Acum 10 ani
miercuri, 25 august 2010
duminică, 15 august 2010
PREA SFANTA MAICA SI FECIOARA...
PREA SFANTA MAICA SI FECIOARA...
Rugaciune catre Maica Domnului grabnica ajutatoare :
Prea Binecuvantata Stapana, Pururea Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce ai nascut pe Dumnezeu Cuvantul mai presus de fire, pentru mantuirea noastra si Te-ai aratat ca o mare a darurilor Dumnezeiesti si rau pururea curgator al minunilor si reversi bunatati celor ce cu credinta alearga catre Tine!
Cazand inaintea Chipului Tau cel Minunat, ne rugam Tie prea buna Maica a Iubitorului de oameni Stapana! Revarsa asupra noastra milele Tale cele bogate si grabeste a implini rugamintile noastre pe care le aducem Tie, Grabnica ajutatoare, care ne sunt de folos, mangaiere si mantuire pentru fiecare randuindu-le.
Cerceteaza cu harul Tau Prea Milostiva Stapana pe robii Tai si daruieste celor inviforati liniste, celor legati slobozire si pe toti mangaie, care sunt intristati de felurite necazuri!
Izabaveste, Prea Milostiva Stapana, toate orasele si satele de foamete, de boale, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, si de orice alta nenorocire sau pedeapsa vremelnica sau vesnica, indepartand, prin indrazneala Ta de Maica, toata mania lui Dumnezeu!
Slobozeste pe robii Tai de slabanogire sufleteasca, de tulburarea patimilor si a caderilor in pacat, ca fara impiedicare, vietuind in veacul acesta, intru toata buna cinstire a Ta, sa ne invrednicim de vrednicile bunatati prin Harul si iubirea de oameni ale Fiului Tau si Dumnezeului nostru, caruia sa cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Cel fara de Inceput al sau Parinte si cu Prea Sfantul Duh, acum si pururea si-n vecii vecilor! Amin!
Cazand inaintea Chipului Tau cel Minunat, ne rugam Tie prea buna Maica a Iubitorului de oameni Stapana! Revarsa asupra noastra milele Tale cele bogate si grabeste a implini rugamintile noastre pe care le aducem Tie, Grabnica ajutatoare, care ne sunt de folos, mangaiere si mantuire pentru fiecare randuindu-le.
Cerceteaza cu harul Tau Prea Milostiva Stapana pe robii Tai si daruieste celor inviforati liniste, celor legati slobozire si pe toti mangaie, care sunt intristati de felurite necazuri!
Izabaveste, Prea Milostiva Stapana, toate orasele si satele de foamete, de boale, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, si de orice alta nenorocire sau pedeapsa vremelnica sau vesnica, indepartand, prin indrazneala Ta de Maica, toata mania lui Dumnezeu!
Slobozeste pe robii Tai de slabanogire sufleteasca, de tulburarea patimilor si a caderilor in pacat, ca fara impiedicare, vietuind in veacul acesta, intru toata buna cinstire a Ta, sa ne invrednicim de vrednicile bunatati prin Harul si iubirea de oameni ale Fiului Tau si Dumnezeului nostru, caruia sa cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Cel fara de Inceput al sau Parinte si cu Prea Sfantul Duh, acum si pururea si-n vecii vecilor! Amin!
luni, 2 august 2010
Stara pesme...
Novica Urosevic-Ustaj sine majka zove:
Novica Negovanovic Ti andjeo a ja djavo:
Meho Puzic - Sta cu Kuci tako rano ( Uzivo ):
sâmbătă, 24 iulie 2010
Mile...
Mile...
* În faţa idolilor lumii voastre, NU plec genunchii, NU mă închin ! * – Mile Cărpenişan
Vreau sa fiu om de zapada……sa nu fiu deloc complicat. Sa ma poata face si desface oricine din trei bulgari rostogoliti. Sa am curul mare pieptul potrivit si capul ca o bila. Sa ma multumesc cu o oala pe post de palarie, un morcov sa-mi fie nas si doua bucatele de carbune ce odata au fost jeratec sa imi stea pe post de ochi. As vrea sa fiu un om de zapada. As vrea sa se bucure toti copiii in jurul meu, sa starnesc zambetele bunicilor lor si parintilor ce odata au fost copii. As vrea sa fiu un om de zapada pentru ca traiesc intr-o tara plina de ura fata de orice mai putin fata de oamenii de zapada. Nu mai vreau sa fiu din carne si oase pentru ca alea se strica cu timpul. Mai mult sunt atacate mereu si urate gratuit pentru ca asa e cica “firesc” in tara asta cenusie. E tara in care e bine sa fiu om de zapada. Atunci cu siguranta voi vedea multe zambete si sunt convins ca nu ma va deranja nimeni. Pai ce nu aveti dovada? Cine s-a preocupat vreodata serios sa curete zapada? Nimeni. Asa ca eu voi putea sa raman linistit si sa nu provoc griji prin simpla’mi existenta pana la primavara. Cine s-ar ingrijora pentru un biet om de zapada? …. iar apoi cand vine primavara as vrea sa ma topesc si sa devin apa. Sa se scalde toti copiii in ea si sa se bucure sa se balaceasca si bunicii si da si parintii ce odata au fost si ei copii….
Amintire cu Mile Carpenisan
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zbhhBOSpI5U&feature=related]
Mile * s-a mutat pe steaua lui *, o stea mai stralucitoare ca altele, caci Mile e unul din cei ce raman, desi a plecat prea devreme, mult prea devreme… Sa-l pomenim cu Respect, si sa nu uitam sa-i sunam parintii, sotia de sarbatori, ca nu le-o fi usor si Mile nu uita pe niciunul din noi… Ramas bun, brate Mile ! Zbogom brate !
Mile... :
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=vsR09E13IlI&feature=related]
Meditati la lectiile de : CURAJ, DEMNITATE, PROFESIONALISM, DARUIRE, MORALITATE ce-l descriu pe MILE CARPENISAN si voi, trogloditilor, ciocu mic, ochii-n pamant, nemernicilor ! Profesia de Jurnalist, reporter, corespondent de razboi a fost modul lui de viata si si-a respectat profesia si si-a facut-o cu profesionalism!
MILE CARPENISAN - in memoriam - part III by Cosmin Dumitru
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3560remH6p0&feature=related]
MILE
Cand moare un sarb,
lacrima tace.
Se face piatra si cade
peste tot noroiul lumii.
Cand moare un sarb,
lacrima tace.
Fulg orfan, se ridica la cer,
sa-l intrebe pe Dumnezeu.
Cand moare un sarb,
lacrima tace.
Bob langa bob,
pana inunda pamantul
cu strigat din toti rarunchii
de dragoste de viata,
asa cum numai inima sarbului
o poate muri
in fiecare clipa.
Drum bun, Mile Carpenisan!
Horia Blidaru
MILE CARPENISAN - in memoriam part V - 40 (by Cosmin Dumitru)
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=mw0jGxCoEnI&feature=related]
* ..Iar acum sfarsitul e aproape si infrunt cortina finala. Prietene iti spun clar ca imi sustin cauza de care sunt sigur. Am trait o viata plina, am calatorit pe fiecare cale a mea, dar mai mult, mai mult decat atat am facut-o in felul meu.
Regrete am cateva, dar apoi…sunt prea putine pe care sa le mentionez. Am facut ceea ce trebuie sa fac si uite asa am trecut prin toate fara exceptie. Mi-am programat fiecare deplasare si fiecare pas pe care l-am facut pe drumuri laturalnice.
Ah…si, mai mult… mai mult decat atat am facut-o in felul meu.
Da, au fost vremuri sunt convins ca le stii, in care am muscat mai mult de cat am putut inghitii, dar prin toate cu caderi si ridicari am reusit le-am ros si apoi le-am scuipat, am infruntat tot si am stat drept …si stii ceva ?… am facut-o in felul meu.
Am iubit, am zambit si am plans, am avut partea mea la paguba, iar acum cand lacrimile au devenit substitut pentru bucurie ma uit in urma si ma amuz.
Cand ma gandesc ca am fost capabil pentru toate astea si nu intr-un mod rusinos…e clar. A fost in felul meu.
Ce e de fapt… un barbat … daca nu e instare sa se domine pe el atunci probabil nu va avea nimic. Un barbat trebuie sa aibe puterea sa spuna lucrurilor pe nume asa cum le simte si nu intr-un mod in care iar face pe altii fericiti.
Si istoria o va spune. Mi-am asumat toate bunele si relele si pana la urma am mers pe calea mea.
Da, e calea mea. *
MILE
Mile Carpenisan - A transmis ce stia el !.mpg
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=BDlfrWNN-1M&feature=related]
Am incercat toata viata mea sa inchid ochii si sa nu ma uit la lucrurile urate care se intamplau in jurul meu. Dar astazi nu mai pot sa mint … astazi sunt trist. Ar trebui sa fiu vesel astazi e anul nou … doar ca acest an nou nu are cum sa ma bucure. Nu mai vreau sa-i mint pe altii si nici sa ma mint pe mine … mi-e greu sa-mi vad parintii batrani chinuindu-se sa supravietuiasca. Nu numai ca se chinuie ei, dar sufera si pentru mine incercand sa ma ajute tocmai atunci cand eu ar trebui sa fiu langa ei si sa le sar in ajutor. Pentru mine astazi nu e sarbatoare … pot sa ma bucur numai pentru ca ai mei sunt vii, doar ca nu stiu cum as putea sa-i ajut si de fiecare data cand imi cer sa le fiu aproape eu gasesc motive sa ma ascund doar pentru ca sunt constient ca nu sunt omul care ma cred ei a fi. Si da astazi sunt trist pentru ca in prima zi a noului an am puterea sa recunosc ca nu imi arde de sarbatoare. Ar fi motive de bucurie daca as stii ca toate sunt la locul lor, doar ca nu mai vreau sa mint si da viata e fututa rau, iar pe mine incep sa ma ajunga din urma umbrele trecutului si chiar nu mai am putere sa pacalesc pe nimeni. Nu vreau acum din toate astea sa fac vreo drama, doar ca uneori si Mile are dreptul sa fie trist. Nu ma analizati si nu ma judecati. Sa lasam timpul sa le vindece pe toate si ascultati-l pe Balaseviciul meu.
http://milecarpenisan.ro/page/2/
http://www.youtube.com/watch?v=Xc1_6pLBQCIKaд Србин умире….
( napisao horia blidaru prevod pavle bjelaković )
Kad Srbin umire,
Suza zaćuti.
I pretvorena u kamen pada
U blato ovozemaljsko.Kad Srbin umire
Suza zaćuti
Pahulja siroce u nebo leti
Da pita Gospoda.Kad Srbinu umire
Suza zaćuti
K’o zrno kraj zrna
Dok ne preplavi zemlju.Sa krikom od svih uzdaha
Od ljubavi i života.
Onako kako samo srce srpsko
Da umire zna
Svakoga trena.
Kaд Србин умире,
Суза заћути.
И претворена у камен пада
У блато овоземаљско.Kaд Србин умире,
Суза заћути.
Пахуља сироче у небо лети
Да пита Господа.Kaд Србин умире,
Суза заћути.
К’о зрно крај зрна
Док не преплави земљу.Са криком од свих уздаха
Од љубави и җивота.
Онако како само срце
Да умире зна
Свакога трена.
Autor: pavle bjelakovic
Puţini sunt cei, care rămân şi după ce pleacă… Puţini, dar, sunt. Repere, modele, rouă sufletelor noastre. Oamenii de Zăpadă.vineri, 2 iulie 2010
Reşiţa...
Frumoasa Răşiţa - Reşiţa
Oraşul este considerat de locuitori ca fiind împărţit în două mari părţi, Reşiţa de sus sau oraşul vechi, respectiv Govândari zonă construită după 1965. Oraşul vechi este format din mai multe cartiere: "Muncitoresc", "Valea Domanului", "Lunca Pomostului", "Moroasa I şi II", "Driglovăţul Nou" şi "Driglovăţul Vechi", "Stavila", Minda", "Başovăţ" şi "Lend"; în timp ce în partea nouă a oraşului, Govândari (denumirea oficială este Lunca Bârzavei) există patru "Microraioane". La acestea se mai adaugă localităţile componente, considerate eronat drept cartiere: Doman, Câlnic, Ţerova, Secu şi Cuptoare, iar Moniom este sat aparţinător Municipiului Reşiţa. Localităţile care aparţin municipiului Reşiţa sunt menţionate în izvoare după cum urmează : · ŢEROVA - 1433 (Cherova), 1597 (duc Czerova), 1717 (Zerob), 1716-1723 (Zarnova), 1779 (Zerchova); · DOMAN - 1370 ; · CÎLNIC - 1597 (Kalnic); · MONIOM - 1587 (Manihom); · SECU - CUPTOARE - 1673, 1690 - 1700 (Kuptora), 1851 (Kuptore).
Legende din împrejurimile Reşiţei
Municipiul Reşiţa (84026 loc., 2002) este reşedinţa judeţului Caraş-Severin. Oraşul este situat pe Valea Bârzavei, în Depresiunea Reşiţei (parte a culoarului depresionar Caraş-Ezeriş). În est, sud şi vest se învecinează cu Munţii Semenic (prin Muntele Nemanu), Munţii Aninei şi Munţii Dognecei. În partea de nord, Culoarul Caraş-Ezeriş este mărginit de Dealurile Sacoş-Zăgujeni.
În legătură cu municipiul Reşiţa şi cu împrejurimile sale, circulă o serie de legende, ale căror personaje sau locuri se reflectă astăzi în toponimia zonei. În rândurile ce urmează, prezentăm câteva dintre acestea.
1. Legenda lui Ogăşel şi Berzoviţa
Se povesteşte că demult, pe vârful unui deal se afla o cetate, ce era locuită de un tânăr cu inima vitează şi vorba blândă, pe nume Ogăşel.
Pe coasta dealului şi-n vale se întindea satul, în sat erau multe fete frumoase, dar ca Berzoviţa nu era nici una.
Lui Ogăşel îi era dragă. Căuta mereu să o vadă şi de fiecare dată când o întâlnea, o învăluia în priviri duioase, făcând-o pe Berzoviţa să se îmbujoreze şi să-l ocolească sfioasă.
Într-una din zilele ce au urmat, când s-au întâlnit din nou, Berzoviţa şi-a mărturisit tainele inimii:
„Bădiţă de al tău drag,
Nu văd locul unde calc,
Nu văd cerul plin cu stele,
Dar nici luna printre ele,
Nu văd soarele mergând,
Dar nici iarba pe pământ.”
Auzind-o, Ogăşel a tresărit şi fără a mai zăbovi, s-a dus în cetate şi a început pregătirile de nuntă.
În ajunul nunţii însă, în timp ce Berzoviţa se plimba prin ogradă, contemplând locurile natale, pe neaşteptate a fost înşfăcată de ghearele lungi şi ascuţite ale unui zmeu, care au pus-o cu de-a sila pe spinarea unui cal alb ca neaua.
Înfricoşată a strigat, cerând ajutorul lui Ogăşel.
Ogăşel a încălecat calul roib şi a pornit în urmărirea zmeului hain.
Roibul voinicului s-a înălţat în văzduh şi a reuşit să convingă calul zmeului să o ajute pe Berzoviţa să scape. Calul alb al zmeului a înţeles îndemnul fratelui său, s-a apropiat de sat, a coborât din văzduh şi unde i s-a părut mai nimerit, a îngenuncheat de parcă s-ar fi împiedicat, Berzoviţa reuşind să alunece din ghearele zmeului.
A urmat apoi lupta dintre zmeul cel hain şi Ogăşel, în care zmeul prins în strânsoarea braţelor vânjoase ale voinicului, s-a rugat cu glas mieros:
„- Ogăşele, Ogăşele, viaţa tot mi-o iei, lasă-mă să mai trăiesc o clipă, să mai văd lumea ce-o părăsesc.”
Flăcăul i-a îndeplinit dorinţa, dar îndată ce a slăbit strânsoarea, zmeul s-a smucit din braţele voinicului, s-a dat de trei ori peste cap, prefăcându-se într-o cioară. A încercat să zboare, însă s-a pomenit în mâinile flacăului, care i-a răsucit gâtul.
După cele petrecute, Ogăşel şi-a luat în braţe mireasa şi a urcat cu ea scările cetăţii.
Memoria celor întâmplate se păstrează şi astăzi în împrejurimile vestice ale Reşiţei, prin denumiri de râuri sau dealuri: râul Bârzăviţa, Dealul Faţa Berzoviţei (378 m), Dealul Ciorii (454 m) şi Dealul Ogăşele.
http://www.carpati.org/articol/legende_din_%C3%AEmprejurimile_re%C5%9Fi%C5%A3ei/746/
Legenda frumoasei Răşiţa
Se spune că demult, într-un sat situat între dealuri, au năvălit balaurii. Cruzi şi lacomi, au prădat satul, au înghiţit vitele şi grânele şi au distrus casele.
După ce au secătuit totul, căpetenia balaurilor a dat poruncă straşnică să i se dea de nevastă, cea mai frumoasă fată din sat.
Odată ce au aflat că Răşiţa, nepoata lui Ogăşel, era fata pe care o căutau, balaurii s-au îndreptat vijelios spre lăcaşul fetei.
Un tânăr păstor, pe nume Doman, a înştiinţat fata de marea primejdie ce plutea asupra ei şi a fugit cu ea în pădure, ca să o scape. Balaurii i-au zărit însă şi au pornit pe urmele lor, alergându-i printre copaci, pe după cleanţurile aspre.
Dihăniile se apropiau din ce în ce mai mult, Răşiţa simţindu-le suflarea arzătoare în spate. Rând pe rând, o căprioară şi o mierlă au încercat să-i încetinească, însă balaurii le-au lăsat fără suflare.
Deodată, înaintea celor doi fugari, s-a ivit Zâna Munţilor. Deznădăjduită, Răşiţa s-a rugat de zână să o scape de balaurii haini:
„- Zână dragă, fă-mă un pârâu cu apă cristalină, duşmanii să nu mă cunoască, inima să mi se liniştească.”
De abia a mai avut timp zâna să îndeplinească cererea fetei, că matahalele au şi apărut. S-au trezit însă la marginea apei, uluiţi, neştiind ce s-a întâmplat. Negăsind fata, s-au reîntors în sat, gata să-şi primească pedeapsa din partea stăpânului.
Deznădăjduit că a fost despărţit de fata aleasă, pentru a fi mereu alături de frumoasa Răşiţa, Doman s-a aruncat în apele reci ale râului.
Numele Răşiţăi este reflectat astăzi în denumirea municipiului Reşiţa, în timp ce numele păstorului (antroponimul „Doman”) este reflectat în denumirea cartierului Valea Domanului, a pârâului şi localităţii Doman (situate în sudul municipiului).
http://www.carpati.org/articol/legende_din_%C3%AEmprejurimile_re%C5%9Fi%C5%A3ei/746/
Reşiţa - Cultură şi patrimoniu cultural:
- Muzeul de Istorie al Banatului Montan;
- Muzeul de Locomotive cu Aburi;
- Casa de Cultură a Sindicatelor;
- Teatrul G.A. Petculescu;
- Biblioteca Judeţeană Paul Iorgovici;
- Biblioteca Franceză;
- Biblioteca Germană;
- Palatul Cultural (Cinematograful Cultural) 1928;
- Casa Muncitorească Reşiţa;
- Cazinoul Român, (Cazina), 1/4 sec. XX;
- Biserica Evanghelică, sec. XIX /1901;
- Casa Neff I cu baia publică, 4/4 sec. XIX;
- Sinagoga, sec. XIX;
- Uzina hidroelectrică Grebla şi Castelul de apă din amonte, 1903-1909;
- Catedrala Ortodoxă Română Reşiţa Montană,” Adormirea Maicii Domnului,”1936;
- Gara Reşiţa-Sud, 1932/ 1914;
- Podul de la vamă, 1931, primul pod nituit şi sudat din ţară;
- Ansamblu de clădiri muncitoreşti şi de raport din secolul XIX;
- Biserica tip sală şi necropolă medievală, sec. XIV – XV.
Istoricul, localitatii Resita este atestata inca in secolul al XV-lea cu numele de Rechyoka si Rechycha. Cercetarile arheologice au descoperit in acest spatiu urme de locuire din perioada neolitica, dacica si romana. Este mentionata in 1673 cu numele Reszinitza, ai carei locuitori plateau impozite catre pasalacul Timisoarei, iar in anii 1690 – 1700, izvoarele o amintesc ca depinzand de Districtul Bocsei impreuna cu alte localitati din Valea Barzavei.
Conscriptia din 1717 o mentioneaza cu numele Retziza, avand 62 gospodarii impuse de catre stapanirea austriaca nou instaurata aici. Ea devine din 3 iulie 1771 locul de intemeiere a celui mai vechi si important centru metalurgic de pe continentul european. Odata cu nasterea uzinelor, se pun bazele Resitei industriale. Initial au exista doua sate apropiate - Resita Romana (Reschiza Kamerala sau Olah Resitza) si Resita Montana (Eisenwerk Reschitza, Nemet Reschitza sau Resiczbanya). Uzinele au fost amplasate in Resita Montana , locuita la inceput de carbunari romani.
Mai tarziu, in 1776, au fost colonizate 70 de familii germane originare din Stiria, Carinthia si Austria de Sus, iar intre 1782 – 1787 cu familii germane din regiunea Rinului. Intre anii 1910 – 1925 , Resita a avut statutul unei comune rurale, iar din 1925 a fost declarata oras, consecinta a recunoasterii dimensiunii sale de puternic centru al marii industrii siderurgice si constructoare de masini din Romania moderna. Din 1968, prin Legea nr. 2 privind organizarea administrativa a teritoriului i s-a oferit rangul de municipiu Resita, resedinta a judetului Caras-Severin.
http://www.tourismguide.ro/html/orase/Caras-Severin/Resita/istoric_resita.phpBibliografie:
1. Bizerea M., Ghid turistic al judeţului Caraş-Severin, Editura Consiliului Popular al Judeţului Caraş-Severin, Oficiul Judeţean de Turism, Reşiţa, 1971
2. Botoşăneanu L., Negrea Şt., Drumeţind prin Munţii Banatului, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1976
3. Brie Stela, Legendele Reşiţei, Editura Facla, Timişoara, 1982
4. Goicu V., Sufleţel R., Dicţionarul toponimic al Banatului, Vol. II, Editura Universităţii, Timişoara, 1985
5. Grigore M., Munţii Semenic, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1990
6. Harta topografică a Republicii Socialiste România – 1: 25:000, Editura Ministerului Apărării Naţionale al Republicii Socialiste România – Direcţia Topografică Militară, Ediţia a doua, 1975
Au fost consultate următoarele site-uri:
www.cimec.ro
http://semenic.exploratorii.ro/
http://www.pnscc.ro/marți, 29 iunie 2010
luni, 21 iunie 2010
Preotii daci, slujitorii lui Iisus
Preotii daci, slujitorii lui Iisus
“La schitul din tei,/ Crucea lui Andrei,/ Cine ca-mi venea,/ Si descaleca?/ Venea Decebal,/ Calare pe-un cal” - o balada culeasa din Dobrogea pomeneste numele ultimului rege dac alaturi de cel al sfantului care a increstinat aceste meleaguri. Memoria populara a retinut in legende faptele cele vechi ale stramosilor si, potrivit batranilor, apostolul a dat peste preoti daci “sfinti” in pestera care astazi ii poarta numele, cea de la Ion Corvin, din Dobrogea. Ziua Sfantului, sarbatorita de aproape 200.000 de romani care ii poarta numele, este importanta si pentru ca traditia neamului spune ca noaptea din 29 spre 30 noiembrie este singura din an cand se deschid portile cerului si ies strigoii din morminte.
Istoricii s-au contrazis de multe ori atunci cand au vorbit despre prezenta Sfantului Apostol Andrei in locuri care astazi fac parte din Romania. Desi sunt cercetatori care contesta acest lucru, jurnalistul Dumitru Manolache demonstreaza prin argumente, in volumul “Andrei Apostolul lupilor”, ca sfantul a poposit pe aceste meleaguri. In plus, chiar Papa Pius al II-lea spune ca Sfantul Andrei a ajuns pe malurile Dunarii, unde a fost primit de mare multime “inflacarata de cuvintele sale” si evenimentul ar fi avut loc la trei decenii dupa moartea poetului Ovidiu, la jumatatea secolului I d.Hr. In 2001, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a proclamat ziua praznuirii Sfantului Andrei, adica 30 noiembrie, drept sarbatoare nationala bisericeasca pentru ca Apostolul Andrei este considerat primul propovaduitor al Evangheliei la daci, in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra.
Cinstea de care se bucura cel care a adus cuvantul Mantuitorului Hristos populatiei de la gurile Istrului este dovedita si prin faptul ca noua catedrala patriarhala din Bucuresti va avea unul dintre hramuri dedicat acestui sfant. Calatoriile sale prin cetatile de la Dunare sunt pomenite de Ion Dinu, doctor in teologie, care, in 1945, scrie, in “Viata si activitatea Sfantului Apostol Andreiu”: “Dar chersonitii si cetatea Olbiilor, de la gura Nistrului si peste marea Azovului il asteptau si mult se bucurau de vestea ca apostolul va veni si la ei cu invatatura si cu botez. De aceea, cu tovarasii sai a parasit cetatea Silistrei si s-a indreptat spre cetatea dunareana Axiopolis, care este acum Cernavoda, mergand apoi prin sirul de cetati pana la Noviodunum, care se cheama Isaccea, unde a trecut apa mare a Dunarii“. Declarat protectorul Romaniei, ziua sfantului marcheaza, traditional, inceperea iernii, motiv pentru care se mai numeste Andrei de Iarna.
Andrei, apostolul lupilor
Volumul de 500 de pagini semnat de Dumitru Manolache si aparut la editura Dacica este considerat de teologi o “predanie” si contine date despre activitatea Apostolului si transmiterea lor prin Sfanta Scriptura, prin alte documentele scrise, prin dovezi arheologice si texte ale etnografiei si folclorului romanesc culese de diferiti cercetatori. Autorul vorbeste despre prezenta Apostolului Andrei in “teritoriile lupilor”, despre momentul crestinarii poporului roman, despre cuvantul Mantuitorului transmis dacilor de la Istru (asa se numea atunci Dunarea). Jurnalistul inceteaza sa mai caute documente oficiale si se apleaca asupra traditiilor, descoperind elemente de predica crestina legate de prezenta Apostolului Andrei la Dunare. Autorul crede ca transformarea dacilor din credinciosi ai lui Zamolxis in crestini are mai multe etape. Autorul crede ca “elinii din Pont”, pomeniti in Evanghelia lui Ioan si in faptele apostolilor, pot fi grecii din Pont sau locuitorii Pontului, adica si populatia dacica cu sacerdotii ei. Andrei ar fi aflat de daci la una dintre intalnirile anuale ale apostolilor, atunci cand praznuiau Pastele la Ierusalim si cand schimbau informatii intre ei. Dumitru Manolache pomeneste de o traditie consemnata prima data de un anume parinte Ghelasie de la Frasinei si care ar fi circulat exclusiv printre sihastrii din Muntii Carpati, unde se spune ca ultimul preot al cultului zamolxian l-a cunoscut pe Mantuitor si apoi pe Apostolul Andrei. Intr-o carte dedicata ”Mosului din Carpati”, Pustnicul Neofit, din Rameti, in Muntii Apuseni, invoca o “taina” pastrata in ciuda piedicilor si scrie despre “memorii ce nu se sterg, care reapar tocmai cand se considera ca s-au pierdut”, amintiri despre continuitatea “duhului de traire in acest specific de caracter carpatin”. Taina despre trecerea dacilor la crestinism a fost pastrata si transmisa de la un pustnic la altul.
Volumul de 500 de pagini semnat de Dumitru Manolache si aparut la editura Dacica este considerat de teologi o “predanie” si contine date despre activitatea Apostolului si transmiterea lor prin Sfanta Scriptura, prin alte documentele scrise, prin dovezi arheologice si texte ale etnografiei si folclorului romanesc culese de diferiti cercetatori. Autorul vorbeste despre prezenta Apostolului Andrei in “teritoriile lupilor”, despre momentul crestinarii poporului roman, despre cuvantul Mantuitorului transmis dacilor de la Istru (asa se numea atunci Dunarea). Jurnalistul inceteaza sa mai caute documente oficiale si se apleaca asupra traditiilor, descoperind elemente de predica crestina legate de prezenta Apostolului Andrei la Dunare. Autorul crede ca transformarea dacilor din credinciosi ai lui Zamolxis in crestini are mai multe etape. Autorul crede ca “elinii din Pont”, pomeniti in Evanghelia lui Ioan si in faptele apostolilor, pot fi grecii din Pont sau locuitorii Pontului, adica si populatia dacica cu sacerdotii ei. Andrei ar fi aflat de daci la una dintre intalnirile anuale ale apostolilor, atunci cand praznuiau Pastele la Ierusalim si cand schimbau informatii intre ei. Dumitru Manolache pomeneste de o traditie consemnata prima data de un anume parinte Ghelasie de la Frasinei si care ar fi circulat exclusiv printre sihastrii din Muntii Carpati, unde se spune ca ultimul preot al cultului zamolxian l-a cunoscut pe Mantuitor si apoi pe Apostolul Andrei. Intr-o carte dedicata ”Mosului din Carpati”, Pustnicul Neofit, din Rameti, in Muntii Apuseni, invoca o “taina” pastrata in ciuda piedicilor si scrie despre “memorii ce nu se sterg, care reapar tocmai cand se considera ca s-au pierdut”, amintiri despre continuitatea “duhului de traire in acest specific de caracter carpatin”. Taina despre trecerea dacilor la crestinism a fost pastrata si transmisa de la un pustnic la altul.
Marele Preot, preotul lui Hristos
Doar dupa ce parintele Ghelasie a stat la Sfantul Munte Athos a primit la intoarcere mostenirea de mos-pustnic. El vorbeste despre traditia care spune ca ultimul urmas al ultimului preot al dacilor s-a retras in tinuturile Apusenilor, dupa cucerirea de catre romani a Daciei. Acesta s-ar fi “ascuns” in munti, “sub chipul unui iconar-purtator de icoana”: “Se zice ca marele preot a venit aici cu o icoana ce reprezenta pe Fecioara cu Pruncul Hristos in brate. Tradat, l-au gasit, dar cand au vrut sa-l omoare, minune, un foc a iesit din icoana. Si ostasii au orbit, scapand astfel...”. Cand s-a intors acasa din calatoria initiatica la invatatii din Egipt, ultimul preot al lui Zalmoxis a gasit Dacia cucerita. Cu regele mort, marele preot se ascunde prin sihastrii cunoscute doar de localnici, sub infatisarea unui iconar. El incearca totusi sa vorbeasca despre “Noua Taina” dacilor care il suspecteaza ca si-a schimbat credinta stramoseasca si ii cer sa aleaga intre Zalmoxe si Hristos. Marele preot ar fi raspuns: “Poporul meu iubit, stiti din mosi-stramosi ca Intelepciunea Cerului s-a pogorat si pe acest pamant prin chipul magului preot, al carui nume de taina era Zalmoxe. Din neam in neam, mos-magul lasa un altul dupa chipul si asemanarea sa si Glasul de Sus niciodata nu lipsea. Au trecut si peste noi si zile bune si zile rele..., dar Puterea de Sus prin magul de jos le spulbera... Lumea cazu din chipul creat, dar Ziditorul nu putea lasa chipul cel stricat. Iata taina ce de acum lumii se arata: Insusi El din cer pe pamant vine, ca nimeni sa nu-L mai inchipuie in zei si idoli si in intelepti. Iata poporul meu ce trebuie sa va spun: Eu, magul - urmasul Zeului – Mos al acestui pamant, pe Cel ce este Insusi Dumnezeu Care coboara din cer si se descopera la fata, eu L-am cunoscut si L-am intalnit si I-am cazut in genunchi la picioare, si El mi-a pus mana pe cap si chipul meu de mag s-a prefacut in alt chip. Asa, poporul meu, de acum nu mai aveti pe magul-batranul, ci pe preotul lui Hristos”.
Doar dupa ce parintele Ghelasie a stat la Sfantul Munte Athos a primit la intoarcere mostenirea de mos-pustnic. El vorbeste despre traditia care spune ca ultimul urmas al ultimului preot al dacilor s-a retras in tinuturile Apusenilor, dupa cucerirea de catre romani a Daciei. Acesta s-ar fi “ascuns” in munti, “sub chipul unui iconar-purtator de icoana”: “Se zice ca marele preot a venit aici cu o icoana ce reprezenta pe Fecioara cu Pruncul Hristos in brate. Tradat, l-au gasit, dar cand au vrut sa-l omoare, minune, un foc a iesit din icoana. Si ostasii au orbit, scapand astfel...”. Cand s-a intors acasa din calatoria initiatica la invatatii din Egipt, ultimul preot al lui Zalmoxis a gasit Dacia cucerita. Cu regele mort, marele preot se ascunde prin sihastrii cunoscute doar de localnici, sub infatisarea unui iconar. El incearca totusi sa vorbeasca despre “Noua Taina” dacilor care il suspecteaza ca si-a schimbat credinta stramoseasca si ii cer sa aleaga intre Zalmoxe si Hristos. Marele preot ar fi raspuns: “Poporul meu iubit, stiti din mosi-stramosi ca Intelepciunea Cerului s-a pogorat si pe acest pamant prin chipul magului preot, al carui nume de taina era Zalmoxe. Din neam in neam, mos-magul lasa un altul dupa chipul si asemanarea sa si Glasul de Sus niciodata nu lipsea. Au trecut si peste noi si zile bune si zile rele..., dar Puterea de Sus prin magul de jos le spulbera... Lumea cazu din chipul creat, dar Ziditorul nu putea lasa chipul cel stricat. Iata taina ce de acum lumii se arata: Insusi El din cer pe pamant vine, ca nimeni sa nu-L mai inchipuie in zei si idoli si in intelepti. Iata poporul meu ce trebuie sa va spun: Eu, magul - urmasul Zeului – Mos al acestui pamant, pe Cel ce este Insusi Dumnezeu Care coboara din cer si se descopera la fata, eu L-am cunoscut si L-am intalnit si I-am cazut in genunchi la picioare, si El mi-a pus mana pe cap si chipul meu de mag s-a prefacut in alt chip. Asa, poporul meu, de acum nu mai aveti pe magul-batranul, ci pe preotul lui Hristos”.
Primul martir crestin
Potrivit tainei de la Rameti, dacii il acuza de tradare, dar marele preot explica: “Zalmoxe a lasat cuvant: “Cand va veni Insusi Dumnezeu pe pamant, chipul meu va trece in alt chip. Ca eu sunt doar umbra acestuia. Asteptati marea zi pe care s-o primiti cu toate inimile deschise, ca sufletul acestui neam are deja taina lui... Recunoasteti, poporul meu, in chipul lui Hristos si pamantul neamului nostru. Eu, magul-preotul acestui neam, am implinit porunca lui Zalmoxe”. Dupa acest cuvant, un luptator spune ca se vorbeste ca un apostol al lui Hristos a venit in Dacia si ca a fost primit chiar de marele mag in pestera de taina a lui Zalmoxe, unde a facut biserica, apoi il condamna: “Batranule mag va trebui sa mori pentru aceasta schimbare de credinta. Lasa-ne in schimb un urmas, un alt mag ca sa nu ramana pamantul nostru fara legatura cu cerul”. Preotul-mag spune insa dacilor ca nu a tradat, ci a implinit credinta “in Chipul ei mult asteptat.”: “Voi merge pana la Zalmoxe caruia ii voi duce “haina de crestin” in locul celei de mag, haina sufletului dac, care incepe o noua nastere de viata nemuritoare, asa cum a crezut din mosi-stramosi ca se va implini si aceasta mare zi”. Magul savarseste apoi “primul botez al vietii fagaduite”, noul preot fiind numit Andrei, “dupa numele apostolului ce ne-a adus pe Hristos. Eu insumi am noul nume tot de Andrei, in locul celui de Zalmoxe”. Aruncat in suliti, de trei luptatori legati la ochi, solul este primit de zeul Zalmoxe, dar nu inainte de a fi devenit, potrivit “tainei”, primul mucenic dac crestin, sangele lui sfintind si ridicand pamantul Daciei la cer. Ziaristul Dumitru Manolache crede ca aceasta “taina” de la Rameti este de fapt taina crestinarii poporului roman, care nu are o data certa. Daca popoarele din jur, precum maghiarii, rusii, s-au crestinat la o mie de ani dupa daci, romanii nu se stie cand s-au crestinat si crede ca “poporul roman s-a nascut crestin!” pentru ca, in momentul istoric in care Sfantul Apostol Andrei a venit in aceasta zona, se nastea si poporul roman.
Potrivit tainei de la Rameti, dacii il acuza de tradare, dar marele preot explica: “Zalmoxe a lasat cuvant: “Cand va veni Insusi Dumnezeu pe pamant, chipul meu va trece in alt chip. Ca eu sunt doar umbra acestuia. Asteptati marea zi pe care s-o primiti cu toate inimile deschise, ca sufletul acestui neam are deja taina lui... Recunoasteti, poporul meu, in chipul lui Hristos si pamantul neamului nostru. Eu, magul-preotul acestui neam, am implinit porunca lui Zalmoxe”. Dupa acest cuvant, un luptator spune ca se vorbeste ca un apostol al lui Hristos a venit in Dacia si ca a fost primit chiar de marele mag in pestera de taina a lui Zalmoxe, unde a facut biserica, apoi il condamna: “Batranule mag va trebui sa mori pentru aceasta schimbare de credinta. Lasa-ne in schimb un urmas, un alt mag ca sa nu ramana pamantul nostru fara legatura cu cerul”. Preotul-mag spune insa dacilor ca nu a tradat, ci a implinit credinta “in Chipul ei mult asteptat.”: “Voi merge pana la Zalmoxe caruia ii voi duce “haina de crestin” in locul celei de mag, haina sufletului dac, care incepe o noua nastere de viata nemuritoare, asa cum a crezut din mosi-stramosi ca se va implini si aceasta mare zi”. Magul savarseste apoi “primul botez al vietii fagaduite”, noul preot fiind numit Andrei, “dupa numele apostolului ce ne-a adus pe Hristos. Eu insumi am noul nume tot de Andrei, in locul celui de Zalmoxe”. Aruncat in suliti, de trei luptatori legati la ochi, solul este primit de zeul Zalmoxe, dar nu inainte de a fi devenit, potrivit “tainei”, primul mucenic dac crestin, sangele lui sfintind si ridicand pamantul Daciei la cer. Ziaristul Dumitru Manolache crede ca aceasta “taina” de la Rameti este de fapt taina crestinarii poporului roman, care nu are o data certa. Daca popoarele din jur, precum maghiarii, rusii, s-au crestinat la o mie de ani dupa daci, romanii nu se stie cand s-au crestinat si crede ca “poporul roman s-a nascut crestin!” pentru ca, in momentul istoric in care Sfantul Apostol Andrei a venit in aceasta zona, se nastea si poporul roman.
Preotii daci, slujitorii lui Iisus
Gazetarul prezinta dovezi ca Apostolul Andrei a fost in Dacia si a locuit in pestera din Ion Corvin, devenita biserica. Astfel, biserica neamului apare in a doua parte a primului secol crestin, iar slujbele si ritualurile s-au facut in spatii subterane pana in secolul IV, cand imparatul Constantin cel Mare a oficializat cultul crestin. Volumul acrediteaza ideea potrivit careia crestinarea s-a facut, in primul rand, prin convertirea preotilor daci, lucru care a determinat raspandirea lina a crestinismului si nu fortata, prin ordin. Noua religie si-a insusit elemente ale cultului precrestin si a construit unul nou, autorul prezentand in sprijinul teoriei sale mai multe dovezi arheologice, printre care descoperirea primului crestin cunoscut cu numele de pe teritoriul actual al Romaniei, un anume Inoces, descoperit langa Galati, in mormant, inhumat dupa traditia crestina, cu un banut in gura pentru a-si plati vamile, cu mainile pe piept, cu o catuie dacica si o candela romana la picioare. Preafericitul Parinte Patriarh Daniel scrie intr-o lucrare de seminar: “credinta puternica in nemurire intensifica vitejia geto-dacilor, trezindu-le constiinta de nemurire nu numai a insului, ci si a neamului. Ea a putut fi valorificata de misionarii crestini, care propovaduiau credinta in inviere. Ideea de jertfa - in felul cum era conceputa si traita de geto - daci - a putut constitui un element favorabil crestinarii care, desi nu s-a facut oficial, a patruns destul de repede si profund in Dacia Romana si imprejurimi. Curatia vietii morale pe care o aveau slujitorii lui Zamolxis a putut familiariza pe stramosii geto-daci cu atmosfera sihastriilor care, mai tarziu, in crestinism, vor fi calugarii din muntii nostri. Armonia dintre conducatorul politic al geto-dacilor si Marele Preot devine obisnuinta si stare normala, ambele parti slujind poporul. Aceasta stare nu a ramas fara ecou si rod in istoria poporului roman”.
Gazetarul prezinta dovezi ca Apostolul Andrei a fost in Dacia si a locuit in pestera din Ion Corvin, devenita biserica. Astfel, biserica neamului apare in a doua parte a primului secol crestin, iar slujbele si ritualurile s-au facut in spatii subterane pana in secolul IV, cand imparatul Constantin cel Mare a oficializat cultul crestin. Volumul acrediteaza ideea potrivit careia crestinarea s-a facut, in primul rand, prin convertirea preotilor daci, lucru care a determinat raspandirea lina a crestinismului si nu fortata, prin ordin. Noua religie si-a insusit elemente ale cultului precrestin si a construit unul nou, autorul prezentand in sprijinul teoriei sale mai multe dovezi arheologice, printre care descoperirea primului crestin cunoscut cu numele de pe teritoriul actual al Romaniei, un anume Inoces, descoperit langa Galati, in mormant, inhumat dupa traditia crestina, cu un banut in gura pentru a-si plati vamile, cu mainile pe piept, cu o catuie dacica si o candela romana la picioare. Preafericitul Parinte Patriarh Daniel scrie intr-o lucrare de seminar: “credinta puternica in nemurire intensifica vitejia geto-dacilor, trezindu-le constiinta de nemurire nu numai a insului, ci si a neamului. Ea a putut fi valorificata de misionarii crestini, care propovaduiau credinta in inviere. Ideea de jertfa - in felul cum era conceputa si traita de geto - daci - a putut constitui un element favorabil crestinarii care, desi nu s-a facut oficial, a patruns destul de repede si profund in Dacia Romana si imprejurimi. Curatia vietii morale pe care o aveau slujitorii lui Zamolxis a putut familiariza pe stramosii geto-daci cu atmosfera sihastriilor care, mai tarziu, in crestinism, vor fi calugarii din muntii nostri. Armonia dintre conducatorul politic al geto-dacilor si Marele Preot devine obisnuinta si stare normala, ambele parti slujind poporul. Aceasta stare nu a ramas fara ecou si rod in istoria poporului roman”.
Imblanzitorul lupilor
In multimea de obiceiuri romanesti, numele Apostolului Andrei apare des legat de cel al lupilor, animalele considerate simboluri ale dacilor. In timp ce unele legende amintesc de un lup alb, care a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei, altele povestesc cum spiritul unui Lup Alb l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Scythiei spre pestera unde avea sa-si gaseasca adapost. Autorul descopera informatii despre prezenta Sfantului Apostol Andrei in vechea Dacie depozitate in traditii, obiceiuri sau colinde. In Dobrogea, o veche colinda il pomeneste asa pe Apostolul Andrei: “Trece-ma si Dunarea,/ Ca sa afle Dacia,/ Ca s-a nascut Mesia”. Ziaristul gaseste apoi in Moldova o traditie in care Sfantul Andrei este prezentat prin elementele specifice vietii lui Moise si deduce ca oamenii locului i-au atribuit aceste elemente dupa ce ucenicii Apostolului au povestit intamplari din Vechiul Testament, printre care si viata lui Moise. Apoi, este traditia pazitului usturoiului, usturoiul fiind Insusi Mantuitorul, pentru ca in cursul acestui obicei din noaptea Sfantului exista un moment in care oamenii stau intristati si privesc usturoiul, il prohodesc pana dimineata, cand se imparte tinerilor, respectiv fetelor, si ele il pastreaza ca pe un obiect sfant, la icoana. In traditia neamului, apostolul este invocat ca aparator al oamenilor impotriva relelor si simpla rostire a numelui sau oferea protectie, pentru ca Andrei era trimisul Domnului printre “lupi”. Despre daci, se stie ca erau numiti “lupi”, datorita vitejiei lor. Legendele spun ca numai Sfantul Andrei a reusit sa ii imblanzeasca, atunci cand le-a vorbit despre Hristos si, de aceea, Sfantul Andrei a ramas in popor ca “Apostolul lupilor”, care fereste de lupii salbatici si care a imblanzit “lupii” daci. Asa a ramas Sfantul Apostol Andrei viu in amintirea romanilor pana in zilele noastre: “ Spune, spune mos Andrei,/ Cel cu crucea cea de tei, /Cine-I, cine-I mos Craciun, / Mos Craciun cel mai batran .../ - Mos Craciun e tatal vostru,/ E si Dumnezeul nostru,/ El le facu si pe pom, / Si pe capra, si pe om”.
In multimea de obiceiuri romanesti, numele Apostolului Andrei apare des legat de cel al lupilor, animalele considerate simboluri ale dacilor. In timp ce unele legende amintesc de un lup alb, care a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei, altele povestesc cum spiritul unui Lup Alb l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Scythiei spre pestera unde avea sa-si gaseasca adapost. Autorul descopera informatii despre prezenta Sfantului Apostol Andrei in vechea Dacie depozitate in traditii, obiceiuri sau colinde. In Dobrogea, o veche colinda il pomeneste asa pe Apostolul Andrei: “Trece-ma si Dunarea,/ Ca sa afle Dacia,/ Ca s-a nascut Mesia”. Ziaristul gaseste apoi in Moldova o traditie in care Sfantul Andrei este prezentat prin elementele specifice vietii lui Moise si deduce ca oamenii locului i-au atribuit aceste elemente dupa ce ucenicii Apostolului au povestit intamplari din Vechiul Testament, printre care si viata lui Moise. Apoi, este traditia pazitului usturoiului, usturoiul fiind Insusi Mantuitorul, pentru ca in cursul acestui obicei din noaptea Sfantului exista un moment in care oamenii stau intristati si privesc usturoiul, il prohodesc pana dimineata, cand se imparte tinerilor, respectiv fetelor, si ele il pastreaza ca pe un obiect sfant, la icoana. In traditia neamului, apostolul este invocat ca aparator al oamenilor impotriva relelor si simpla rostire a numelui sau oferea protectie, pentru ca Andrei era trimisul Domnului printre “lupi”. Despre daci, se stie ca erau numiti “lupi”, datorita vitejiei lor. Legendele spun ca numai Sfantul Andrei a reusit sa ii imblanzeasca, atunci cand le-a vorbit despre Hristos si, de aceea, Sfantul Andrei a ramas in popor ca “Apostolul lupilor”, care fereste de lupii salbatici si care a imblanzit “lupii” daci. Asa a ramas Sfantul Apostol Andrei viu in amintirea romanilor pana in zilele noastre: “ Spune, spune mos Andrei,/ Cel cu crucea cea de tei, /Cine-I, cine-I mos Craciun, / Mos Craciun cel mai batran .../ - Mos Craciun e tatal vostru,/ E si Dumnezeul nostru,/ El le facu si pe pom, / Si pe capra, si pe om”.
Superstitiile unui sfant
Ziua Sfantului Andrei se mai numeste si Ziua Lupului sau Gadinetul schiop. Traditia spune ca cine a vazut lupul noaptea nu va avea liniste tot anul care vine. Fetele nemaritate au avut ocazia sa-si viseze ursitul daca au pus sub perna doi catei de usturoi si 41 de boabe de grau. Este ziua cand este bine sa se puna cateva crengute de mar sau de cires in apa si, daca vor inflori pana la Anul Nou, cu siguranta va fi un an plin de bucurii. Pentru a alunga duhurile ce bantuie pamantul, spune tot traditia, cel mai bun remediu este un catel de usturoi. Noaptea Sfantului Andrei este potrivita si pentru observatii astronomice: daca luna va fi plina si cerul senin, iarna este usoara, iar daca cerul este intunecat, se anunta zapezi mari. In aceasta zi este interzis sa muncesti in casa sau sa pornesti la drum. Ziua Sfantului Andrei se mai numeste si Ziua Lupului. Inca si astazi, pe la sate, se mai pastreaza obiceiul de a unge tarusii, ferestrele, pragul usilor si chiar si fantanile cu usturoi, pentru ca satenii sa isi apere gospodaria de lupi. Nu se matura toata ziua, nu se arunca gunoiul, nu se face pomana si nu se da nimic imprumut.
Ziua Sfantului Andrei se mai numeste si Ziua Lupului sau Gadinetul schiop. Traditia spune ca cine a vazut lupul noaptea nu va avea liniste tot anul care vine. Fetele nemaritate au avut ocazia sa-si viseze ursitul daca au pus sub perna doi catei de usturoi si 41 de boabe de grau. Este ziua cand este bine sa se puna cateva crengute de mar sau de cires in apa si, daca vor inflori pana la Anul Nou, cu siguranta va fi un an plin de bucurii. Pentru a alunga duhurile ce bantuie pamantul, spune tot traditia, cel mai bun remediu este un catel de usturoi. Noaptea Sfantului Andrei este potrivita si pentru observatii astronomice: daca luna va fi plina si cerul senin, iarna este usoara, iar daca cerul este intunecat, se anunta zapezi mari. In aceasta zi este interzis sa muncesti in casa sau sa pornesti la drum. Ziua Sfantului Andrei se mai numeste si Ziua Lupului. Inca si astazi, pe la sate, se mai pastreaza obiceiul de a unge tarusii, ferestrele, pragul usilor si chiar si fantanile cu usturoi, pentru ca satenii sa isi apere gospodaria de lupi. Nu se matura toata ziua, nu se arunca gunoiul, nu se face pomana si nu se da nimic imprumut.
Semnificatia numelui “Andrei”
Sfantul Apostol Andrei, “cel dintai chemat” la propovaduire, este praznuit pe 30 noiembrie, iar luna calendaristica urmatoare, decembrie, ii purta in mod traditional numele: Undrea sau Indrea. Numele Andrei este de origine greceasca: Andréas este in legatura cu andreia, “barbatie, indrazneala” si se trage din cuvantul anér, andrós – “barbat”. Forma curenta este Andrei, cu femininul Andreea, iar diminutivul este Andi, adeseori grafiat Andy, dupa model occidental. In vechime, limba romana a cunoscut si alte forme precum Andrii, Andruta, Andries, Andreica, multe disparute cu timpul, altele pastrate doar ca nume de familie.
Sfantul Apostol Andrei, “cel dintai chemat” la propovaduire, este praznuit pe 30 noiembrie, iar luna calendaristica urmatoare, decembrie, ii purta in mod traditional numele: Undrea sau Indrea. Numele Andrei este de origine greceasca: Andréas este in legatura cu andreia, “barbatie, indrazneala” si se trage din cuvantul anér, andrós – “barbat”. Forma curenta este Andrei, cu femininul Andreea, iar diminutivul este Andi, adeseori grafiat Andy, dupa model occidental. In vechime, limba romana a cunoscut si alte forme precum Andrii, Andruta, Andries, Andreica, multe disparute cu timpul, altele pastrate doar ca nume de familie.
Sursa :
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
