unde a trecut apa mare a Dunarii“. Declarat protectorul Romaniei, ziua sfantului marcheaza, traditional, inceperea iernii, motiv pentru care se mai numeste Andrei de Iarna.

Andrei, apostolul lupilor
Volumul de 500 de pagini semnat de Dumitru Manolache si aparut la editura Dacica este considerat de teologi o “predanie” si contine date despre activitatea Apostolului si transmiterea lor prin Sfanta Scriptura, prin alte documentele scrise, prin dovezi arheologice si texte ale etnografiei si folclorului romanesc culese de diferiti cercetatori. Autorul vorbeste despre prezenta Apostolului Andrei in “teritoriile lupilor”, despre momentul crestinarii poporului roman, despre cuvantul Mantuitorului transmis dacilor de la Istru (asa se numea atunci Dunarea). Jurnalistul inceteaza sa mai caute documente oficiale si se apleaca asupra traditiilor, descoperind elemente de predica crestina legate de prezenta Apostolului Andrei la Dunare. Autorul crede ca transformarea dacilor din credinciosi ai lui Zamolxis in crestini are mai multe etape. Autorul crede ca “elinii din Pont”, pomeniti in Evanghelia lui Ioan si in faptele apostolilor, pot fi grecii din Pont sau locuitorii Pontului, adica si populatia dacica cu sacerdotii ei. Andrei ar fi aflat de daci la una dintre intalnirile anuale ale apostolilor, atunci cand praznuiau Pastele la Ierusalim si cand schimbau informatii intre ei. Dumitru Manolache pomeneste de o traditie consemnata prima data de un anume parinte Ghelasie de la Frasinei si care ar fi circulat exclusiv printre sihastrii din Muntii Carpati, unde se spune ca ultimul preot al cultului zamolxian l-a cunoscut pe Mantuitor si apoi pe Apostolul Andrei. Intr-o carte dedicata ”Mosului din Carpati”, Pustnicul Neofit, din Rameti, in Muntii Apuseni, invoca o “taina” pastrata in ciuda piedicilor si scrie despre “memorii ce nu se sterg, care reapar tocmai cand se considera ca s-au pierdut”, amintiri despre continuitatea “duhului de traire in acest specific de caracter carpatin”. Taina despre trecerea dacilor la crestinism a fost pastrata si transmisa de la un pustnic la altul. 

Marele Preot, preotul lui Hristos
Doar dupa ce parintele Ghelasie a stat la Sfantul Munte Athos a primit la intoarcere mostenirea de mos-pustnic. El vorbeste despre traditia care spune ca ultimul urmas al ultimului preot al dacilor s-a retras in tinuturile Apusenilor, dupa cucerirea de catre romani a Daciei. Acesta s-ar fi “ascuns” in munti, “sub chipul unui iconar-purtator de icoana”: “Se zice ca marele preot a venit aici cu o icoana ce reprezenta pe Fecioara cu Pruncul Hristos in brate. Tradat, l-au gasit, dar cand au vrut sa-l omoare, minune, un foc a iesit din icoana. Si ostasii au orbit, scapand astfel...”. Cand s-a intors acasa din calatoria initiatica la invatatii din Egipt, ultimul preot al lui Zalmoxis a gasit Dacia cucerita. Cu regele mort, marele preot se ascunde prin sihastrii cunoscute doar de localnici, sub infatisarea unui iconar. El incearca totusi sa vorbeasca despre “Noua Taina” dacilor care il suspecteaza ca si-a schimbat credinta stramoseasca si ii cer sa aleaga intre Zalmoxe si Hristos. Marele preot ar fi raspuns: “Poporul meu iubit, stiti din mosi-stramosi ca Intelepciunea Cerului s-a pogorat si pe acest pamant prin chipul magului preot, al carui nume de taina era Zalmoxe. Din neam in neam, mos-magul lasa un altul dupa chipul si asemanarea sa si Glasul de Sus niciodata nu lipsea. Au trecut si peste noi si zile bune si zile rele..., dar Puterea de Sus prin magul de jos le spulbera... Lumea cazu din chipul creat, dar Ziditorul nu putea lasa chipul cel stricat. Iata taina ce de acum lumii se arata: Insusi El din cer pe pamant vine, ca nimeni sa nu-L mai inchipuie in zei si idoli si in intelepti. Iata poporul meu ce trebuie sa va spun: Eu, magul - urmasul Zeului – Mos al acestui pamant, pe Cel ce este Insusi Dumnezeu Care coboara din cer si se descopera la fata, eu L-am cunoscut si L-am intalnit si I-am cazut in genunchi la picioare, si El mi-a pus mana pe cap si chipul meu de mag s-a prefacut in alt chip. Asa, poporul meu, de acum nu mai aveti pe magul-batranul, ci pe preotul lui Hristos”.

Primul martir crestin
Potrivit tainei de la Rameti, dacii il acuza de tradare, dar marele preot explica: “Zalmoxe a lasat cuvant: “Cand va veni Insusi Dumnezeu pe pamant, chipul meu va trece in alt chip. Ca eu sunt doar umbra acestuia. Asteptati marea zi pe care s-o primiti cu toate inimile deschise, ca sufletul acestui neam are deja taina lui... Recunoasteti, poporul meu, in chipul lui Hristos si pamantul neamului nostru. Eu, magul-preotul acestui neam, am implinit porunca lui Zalmoxe”. Dupa acest cuvant, un luptator spune ca se vorbeste ca un apostol al lui Hristos a venit in Dacia si ca a fost primit chiar de marele mag in pestera de taina a lui Zalmoxe, unde a facut biserica, apoi il condamna: “Batranule mag va trebui sa mori pentru aceasta schimbare de credinta. Lasa-ne in schimb un urmas, un alt mag ca sa nu ramana pamantul nostru fara legatura cu cerul”. Preotul-mag spune insa dacilor ca nu a tradat, ci a implinit credinta “in Chipul ei mult asteptat.”: “Voi merge pana la Zalmoxe caruia ii voi duce “haina de crestin” in locul celei de mag, haina sufletului dac, care incepe o noua nastere de viata nemuritoare, asa cum a crezut din mosi-stramosi ca se va implini si aceasta mare zi”. Magul savarseste apoi “primul botez al vietii fagaduite”, noul preot fiind numit Andrei, “dupa numele apostolului ce ne-a adus pe Hristos. Eu insumi am noul nume tot de Andrei, in locul celui de Zalmoxe”. Aruncat in suliti, de trei luptatori legati la ochi, solul este primit de zeul Zalmoxe, dar nu inainte de a fi devenit, potrivit “tainei”, primul mucenic dac crestin, sangele lui sfintind si ridicand pamantul Daciei la cer. Ziaristul Dumitru Manolache crede ca aceasta “taina” de la Rameti este de fapt taina crestinarii poporului roman, care nu are o data certa. Daca popoarele din jur, precum maghiarii, rusii, s-au crestinat la o mie de ani dupa daci, romanii nu se stie cand s-au crestinat si crede ca “poporul roman s-a nascut crestin!” pentru ca, in momentul istoric in care Sfantul Apostol Andrei a venit in aceasta zona, se nastea si poporul roman.

Preotii daci, slujitorii lui Iisus
Gazetarul prezinta dovezi ca Apostolul Andrei a fost in Dacia si a locuit in pestera din Ion Corvin, devenita biserica. Astfel, biserica neamului apare in a doua parte a primului secol crestin, iar slujbele si ritualurile s-au facut in spatii subterane pana in secolul IV, cand imparatul Constantin cel Mare a oficializat cultul crestin. Volumul acrediteaza ideea potrivit careia crestinarea s-a facut, in primul rand, prin convertirea preotilor daci, lucru care a determinat raspandirea lina a crestinismului si nu fortata, prin ordin. Noua religie si-a insusit elemente ale cultului precrestin si a construit unul nou, autorul prezentand in sprijinul teoriei sale mai multe dovezi arheologice, printre care descoperirea primului crestin cunoscut cu numele de pe teritoriul actual al Romaniei, un anume Inoces, descoperit langa Galati, in mormant, inhumat dupa traditia crestina, cu un banut in gura pentru a-si plati vamile, cu mainile pe piept, cu o catuie dacica si o candela romana la picioare. Preafericitul Parinte Patriarh Daniel scrie intr-o lucrare de seminar: “credinta puternica in nemurire intensifica vitejia geto-dacilor, trezindu-le constiinta de nemurire nu numai a insului, ci si a neamului. Ea a putut fi valorificata de misionarii crestini, care propovaduiau credinta in inviere. Ideea de jertfa - in felul cum era conceputa si traita de geto - daci - a putut constitui un element favorabil crestinarii care, desi nu s-a facut oficial, a patruns destul de repede si profund in Dacia Romana si imprejurimi. Curatia vietii morale pe care o aveau slujitorii lui Zamolxis a putut familiariza pe stramosii geto-daci cu atmosfera sihastriilor care, mai tarziu, in crestinism, vor fi calugarii din muntii nostri. Armonia dintre conducatorul politic al geto-dacilor si Marele Preot devine obisnuinta si stare normala, ambele parti slujind poporul. Aceasta stare nu a ramas fara ecou si rod in istoria poporului roman”.

Imblanzitorul lupilor
In multimea de obiceiuri romanesti, numele Apostolului Andrei apare des legat de cel al lupilor, animalele considerate simboluri ale dacilor. In timp ce unele legende amintesc de un lup alb, care a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei, altele povestesc cum spiritul unui Lup Alb l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Scythiei spre pestera unde avea sa-si gaseasca adapost. Autorul descopera informatii despre prezenta Sfantului Apostol Andrei in vechea Dacie depozitate in traditii, obiceiuri sau colinde. In Dobrogea, o veche colinda il pomeneste asa pe Apostolul Andrei: “Trece-ma si Dunarea,/ Ca sa afle Dacia,/ Ca s-a nascut Mesia”. Ziaristul gaseste apoi in Moldova o traditie in care Sfantul Andrei este prezentat prin elementele specifice vietii lui Moise si deduce ca oamenii locului i-au atribuit aceste elemente dupa ce ucenicii Apostolului au povestit intamplari din Vechiul Testament, printre care si viata lui Moise. Apoi, este traditia pazitului usturoiului, usturoiul fiind Insusi Mantuitorul, pentru ca in cursul acestui obicei din noaptea Sfantului exista un moment in care oamenii stau intristati si privesc usturoiul, il prohodesc pana dimineata, cand se imparte tinerilor, respectiv fetelor, si ele il pastreaza ca pe un obiect sfant, la icoana. In traditia neamului, apostolul este invocat ca aparator al oamenilor impotriva relelor si simpla rostire a numelui sau oferea protectie, pentru ca Andrei era trimisul Domnului printre “lupi”. Despre daci, se stie ca erau numiti “lupi”, datorita vitejiei lor. Legendele spun ca numai Sfantul Andrei a reusit sa ii imblanzeasca, atunci cand le-a vorbit despre Hristos si, de aceea, Sfantul Andrei a ramas in popor ca “Apostolul lupilor”, care fereste de lupii salbatici si care a imblanzit “lupii” daci. Asa a ramas Sfantul Apostol Andrei viu in amintirea romanilor pana in zilele noastre: “ Spune, spune mos Andrei,/ Cel cu crucea cea de tei, /Cine-I, cine-I mos Craciun, / Mos Craciun cel mai batran .../ - Mos Craciun e tatal vostru,/ E si Dumnezeul nostru,/ El le facu si pe pom, / Si pe capra, si pe om”.

Superstitiile unui sfant
Ziua Sfantului Andrei se mai numeste si Ziua Lupului sau Gadinetul schiop. Traditia spune ca cine a vazut lupul noaptea nu va avea liniste tot anul care vine. Fetele nemaritate au avut ocazia sa-si viseze ursitul daca au pus sub perna doi catei de usturoi si 41 de boabe de grau. Este ziua cand este bine sa se puna cateva crengute de mar sau de cires in apa si, daca vor inflori pana la Anul Nou, cu siguranta va fi un an plin de bucurii. Pentru a alunga duhurile ce bantuie pamantul, spune tot traditia, cel mai bun remediu este un catel de usturoi. Noaptea Sfantului Andrei este potrivita si pentru observatii astronomice: daca luna va fi plina si cerul senin, iarna este usoara, iar daca cerul este intunecat, se anunta zapezi mari. In aceasta zi este interzis sa muncesti in casa sau sa pornesti la drum. Ziua Sfantului Andrei se mai numeste si Ziua Lupului. Inca si astazi, pe la sate, se mai pastreaza obiceiul de a unge tarusii, ferestrele, pragul usilor si chiar si fantanile cu usturoi, pentru ca satenii sa isi apere gospodaria de lupi. Nu se matura toata ziua, nu se arunca gunoiul, nu se face pomana si nu se da nimic imprumut.

Semnificatia numelui “Andrei”
Sfantul Apostol Andrei, “cel dintai chemat” la propovaduire, este praznuit pe 30 noiembrie, iar luna calendaristica urmatoare, decembrie, ii purta in mod traditional numele: Undrea sau Indrea. Numele Andrei este de origine greceasca: Andréas este in legatura cu andreia, “barbatie, indrazneala” si se trage din cuvantul anér, andrós – “barbat”. Forma curenta este Andrei, cu femininul Andreea, iar diminutivul este Andi, adeseori grafiat Andy, dupa model occidental. In vechime, limba romana a cunoscut si alte forme precum Andrii, Andruta, Andries, Andreica, multe disparute cu timpul, altele pastrate doar ca nume de familie.

Sursa :

http://www.replicahd.ro/