Iubesc să iubesc...

A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi ! ( Octavian Paler )
A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi! (Octavian Paler)
Se afișează postările cu eticheta respiraţia sufletelor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta respiraţia sufletelor. Afișați toate postările

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Tuzna Je Noc...

Doris Dragovic Tuzna Je Noc:




Jedna je ruza procvala
pa zaspala
jedna je zena na vratima
noc cekala

Najljepse ptice su pjevale
sve za tebe
zvijezde sa neba su padale
ti ne dodje

Ref.
Tuzna je noc, najtuznija
ne voli me ljubav moja
kriva sam, kriva sam ja
jer sam beskrajno vjerovala
do neba ljubila

Najljepse ptice su pjevale
sve za tebe
zvijezde sa neba su padale
ti ne dodje

Ref.

duminică, 30 mai 2010

Doamne strigat-am catre Tine!


www.ozibuna.net/

Doamne strigat-am catre Tine!



Teama de demoni si jocul cu demonii

Rasaritul se teme de demoni; Apusul se joaca cu demonii. Miliarde de fapturi omenesti din Rasarit se pazesc la fiecare pas, ca sa nu se ciocneasca cu vreun demon. Nimanui acolo nu i s-au "inventat" demonii - despre demoni acolo se stie -si demonii acolo se simt in fiecare zi si in fiecare ceas, inca de la prima generatie de oameni.

Apusul este pamantul descoperirilor. Dupa multele descoperiri, care aduc moartea ori castiguri negustoresti, Apusul a descoperit si faptul ca exista demoni. Si aceasta a rabufnit tocmai in veacul nostru (al XX-lea). Pentru Apus nu exista ceva pe care toti sa-l socoteasca drept adevar. Totul acolo se imparte pe „domenii", pe partide si secte. Tot astfel si cu descoperirea ca exista fiinte spirituale netrupesti. Ea nu este recunoscuta in intregime de oamenii din Apus si i-a fost randuit locul doar intr-o secta apuseana a unor oameni care se numesc „spiritisti". Spiritistii se mandresc cu faptul ca lor le este dat sa vorbeasca cu duhurile. Ei se bucura ca mentin legatura cu lumea spirituala. Sar in sus de bucurie, fara sa stie insa ca lumea lor este condusa de catre satana.

Rasariteanul nu simte ingerii, duhurile bune ale lui Dumnezeu, pazitorii si ocrotitorii oamenilor. El de mult a incetat sa-i mai perceapa. A ramas doar cu duhurile rele, care ii fac rau si pe care trebuie sa le imbuneze cu jertfe - in fiecare zi, da, in fiecare zi. Sunt deja cateva sute de ani de cand Apusul a incetat sa mai simta, sa mai constientizeze atat ingerii, cat si demonii. De aceea a si primit evanghelia spiritista cu mirarea omului care a stiut ceva, insa a uitat si iarasi si-a adus aminte. Odinioara, Apusul a crezut atat in ingeri, cat si in demoni, insa, cu timpul, el a risipit aceste doua averi ale sale. Astazi demonii i se arata doar prin spiritisti ori apuseanul ii percepe prin hipnoza. Percepe duhurile, insa nu le deosebeste. Cu bucurie se inchina el tuturor duhurilor care i se arata ca fiind fiinte spirituale bune.

I s-a tocit, prin urmare, simtul sau de discernamant si de cunoastere. Rasaritul nu are perceptia duhurilor bune. Apusul nu percepe deosebirea duhurilor bune de cele rele. Rasaritul se apara de duhurile rele prin jertfe - jertfe neincetate inaintea idolilor de piatra ori de lemn. Apusul (spiritist) se daruie tuturor duhurilor care i se arata fie prin medium, fie prin vrajitori. Si tuturora el le da deplina crezare.

Rasaritul este pesimist aproape pe de-a-ntregul. De ce? Pentru ca are cunostinta de duhurile rele, insa n-a cunoscut nimic despre Bunul Dumnezeu. Cunoaste si simte pe propria piele si cu sufletul sau prezenta si actiunea demonilor celor rai, insa nu simte prezenta Bunului Dumnezeu, Care poate sa-i izgoneasca pe demonii cei rai si sa-i apere pe oameni.

Apusul spiritist este optimist in mod superficial. Superficial pe de-a-ntregul si pe de-a-ntregul lipsit de minte. Spiritistii ajung la cunoasterea de Dumnezeu prin intermediul demonilor; nu prin intermediul Fiului lui Dumnezeu, Hristos Cel intrupat; cu ajutorul demonilor, care li se arata prin mediumuri, vrajitori si altii asemenea acestora. Prin urmare ateistii de mai ieri, spiritistii, afla de la diavol ca exista Dumnezeu si suflet. Iar aceasta cunoastere ii surprinde intr-atata, incat ei, rupti de societate, cheama duhurile ca sa le vorbeasca si sa le profeteasca ceva bun. Iata, pe acest nisip alunecos este intemeiata credinta lor!

Spiritistii vad insa in aceasta o "stiinta" moderna, un fel de "descoperire" contemporana. Daca ar fi citit ei Sfanta si Dumnezeiasca Scriptura, ar fi aflat ca Cel Preainalt a atras atentia oamenilor inca de pe vremea lui Moise sa se delimiteze de spiritism (Ies. 18,11). Marele Rasarit se afla sub puterea demonilor; dar si Apusul spiritist este tot sub puterea demonilor. Prin urmare, demonocratia stapaneste in ambele emisfere ale pamantului, care se ri dica impreuna impotriva Ortodoxiei si, in particular, impotriva Balcanilor.

Ne vine in minte o intrebare: dorim oare sa ne situam intre doua varietati ale demonocratiei? Nu, in niciun caz. Nu intre, ci mai presus.

Cunoastem ca exista o lume spirituala. Cunoastem ca exista duhuri rele. Exista insa si duhuri bune. Exista Bunul Dumnezeu, Care este mai puternic decat toate duhurile luate impreuna. Cu numele lui Hristos, al Maicii Domnului si al Sfintei Cruci, noi punem pe fuga duhurile cele rele, iar prin rugaciune atragem spre noi duhurile cele bune, ingerii lui Dumnezeu, care ne pazesc si ne ajuta, in acest mod ne ridicam mai presus decat paganii si decat Rasaritul pesimist.

Pe de alta parte, noi nu ne bucuram de orice aparitie a duhurilor de pe lu- . mea cealalta, pentru ca stim ca acestea s-ar putea sa fie duhuri rele, care ne pot ispiti si indeparta de la calea mantuirii. inca si mai putin chemam duhurile de pe lumea cealalta, cavi-tand de la ele sfaturi si prorociri despre evenimentele viitoare; caci cel ce face una ca aceasta nu este placut lui Dumnezeu. Noi ne punem nadejdea insa in imparatul ingerilor, in Domnul Cel Preainalt, Creatorul nostru si Parintele nostru Cel ceresc si nu avem partasie hoteasca de El prin lumea spirituala. in acest fel noi, balcanicii, ne inaltam mai presus decat Apusul spiritist.

Si, precum Mantuitorul nostru este mai presus de Rasarit si de Apus, tot astfel si noi sa ne straduim sa nu ne aflam stransi la mijloc intre acestea, ci, cu ajutorul lui Hristos, intotdeauna sa ne inaltam mai presus de ele. Mai presus de Rasarit si mai presus de Apus!

Sfantul Nicolae Velimirovici

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/

Omul nu este dusman al omului. Doar diavolul este dusman al omului." Daca am crede acest cuvant, cu mult mai usor am trece peste rautatile vazute sau simtite din partea celor de langa noi. Daca am vedea cum diavolul lucreaza prin oamenii neatenti la lucrarea lui in ei, nu am mai lovi in oameni, intorcandu-le rautatile, nu am mai suferi in fata rautatilor lor, ci am avea mila de ei, oricat de mult ne-ar lovi ei.

Cand nu mai credem in diavol, ajungem sa luptam cu omul de langa noi, sa urmam legii talionului, care zice "ochi pentru ochi si dinte pentru dinte", sa luam totul personal, sa vedem in toti aceia care ne sunt greu de suportat numai lovituri si impunsaturi intentionate.

Cand diavolul nu a reusit sa-L ispiteasca pe Hristos, in pustie, el a trecut la a-L lovi prin oamenii de langa El, prin ucenici si prin preotii Templului iudaic. Un apostol se leapada de El de trei ori, un altul Il vinde, iar preotii Legii Vechi ii cer rastignirea. Cu toate acestea, El nu a cazut din dragostea fata de ei, stiind si vazand cu diavolul lucreaza prin ei asupra Lui, cum ei se comporta inconstient, drept pentru care a si zis: "Iarta-i, Doamne, caci nu stiu ce fac."

Diavolul exista, insa cauta cu toata puterea sa ramana ascuns.

Diavolul ne pacaleste, cum ca nu exista, pentru a putea sa ne piarda fara prea mare lupta.

..................................................................................................................................................................
Mai departe de moarte, mai departe de viaţă,
mai departe de dragoste, mai departe de mine,
mai departe de noi,
mai departe de cei care-am fost,
de cei care-am fi putut deveni.
Şi cursa continuă.

( Octavian Paler )

Atât cât pricep eu lucrurile, omul l-a descoperit pe Dumnezeu nu uitându-se spre cer, ci căutându-l în sine însuşi, ce anume ar putea opune morţii şi neantului. N-am suportat gândul că suntem doar pulbere şi atunci am căutat în noi ceea ce s-ar opune pulberii. Dumnezeu e partea noastră care nu vrea să moară, care nu se poate consola. ( Octavian Paler )

sâmbătă, 29 mai 2010

Lacrima Ciutei...


Lacrima Ciutei...



* Lumea va fi adevărată atunci când omul va şti să iubească - până atunci, vom trăi crezând că ştim ce e dragostea, dar vom fi lipsiţi de curajul de a o înfrunta aşa cum este ea. Dragostea este o forţă sălbatică. * ( Paulo Coelho )




Lacrima ciutei...

şi mi-e dor să-mi fie dor...
depărtarea ploilor
îmi e rugul zilelor..
şi-mi e trosnetul, culoare,
de pământ şi fân ce-mi doare,
de risipă şi-amânare...
şi-mi e sete, Doamne, sete...
precum orbul caut perete,
poate, sufletu-mi pereche...
şi-mi e tunet şi furtună...
fulgere cum spini cunună,
umbletul ,ciută nebună...
Niko

duminică, 23 mai 2010

Rusalii în Lumină...


Rusalii în Lumină...

“Si cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti impreuna in acelasi loc. Si din cer, fara de veste, s-a facut un vuiet, ca de suflare de vant ce vine repede, si a umplut toata casa unde sedeau ei. Si s-au umplut toti de Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai. Si erau in Ierusalim locuitori iudei, barbati cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Si iscandu-se vuietul acela, s-a adunat multimea si s-a tulburat, caci fiecare ii auzea pe ei vorbind in limba sa“ (Fapte 2, 1-6).


Eu voi ruga pe Tatal, si alt mângâietor va da voua,
ca sa fie cu voi în veci, adica Duhul adevarului

(Ioan XIV, 16, 17)

Slavite sunt, iubitilor, darurile, care ni le-a comunicat astazi Dumnezeu cel plin de dragoste, daruri, a caror marime nu o poate descrie nici o gura omeneasca.

De aceea sa ne bucuram toti, sa marim si sa proslavim pe Domnul nostru, caci ziua de astazi este o sarbatoare de bucurie si de desfatare. ( … )

http://www.voscreasna.com/142/pogorarea-sfantului-duh-sfantul-ioan-gura-de-aur/


RUGACIUNE CATRE DUHUL SFANT

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste de toata intinarea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.


Rusalii cu bucurii! Fie ca Duhul Sfânt să se pogoare, să fie cu noi şi să sălăşuiască-n noi! Doamne Ajută !
Niko


duminică, 28 februarie 2010

Vă ţine??...

Vă ţine ??…

http://www.calificativ.ro/_files/Image/news//COPII_JUCANDU-SE.jpg

Nu-i aşa că înţelepţi nu suntem la maturitate… ? Toate-s complicate, rezolvi una, vine alta, te bucuri mai rar, te-ntristezi pe nepusă masă, ai treabă, n-ai pace… Copilăria e adevărata înţelepciune, pe toate le rezolvă dacă nu cu un zâmbet, se pricepe c-o lacrimă, slobozită la timp … şi tot ea, adună-n sipetu-i fermecat, toate poveţele mamei, poveştile bunicilor, chiotele prietenilor de joacă, minunăţii pe care peste ani, ca să vezi doru-ţi e să le… cauţi…

Ete nah, da ce înţeleaptă sunt azi, un pic numai… o, da, mă alint. Şi ce dacă? Mă râde lumea, mă ironizează oamenii mari… daaaaa ? Păi nu zisăi tot eu că prefer oaza-n care se-mpletesc înţelepciunea cu imaginaţia şi forţa cu echilibrul, decât … subtilitatea, acreala, meschinăria * elitismului *, mai ales atunci când nu vreau, n-am chef, să fiu altcineva decât Eu. Zice deseori câte un * om mare *, atât de * mare * că nu uită nici din greşeală să se dea exemplu doar pe el şi numai pe el, cică * n-ai să te maturizezi niciodată, uite de exemplu eu… ascultă ce spun… cu tine nu se poate discuta, e o distanţă cosmică între noi… *… Şi-atunci, dacă maturitatea aia fluturată înseamnă urâţenie, falsitate, snobism şi câte, câte alte asemenea, păi nu-i mai curat să lăsăm sufletul să zburde cum şi pe unde s-o porni el, alergând sau cătinel, cum un strop din frumuseţea surâsului? Fie recunosc, nu mă ţine, că deh, rolurile din societate, eticheta, chestii… Dar, la câteva ore de * rouă * când mă apucă, nu renunţ, orice-ar spune oricine, e ca mine. Şi de aud pe după vreun colţ de blog * zise Zdreanţă-n gândul lui, se făcu al dracului… *, v-anunţ că mă veţi avea pe conştiinţă! Am praştie. Atât că la zecile de praştii pe care singură le-ncropeam, nici acum, nu ştiu să ţintesc, nush cum făceam şi ce, dar eu numai gleznele mele le nimeream. Asta-i treabă?

Unde eşti, copilărie, cu parfumul tău de zâmbet, doru-mi fi-va de-a ta ie, precum zorilor de cântec… Astăzi, de te iau cu mine, pe-ale snoavei cărărui, aşa vreu şi ştiu, n-ai spune, ce-am să-ţi arăt, nimănui… Mâine iar te-ascund în suflet… până data viitoare, când la joc te chem pe-un munte, ca să simt c-am crescut mare… ( Sibilla )

Aşadar, pauză cu-ale-ntortocheatelor căi ale politichiei mioritice, măcar ceva ore… că n-o fi foc, dară… azi, numai zâmbet şi-o petală primăvăratică pentru suflet, de… altceva. Aşa vreau eu şi cine mă supără, e zis! Nu ştiu cui, nu contează, da spun şi nici nu mă mai * joc * de-a nimica nimicuţa cu ăla de mă contrazice. Aşa :

* fă-te, suflete, copil

şi strecoară-te tiptil

prin porumb cu moţ şi ciucuri

ca să poţi să te mai bucuri… *

Creion – fragment – Tudor Arghezi

Bun, deci de mă cert cu careva azi, se cheamă că-i musai să-mi şi treacă repede şi să uit, să iert… ori să las baltă, să fiu * în rândul lumii *, serioasă, afectată, gravă, pătrunsă de * solemnitatea * unora din * Momente şi schiţe * de se tot deapănă de ceva luni bune… ? Mai bine mă ţin de cuvânt, că toate-s vechi şi nouă, toate şi… altele chiar ne tot dor şi-apasă de prea mulţi ani şi par să n-aibă capăt…

Nu. Am zis. Cântec. hai că nu-i greu… Vă ţine ??

Niko


* Dar ce e o copilărie fericită…? O bunică generoasă, visuri de o viaţă, jocuri naive şi hazlii, un bunic blând, abecedarul, primele litere, iar mai apoi, o scrisoare pentru mamă, prietenii, zilele de vară când încerci să stai treaz şi să numeri stelele şi un loc în care ai voie să fii copil, să-ţi imaginezi o lume mai bună, să visezi cu ochii deschişi. * ( Francesca Buta )

* Adeseori te bucuri nespus de o copilărie şi găsesc că e o adevărată răutate să destrami o asemenea bucurie; pe când lăsând-o să dăinuiască, îl faci şi mai fericit pe cel care se bucură de ea. * ( Alexandre Dumas fiul )

* Aşa era mama în vremea copilăriei mele, plină de minunăţii, pe cât mi-aduc aminte: şi-mi aduc bine aminte, căci braţele ei m-au legănat când îi sugeam ţâţa cea dulce şi mă alintam la sânu-i, gângurind şi uitându-mă în ochi-i cu drag! Şi sânge din sângele ei şi carne din carnea ei am împrumutat, şi a vorbi de la dânsa am învăţat. Iar înţelepciunea de la Dumnezeu, când vine vremea de a pricepe omul ce-i bine şi ce-i rău. * ( Ion Creangă )

Niko