Iubesc să iubesc...

A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi ! ( Octavian Paler )
A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi! (Octavian Paler)
Se afișează postările cu eticheta pilde. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pilde. Afișați toate postările

duminică, 5 decembrie 2010

Sf Ierarh Nicolae


Sf Ierarh Nicolae

Intru cinstirea Marelui Dascal al Lumii si Ierarh Nicolae, Milostivul, Daruitorul, Grabnic Izabavitorul din nevoi si din primejdii, Pazitorul fecioriei, Ocrotitorul copiilor si Mangaietorul saracilor, Facatorul de Minuni si unul dintre cei mai iubiti sfinti din toate timpurile ai Bisericii, orice cuvinte ale noastre ar fi mult prea sarace si proaste si ar risca sa umbreasca din lumina tainica a slavei acestui mare praznic.


Sfântul Ierarh Nicolaie, Apărătorul Dreptăţii şi Adevărului, Luptător Neînfricat al Dreptei Credinţe!

Rugaciune catre Sfantul Ierarh Nicolae

O, Sfinte Parinte Nicolae, mare facator de minuni, ocrotitorul si daruitorul celor nevoiasi, pe cei ce cu buna nadejde alearga la tine, grabeste a-i ajuta. Sprijinitor fii turmei lui Hristos impotriva lupilor care umbla sa o prade si tot sufletul de crestin pazeste-l prin sfintele tale rugaciuni, ca unul ce esti masura in veac a sfinteniei dreptmaritoare. Si precum ai miluit pe cei trei barbati ce sedeau in temnita, izbavindu-i de mania imparatului si de ascutisul sabiei, asa ma miluieste si pe mine, care cu mintea, cu cuvantul si cu lucrul ma aflu in bezna pacatelor, ca sa nu cad sub mania lui Dumnezeu si sub vesnica osanda.

Asa, Sfinte Nicolae, fii reazam putinatatii mele, ca la soliile tale sa primesc de la Hristos induratorul viata lina si curata in veacul acesta, iar in veacul de apoi printre cei de-a dreapta lui Dumnezeu sa ma numar, cu ingerii si cu sfintii preamarind pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh. Amin.

joi, 11 noiembrie 2010

Impreuna slujitori



Impreuna slujitori


Cand oamenii gandesc e minunat, Cand spun ceea ce gandesc, devin puternici, iar cand fac ceea ce spun au ajuns intelepti. Astfel, daca ne centram, facandu-ne din gand, vorba si fapta, o coloana a infinitului care urca spre Dumnezeu, vom reusi sa aducem lumina, chiar si in cel mai intunecat colt al universului. Sa nu uitam ca dupa Inviere, Manatuitorul s-a "pogorat in iad si pe diavol l-a surpat"! Adica a insamantat lumina, acolo unde ea fusese ucisa de intuneric. Sa ne rugam impreuna pentru Pace, Lumina si Iubire. Si...sa ne rugam pentru cei care au uitat sa se roage ei insisi. "Dumnezeule, viata mea este in mainile tale! Intareste-mi Hristoase mintea, sufletul si trupul pentru a putea sluji Adevarul si Viata. Indeparteaza de la mine tot ceea ce este intunecat si malefic. Amin!"

DIALOGUL

Sunăm, ne apelăm, ne conectăm
Şi de semnale-i saturat eterul;
Comunicăm febril, dialogăm
Şi, prinşi de-acest vârtej, prea des uităm
Că mai avem un fir direct cu Cerul.

Pământul ne-a rămas parcă prea mic
Căci anulând distanţe, cu-ndrăzneală,
Vorbim mai mult, spunând ades... nimic,
Ne-apropie omniprezentul „clic”
Dar ne despart prăpăstii de răceală.

Sunăm să cerem şi să oferim,
Avem agenda supraîncărcată
Cu prieteni, cunoscuţi sau anonimi
Şi-n dialog steril ne irosim
Iar linia spre Cer e neglijată.

Tatăl ceresc aşteaptă răbdător
Să-L mai sunăm, să-I spunem ce ne doare,
Să-I cerem, cu credinţă, ajutor,
Să-I mulţumim că e îndurător,
Să-L lăudăm în sfântă închinare.

E dialogul binecuvântat
Când pe genunchi avem conexiune
Cu Cerul, niciodată ocupat,
Cu Cerul ce răspunde garantat,
Cu Ceru-n dialogul rugăciune.

Mereu deschis, mereu având semnal
Şi peste tot având acoperire,
Acest serviciu unic e vital
Iar dialogul, strict spiritual,
Ne-mbogăţeşte în dumnezeire.

Sunăm, ne apelăm, ne conectăm
Şi de semnale-i saturat eterul
Dar, prinşi de-acest vârtej, să nu uităm
Că doar de pe genunchi înaintăm,
Dialogând neîncetat cu cerul


sursa : aici


vineri, 11 iunie 2010

the moment of peace


the moment of peace...

Ce este ILUMINAREA ?

Un cerşetor stătea la marginea unui drum de mai bine de 30 de ani.

Intr-o zi, trecu pe acolo un străin.

„- Te înduri să-mi dai un ban?", murmură mecanic cerşetorul, întinzându-i vechea lui şapcă de baseball.

„- Nu am nimic să-ţi dau", spuse străinul. „Dar pe ce eşti aşezat?", întrebă acesta.

„- Un gunoi", răspunse cerşetorul. „E doar o cutie veche. Stau pe ea de când mă ştiu."

„- Te-ai uitat vreodată înăuntru?", întrebă străinul.

„- Nu", răspunse cerşetorul. „Ce rost are? Nu e nimic în ea."

„- Uită-te înăuntru", insistă străinul.

Cerşetorul reuşi să ridice puţin capacul. Şocat, nevenindu-i să creadă, văzu că toată cutia era plină cu aur.

*******************************

Lucruri despre care Dumnezeu NU întreabă:

Eu sunt străinul care nu are nimic să vă dea şi care vă spune să vă uitaţi înăuntru.

Nu în interiorul unei cutii, ca în parabolă, ci undeva mai aproape: în interiorul dvs.

„- Dar eu nu sunt un cerşetor" — mi se pare că vă aud protestând.

Cei care nu şi-au găsit încă adevărata bogăţie, care este strălucitoarea fericire a Fiinţei şi sentimentul profund şi indestructibil de pace venit odată cu ea, sunt cerşetori, chiar dacă deţin cele mai mari bogăţii materiale. Ei caută în afara lor fărâme de plăcere sau de satisfacţie, de recunoaştere, de siguranţă sau de iubire, deşi au în sine o comoară care conţine nu numai aceste lucruri, ci este infinit mai bogată decât orice le-ar putea oferi lumea.

http://www.povesticutalc.ro/povesti-Ce-este-Iluminarea.html



1. Dumnezeu nu te intreaba ce fel de masina ai condus, dar te intreaba cati oameni ai condus cu ea atunci cand aveau nevoie de un mijloc de transport;

2. Dumnezeu nu te intreaba cati metri patrati are casa ta, dar te intreaba cati oameni au fost bine primiti in casa ta;

3. Dumnezeu nu te intreaba despre hainele la moda pe care le ai in dulap, dar te intreaba pe cati oameni nevoiasi i-au imbracat aceste haine;

4. Dumnezeu nu te intreaba ce pozitie sociala ai avut, dar te intreaba cum te-ai comportat cu ceilalti;

5. Dumnezeu nu te intreaba cate proprietati si bunuri materiale ai avut, dar te intreaba cum ti-au condus acestea viata;

6. Dumnezeu nu te intreaba care a fost salariul cel mai mare pe care l-ai avut, dar te intreaba ce compromisuri ai facut pentru a-l obtine;

7. Dumnezeu nu te intreaba cat de mult ai muncit peste program la servici, dar te intreaba cat de mult ai "muncit peste program" cu familia si pentru cei dragi;

8. Dumnezeu nu te intreaba cata lume te-a recomandat, dar te intreaba pe cati ai recomandat tu la randul tau;

9. Dumnezeu nu te intreaba ce meserie ai avut, dar te intreaba daca ai schimbat meseria dupa cea mai buna abilitate a ta;

10. Dumnezeu nu te intreaba ce ai facut sa te ajuti, dar te intreaba ce ai facut sa aii ajuti pe ceilalti;

11. Dumnezeu nu te intreaba cati prieteni ai avut, dar te intreaba pentru cati oameni ai fost un adevarat prieten;

12. Dumnezeu nu te intreaba cum ti-ai aparat drepturile, dar te intreaba cum ai aparat drepturile altora;

13. Dumnezeu nu te intreaba ce vecini ai avut, dar te intreaba ce fel de vecin ai fost tu lor;

14. Dumnezeu nu te intreaba ce culoare a avut pielea ta, dar te intreaba ce fel de caracter ai avut;

15. Dumnezeu nu te intreaba de cate ori vorbele tale au spus adevarul, dar te intreaba de cate ori nu.


Niko

duminică, 30 mai 2010

Doamne strigat-am catre Tine!


www.ozibuna.net/

Doamne strigat-am catre Tine!



Teama de demoni si jocul cu demonii

Rasaritul se teme de demoni; Apusul se joaca cu demonii. Miliarde de fapturi omenesti din Rasarit se pazesc la fiecare pas, ca sa nu se ciocneasca cu vreun demon. Nimanui acolo nu i s-au "inventat" demonii - despre demoni acolo se stie -si demonii acolo se simt in fiecare zi si in fiecare ceas, inca de la prima generatie de oameni.

Apusul este pamantul descoperirilor. Dupa multele descoperiri, care aduc moartea ori castiguri negustoresti, Apusul a descoperit si faptul ca exista demoni. Si aceasta a rabufnit tocmai in veacul nostru (al XX-lea). Pentru Apus nu exista ceva pe care toti sa-l socoteasca drept adevar. Totul acolo se imparte pe „domenii", pe partide si secte. Tot astfel si cu descoperirea ca exista fiinte spirituale netrupesti. Ea nu este recunoscuta in intregime de oamenii din Apus si i-a fost randuit locul doar intr-o secta apuseana a unor oameni care se numesc „spiritisti". Spiritistii se mandresc cu faptul ca lor le este dat sa vorbeasca cu duhurile. Ei se bucura ca mentin legatura cu lumea spirituala. Sar in sus de bucurie, fara sa stie insa ca lumea lor este condusa de catre satana.

Rasariteanul nu simte ingerii, duhurile bune ale lui Dumnezeu, pazitorii si ocrotitorii oamenilor. El de mult a incetat sa-i mai perceapa. A ramas doar cu duhurile rele, care ii fac rau si pe care trebuie sa le imbuneze cu jertfe - in fiecare zi, da, in fiecare zi. Sunt deja cateva sute de ani de cand Apusul a incetat sa mai simta, sa mai constientizeze atat ingerii, cat si demonii. De aceea a si primit evanghelia spiritista cu mirarea omului care a stiut ceva, insa a uitat si iarasi si-a adus aminte. Odinioara, Apusul a crezut atat in ingeri, cat si in demoni, insa, cu timpul, el a risipit aceste doua averi ale sale. Astazi demonii i se arata doar prin spiritisti ori apuseanul ii percepe prin hipnoza. Percepe duhurile, insa nu le deosebeste. Cu bucurie se inchina el tuturor duhurilor care i se arata ca fiind fiinte spirituale bune.

I s-a tocit, prin urmare, simtul sau de discernamant si de cunoastere. Rasaritul nu are perceptia duhurilor bune. Apusul nu percepe deosebirea duhurilor bune de cele rele. Rasaritul se apara de duhurile rele prin jertfe - jertfe neincetate inaintea idolilor de piatra ori de lemn. Apusul (spiritist) se daruie tuturor duhurilor care i se arata fie prin medium, fie prin vrajitori. Si tuturora el le da deplina crezare.

Rasaritul este pesimist aproape pe de-a-ntregul. De ce? Pentru ca are cunostinta de duhurile rele, insa n-a cunoscut nimic despre Bunul Dumnezeu. Cunoaste si simte pe propria piele si cu sufletul sau prezenta si actiunea demonilor celor rai, insa nu simte prezenta Bunului Dumnezeu, Care poate sa-i izgoneasca pe demonii cei rai si sa-i apere pe oameni.

Apusul spiritist este optimist in mod superficial. Superficial pe de-a-ntregul si pe de-a-ntregul lipsit de minte. Spiritistii ajung la cunoasterea de Dumnezeu prin intermediul demonilor; nu prin intermediul Fiului lui Dumnezeu, Hristos Cel intrupat; cu ajutorul demonilor, care li se arata prin mediumuri, vrajitori si altii asemenea acestora. Prin urmare ateistii de mai ieri, spiritistii, afla de la diavol ca exista Dumnezeu si suflet. Iar aceasta cunoastere ii surprinde intr-atata, incat ei, rupti de societate, cheama duhurile ca sa le vorbeasca si sa le profeteasca ceva bun. Iata, pe acest nisip alunecos este intemeiata credinta lor!

Spiritistii vad insa in aceasta o "stiinta" moderna, un fel de "descoperire" contemporana. Daca ar fi citit ei Sfanta si Dumnezeiasca Scriptura, ar fi aflat ca Cel Preainalt a atras atentia oamenilor inca de pe vremea lui Moise sa se delimiteze de spiritism (Ies. 18,11). Marele Rasarit se afla sub puterea demonilor; dar si Apusul spiritist este tot sub puterea demonilor. Prin urmare, demonocratia stapaneste in ambele emisfere ale pamantului, care se ri dica impreuna impotriva Ortodoxiei si, in particular, impotriva Balcanilor.

Ne vine in minte o intrebare: dorim oare sa ne situam intre doua varietati ale demonocratiei? Nu, in niciun caz. Nu intre, ci mai presus.

Cunoastem ca exista o lume spirituala. Cunoastem ca exista duhuri rele. Exista insa si duhuri bune. Exista Bunul Dumnezeu, Care este mai puternic decat toate duhurile luate impreuna. Cu numele lui Hristos, al Maicii Domnului si al Sfintei Cruci, noi punem pe fuga duhurile cele rele, iar prin rugaciune atragem spre noi duhurile cele bune, ingerii lui Dumnezeu, care ne pazesc si ne ajuta, in acest mod ne ridicam mai presus decat paganii si decat Rasaritul pesimist.

Pe de alta parte, noi nu ne bucuram de orice aparitie a duhurilor de pe lu- . mea cealalta, pentru ca stim ca acestea s-ar putea sa fie duhuri rele, care ne pot ispiti si indeparta de la calea mantuirii. inca si mai putin chemam duhurile de pe lumea cealalta, cavi-tand de la ele sfaturi si prorociri despre evenimentele viitoare; caci cel ce face una ca aceasta nu este placut lui Dumnezeu. Noi ne punem nadejdea insa in imparatul ingerilor, in Domnul Cel Preainalt, Creatorul nostru si Parintele nostru Cel ceresc si nu avem partasie hoteasca de El prin lumea spirituala. in acest fel noi, balcanicii, ne inaltam mai presus decat Apusul spiritist.

Si, precum Mantuitorul nostru este mai presus de Rasarit si de Apus, tot astfel si noi sa ne straduim sa nu ne aflam stransi la mijloc intre acestea, ci, cu ajutorul lui Hristos, intotdeauna sa ne inaltam mai presus de ele. Mai presus de Rasarit si mai presus de Apus!

Sfantul Nicolae Velimirovici

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/

Omul nu este dusman al omului. Doar diavolul este dusman al omului." Daca am crede acest cuvant, cu mult mai usor am trece peste rautatile vazute sau simtite din partea celor de langa noi. Daca am vedea cum diavolul lucreaza prin oamenii neatenti la lucrarea lui in ei, nu am mai lovi in oameni, intorcandu-le rautatile, nu am mai suferi in fata rautatilor lor, ci am avea mila de ei, oricat de mult ne-ar lovi ei.

Cand nu mai credem in diavol, ajungem sa luptam cu omul de langa noi, sa urmam legii talionului, care zice "ochi pentru ochi si dinte pentru dinte", sa luam totul personal, sa vedem in toti aceia care ne sunt greu de suportat numai lovituri si impunsaturi intentionate.

Cand diavolul nu a reusit sa-L ispiteasca pe Hristos, in pustie, el a trecut la a-L lovi prin oamenii de langa El, prin ucenici si prin preotii Templului iudaic. Un apostol se leapada de El de trei ori, un altul Il vinde, iar preotii Legii Vechi ii cer rastignirea. Cu toate acestea, El nu a cazut din dragostea fata de ei, stiind si vazand cu diavolul lucreaza prin ei asupra Lui, cum ei se comporta inconstient, drept pentru care a si zis: "Iarta-i, Doamne, caci nu stiu ce fac."

Diavolul exista, insa cauta cu toata puterea sa ramana ascuns.

Diavolul ne pacaleste, cum ca nu exista, pentru a putea sa ne piarda fara prea mare lupta.

..................................................................................................................................................................
Mai departe de moarte, mai departe de viaţă,
mai departe de dragoste, mai departe de mine,
mai departe de noi,
mai departe de cei care-am fost,
de cei care-am fi putut deveni.
Şi cursa continuă.

( Octavian Paler )

Atât cât pricep eu lucrurile, omul l-a descoperit pe Dumnezeu nu uitându-se spre cer, ci căutându-l în sine însuşi, ce anume ar putea opune morţii şi neantului. N-am suportat gândul că suntem doar pulbere şi atunci am căutat în noi ceea ce s-ar opune pulberii. Dumnezeu e partea noastră care nu vrea să moară, care nu se poate consola. ( Octavian Paler )

duminică, 7 martie 2010

Cinstirea Sfintei Cruci


Cinstirea Sfintei Cruci
Arhimandritul Teofil Părăian, a vorbit deseori credincioşilor despre Cinstirea Sfintei Cruci : * Crucea Domnului Hristos cuprinde nu numai jertfa Mântuitorului şi nu numai iubirea Mântuitorului faţă de lumea aceasta, nu numai iubirea lui Dumnezeu Tatăl. Crucea deci nu este numai altar de jertfă, ci este şi sensul biruinţei, pentru că după Cruce urmează Învierea. *
* ( ... ) Fără Cruce nu ar fi existat moartea şi fără moarte nu ar fi existat Învierea. Aşa că noi dăm slavă lui Dumnezeu că există Crucea. Numai să nu uităm că avem şi noi o cruce de purtat, crucea suferinţei, crucea ostenelilor pentru intrarea în viaţa duhovnicească. Să ne purtăm şi noi crucea cum şi-a purtat-o Domnul Hristos şi să contribuim şi la purtarea crucii altora... *
( Calea spre bunătate - arhimandrit Teofil Părăian, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, pag.301 )

Însemnătatea Crucii
Sf. Ioan Gura de Aur a scos in evidenta in teologia sa insemnatatea crucii, atat pentru mantuire prin Jertfa lui Hristos, cat si pentru urmarea lui Hristos in incercarile vietii Bisericii de atunci si din totdeauna. In sensul teologiei sale, Sf. Maxim Marturisitorul avea sa spuna urmatoarele despre insemnatatea cosmica a crucii: "Taina intruparii Cuvantului cuprinde in sine intelesul tuturor ghiciturilor si tipurilor din Scriptura, precum si stiinta tuturor fapturilor vazute si cugetate. Caci cel ce a cunoscut taina crucii si a mormantului a inteles ratiunile celor mai inainte spuse; iar cel ce a cunoscut intelesul tainic al invierii, a cunoscut scopul spre care Dumnezeu a intemeiat toate de mai inainte".

In teologia Sf. Ioan "ratiunea" crucii consta in raportarea ei la Lumina lui Hristos: nu poate exista "cruce" daca nu exista mai intai Lumina lui Hristos, deoarece numai prin trairea si marturisirea Luminii se arata opozitia "intunericului" in sensul profetiei stravechi impotriva "sarpelui", ca urmare a pacatului stramosesc: "Acela iti va zdrobi capul, iar tu ii vei intepa calcaiul" (Fac. 3, 15). Nu poate exista "Lumina" fara cruce si, in acest sens, insemnatatea crucii este hotaratoare pentru mantuire. Rolul ei este acela de acoperitoare a Luminii, asa cum va arata Mantuitorul realitatea Luminii line a Taborului in legatura organica cu chemarea precedenta la luarea crucii.

Sensul Sfintei Cruci in teologia Sfantului Ioan Gura de Aur

Prin Cruce s-a lucrat mântuirea neamului omenesc

Părintele Ilie Cleopa:

* Mânca-v-ar Raiul !

* ... ( ... ) Dar ce este crucea lui Hristos? Dacă o vor lua aşa simplu, sunt două lemne puse de-a curmeziş. Iar dacă vom căuta taina cea mare care este în ea şi taina mântuirii neamului omenesc care s-a ţesut în ea, vom vedea altceva. Crucea lui Hristos este mai întâi Altar. Pentru ce? Pentru că pe dânsa S-a jertfit Mântuitorul lumii, Iisus Hristos, Care cu preascumpul şi preasfântul Său Sânge o a sfinţit pe ea şi pe noi ne-a răscumpărat. Iată ce spune Apostolul Pavel în epistola sa cea către evrei: „El (Hristos) a intrat o singură dată în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, şi a dobândit o veşnică răscumpărare. Căci dacă sângele ţapilor şi al taurilor şi cenuşa junincii, stropind pe cei spurcaţi, îi sfinţeşte spre curăţirea trupului, cu atât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană, va curăţi cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu” (Evrei 9, 12-14).

Ce mai este Crucea? Crucea este arma cu care Mântuitorul lumii, Dumnezeu, a biruit pe diavolul. Şi zic duşmanii Crucii că noi trebuie să cinstim numai pe Hristos, dar nu şi crucea, că – zic ei – crucea e o măciucă cu care a omorât pe Hristos. Blestemată este părerea aceasta. Scriptura ne arată că David a tăiat capul lui Goliat. Dar cu ce? Cu o sabie, şi sabia aceasta o socotea poporul sfântă, şi era ţinută în Sfânta Sfintelor, în cortul cel sfânt, învelită într-un veşmânt, lângă efod, pentru că cu dânsa biruise David pe Goliat (I Regi 21, 8-9). Aşa şi această biruitoare armă a lui Hristos, cu care s-a biruit satana şi puterile întunericului, trebuie păstrată în loc de cinste, cu toată sfinţenia. Pentru ce? Pentru că a fost arma cea puternică a lui Hristos, cu care a biruit pe Goliat cel nevăzut, pe satana (I Corinteni 1, 18).

Ce mai este Crucea lui Hristos? Crucea lui Hristos este pecetea Dumnezeului Celui Viu. Unde aflăm noi aceasta? Căutaţi în Scriptura veche şi vedeţi acolo pe Proorocul Iezechiel, ce spune că a venit mânia Domnului peste Ierusalim pentru fărădelegile şi răutăţile poporului. Şi Iezechiel a văzut o vedenie şi un înger al Domnului care striga cu glas mare: Alergaţi pe uliţele Ierusalimului şi însemnaţi pe frunte pe robii Dumnezeului Cel Viu cu litera Tau, adică T – care are forma crucii – şi când va veni sabia Domnului, va cruţa Dumnezeu pe toţi cei însemnaţi pe frunţile lor. Şi a fost că a venit sabia Domnului de la tânăr până la bătrân şi numai cei însemnaţi pe fruntea lor de îngerul Domnului erau scutiţi de primejdie şi de moartea sabiei (Iezechiel 9, 4-6). Dar aceasta e în legea veche.

Avem însă alte mărturii mai puternice în legea nouă. Dumnezeiescul Ioan Evanghelistul, după ce arată descoperirile cele mari despre sfârşitul lumii, despre taina întrupării lui Dumnezeu Cuvântul, spune: „Am văzut, apoi, alt înger care se ridica de la Răsăritul Soarelui şi avea pecetea Viului Dumnezeu. Îngerul a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri, cărora li s-a dat să vatăme pământul şi marea, zicând: Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu vom pecetlui, pe frunte, pe robii Dumnezeului nostru” (Apocalipsa 7, 2-3).
Dar ce mai este Crucea lui Hristos? Am văzut că este Altar, că este armă şi pecete a Dumnezeului Celui Viu. Ce mai este Crucea lui Hristos? Este pricinuitoarea înălţării şi preaînălţării lui Iisus Hristos. Crucea este motivul şi pricina şi mijlocul prin care S-a înălţat Domnul nostru Iisus Hristos mai presus de tot numele. În epistola sa cea către filipeni, Apostolul spune că, prin dragostea cea către noi, Fiul lui Dumnezeu „S-a omorât pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte – şi încă moarte de cruce. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dat Lui nume care este mai presus de tot numele, ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt” (Filipeni 2, 8-10).

Vedeţi, fraţilor, câtă cinste Îi aduce lui Hristos Crucea? L-a preaînălţat Dumnezeu-Părintele pe Dumnezeu-Cuvântul, pentru că a răbdat moarte, ba încă moarte de ocară şi moarte de cruce, şi L-a suit pe El mai presus de toată stăpânia şi începătoria şi domnia.
Ce mai este Crucea lui Hristos? Crucea lui Hristos este steagul şi, dacă vreţi, emblema. Este stema şi steagul lui Hristos, care va străluci mai înainte de sfârşitul lumii nu numai pe pământ, ci şi pe norii cerului – cum spune Evanghelistul: „Şi atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului” (Matei 24, 30). Deci, iată cât de mare lucru şi cât de mare taină s-a lucrat prin Cruce: s-a lucrat mântuirea neamului omenesc. Că a zis Isaia Proorocul: „Înălţaţi un steag pentru neamuri” (Isaia 62, 10). Vedeţi steagul dinaintea lui Iisus Hristos: Sfânta Cruce care înalţă toate popoarele spre Cel ce suferă, spre Cel ce rămâne în veac în cer şi pe pământ (Matei 24, 30). ( ... ) *

http://cleopasihastria.wordpress.com/

Semnul Crucii
* ( ... ) ... Nu se cuvine să fim cuprinşi de ruşine în clipa în care trecem prin faţa unei biserici sau a unei troiţe şi ne facem semnul Sfintei Cruci. Dimpotrivă, refuzând să ne facem semnul Crucii Îl tăgăduim pe Hristos, Care S-a jertfit pentru noi, dovedindu-ne, în acelaşi timp, şovăielnici în credinţa noastră în Sfânta Treime.
Hristos este nedespărţit de Cruce. Tocmai de aceea s-a dezvoltat o veritabilă “teologie a Crucii”. Nu putem vorbi despre Cruce fără a face referire la persoana Mântuitorului, întrucât opera Sa mesianică şi iubirea Sa supremă sunt încununate în momentul răstignirii şi apoi al învierii, când El restabileşte pacea între om şi Dumnezeu. *
www.informatia-zilei.ro/..

Pr. dr. ortodox Cristian Boloş


Să nu încetăm, dară, să cinstim Crucea, Sfânta Cruce! Doamne Ajută !

Niko

duminică, 28 februarie 2010

Vă ţine??...

Vă ţine ??…

http://www.calificativ.ro/_files/Image/news//COPII_JUCANDU-SE.jpg

Nu-i aşa că înţelepţi nu suntem la maturitate… ? Toate-s complicate, rezolvi una, vine alta, te bucuri mai rar, te-ntristezi pe nepusă masă, ai treabă, n-ai pace… Copilăria e adevărata înţelepciune, pe toate le rezolvă dacă nu cu un zâmbet, se pricepe c-o lacrimă, slobozită la timp … şi tot ea, adună-n sipetu-i fermecat, toate poveţele mamei, poveştile bunicilor, chiotele prietenilor de joacă, minunăţii pe care peste ani, ca să vezi doru-ţi e să le… cauţi…

Ete nah, da ce înţeleaptă sunt azi, un pic numai… o, da, mă alint. Şi ce dacă? Mă râde lumea, mă ironizează oamenii mari… daaaaa ? Păi nu zisăi tot eu că prefer oaza-n care se-mpletesc înţelepciunea cu imaginaţia şi forţa cu echilibrul, decât … subtilitatea, acreala, meschinăria * elitismului *, mai ales atunci când nu vreau, n-am chef, să fiu altcineva decât Eu. Zice deseori câte un * om mare *, atât de * mare * că nu uită nici din greşeală să se dea exemplu doar pe el şi numai pe el, cică * n-ai să te maturizezi niciodată, uite de exemplu eu… ascultă ce spun… cu tine nu se poate discuta, e o distanţă cosmică între noi… *… Şi-atunci, dacă maturitatea aia fluturată înseamnă urâţenie, falsitate, snobism şi câte, câte alte asemenea, păi nu-i mai curat să lăsăm sufletul să zburde cum şi pe unde s-o porni el, alergând sau cătinel, cum un strop din frumuseţea surâsului? Fie recunosc, nu mă ţine, că deh, rolurile din societate, eticheta, chestii… Dar, la câteva ore de * rouă * când mă apucă, nu renunţ, orice-ar spune oricine, e ca mine. Şi de aud pe după vreun colţ de blog * zise Zdreanţă-n gândul lui, se făcu al dracului… *, v-anunţ că mă veţi avea pe conştiinţă! Am praştie. Atât că la zecile de praştii pe care singură le-ncropeam, nici acum, nu ştiu să ţintesc, nush cum făceam şi ce, dar eu numai gleznele mele le nimeream. Asta-i treabă?

Unde eşti, copilărie, cu parfumul tău de zâmbet, doru-mi fi-va de-a ta ie, precum zorilor de cântec… Astăzi, de te iau cu mine, pe-ale snoavei cărărui, aşa vreu şi ştiu, n-ai spune, ce-am să-ţi arăt, nimănui… Mâine iar te-ascund în suflet… până data viitoare, când la joc te chem pe-un munte, ca să simt c-am crescut mare… ( Sibilla )

Aşadar, pauză cu-ale-ntortocheatelor căi ale politichiei mioritice, măcar ceva ore… că n-o fi foc, dară… azi, numai zâmbet şi-o petală primăvăratică pentru suflet, de… altceva. Aşa vreau eu şi cine mă supără, e zis! Nu ştiu cui, nu contează, da spun şi nici nu mă mai * joc * de-a nimica nimicuţa cu ăla de mă contrazice. Aşa :

* fă-te, suflete, copil

şi strecoară-te tiptil

prin porumb cu moţ şi ciucuri

ca să poţi să te mai bucuri… *

Creion – fragment – Tudor Arghezi

Bun, deci de mă cert cu careva azi, se cheamă că-i musai să-mi şi treacă repede şi să uit, să iert… ori să las baltă, să fiu * în rândul lumii *, serioasă, afectată, gravă, pătrunsă de * solemnitatea * unora din * Momente şi schiţe * de se tot deapănă de ceva luni bune… ? Mai bine mă ţin de cuvânt, că toate-s vechi şi nouă, toate şi… altele chiar ne tot dor şi-apasă de prea mulţi ani şi par să n-aibă capăt…

Nu. Am zis. Cântec. hai că nu-i greu… Vă ţine ??

Niko


* Dar ce e o copilărie fericită…? O bunică generoasă, visuri de o viaţă, jocuri naive şi hazlii, un bunic blând, abecedarul, primele litere, iar mai apoi, o scrisoare pentru mamă, prietenii, zilele de vară când încerci să stai treaz şi să numeri stelele şi un loc în care ai voie să fii copil, să-ţi imaginezi o lume mai bună, să visezi cu ochii deschişi. * ( Francesca Buta )

* Adeseori te bucuri nespus de o copilărie şi găsesc că e o adevărată răutate să destrami o asemenea bucurie; pe când lăsând-o să dăinuiască, îl faci şi mai fericit pe cel care se bucură de ea. * ( Alexandre Dumas fiul )

* Aşa era mama în vremea copilăriei mele, plină de minunăţii, pe cât mi-aduc aminte: şi-mi aduc bine aminte, căci braţele ei m-au legănat când îi sugeam ţâţa cea dulce şi mă alintam la sânu-i, gângurind şi uitându-mă în ochi-i cu drag! Şi sânge din sângele ei şi carne din carnea ei am împrumutat, şi a vorbi de la dânsa am învăţat. Iar înţelepciunea de la Dumnezeu, când vine vremea de a pricepe omul ce-i bine şi ce-i rău. * ( Ion Creangă )

Niko