Medicina dacilor...

 

 Medicina dacilor...

Aici, pe pământul Zeului Stâncii, al Fulgerelor, în Ţara Lupilor, este Vf Omu şi Osia Cerului, Axa Lumii...

” Da, am zis-o şi o voi repeta până voi putea fi auzit, că misiunea noastră este să dăm ştiinţelor arheologice pe omul Carpaţilor preistoric, anteistoric. ”

(Cezar Bolliac)

Dioscoride, medic greco-roman care l-a insotit pe Traian in cel de-al doilea razboi cu dacii, a scris un tratat de botanica farmaceutica, De materia medica, in care a prezentat si 21 de plante medicinale utilizate de daci in diferite maladii. Curios, alaturi de numele grec si roman, este inscris si cel dacic.

Printre ele: Boudhathala (limba boului, actiune sudorifica); Cinouboila (brionia, cicatrizanta in plagi, diuretica); Coadama (limbarita, racoritoare calmanta in prurite, cicatrizanta); Coicodila (iarba bubei, diuretica, purgativa); Dielleina (maselarita, folosita de daci ca analgezic, calmant, hipnotic, antispastic); Diesema (lumanarica, actiune astringenta si antiperistaltica in diarei); Diodela (coada soricelului, utilizata ca tonic, hemostatic, antiastmatic, laxativ, calmant al durerilor abdominale); Mizela (cimbrul, efect antidiareic, antispasmodic, diuretic); Salia (ciumafaia, contine alcaloizi ca hiosciamina si scopolamina); Riborastra (brusturele, diuretic, hipoglicemiant, antiseptic, laxativ, sudorific, depurativ) s.a. Arheologii au descoperit ca geto-dacii foloseau deopotriva si leacuri minerale. Praful de calcar era utilizat ca hemostatic, buretii de mare uscati si pulverizati erau surse de iod, iar numeroase vase de lut contineau cenusa vulcanica, adusa de negustorii greci de la Etna, Stromboli si Vezuviu. Presarata pe rani, aceasta cenusa le usca, grabind cicatrizarea.

Neglijau dacii igiena colectiva sau pe cea corporala? Nicidecum. Vechii locuitori de la Gradistea Muncelului beneficiau de o instalatie de captare si filtrare a apei de izvor, la punctul numit Tau. La intrarea in marele rezervor din piatra si lemn, apa trecea printr-o sita, apoi era filtrata prin straturi de pietris si nisip. Captata dupa aceasta purificare, era stocata in cisterne sapate in stanca, asa cum este cea de la Blidaru. Un sistem de tevi, construit din olane de lut ars, purta apa catre cetate. Asemenea sisteme au fost descoperite dupa 1950 in mai multe asezari dacice din Muntii Orastiei. Dacii se spalau frecandu-se cu nisip, cu pamant alcalin (un fel de sapun primitiv) si cu vin, isi dezinsectizau imbracamintea cu pelin si levantica, isi tundeau parul si barba cu cutite curbe. Excesul de vin l-a facut pe marele preot Deceneu sa-l sfatuiasca pe Burebista sa ordone smulgerea din radacini a vitei-de-vie, in fond o masura de igiena colectiva (apud Strabon).

In Transilvania dacica se cunostea inca de prin secolele III-II i.Hr. efectul terapeutic al unor ape minerale. Izvorul termal de la Geoagiu purta numele de Germisara, de la cuvantul indo-european germ (devenit therm sau warm, cald). Razboaiele perpetue au stimulat perfectionarea interventiilor chirurgicale. Daca unele operatii, precum scoaterea manuala a varfului sagetilor sau oblojirea ranilor cu frunze din plante astringente, hemostatice si cicatrizante, a fost o practica milenara, nu acelasi lucru se poate spune despre instrumentele chirurgicale sofisticate gasite in siturile dacice de catre arheologi ca Ion Horatiu Crisan, Constantin Daicoviciu, Radu Vulpe.

Cei care cred ca medicina dacilor a fost doar empirica, deci pur aplicativa, se inseala. Arta de a preveni bolile si a le vindeca poseda si o baza mitico-magica. Grecii si ulterior romanii aveau un renumit panteon de zeitati medicale, precum centaurul Kiron, maestrul lui Asklepios (Esculap), fiul lui Apollo, apoi pe fiii si fiicele lui Esculap, patronii unor ramuri ale medicinei: Machaon (chirurgia), Podalir (dietetica), Telesphor (ocrotitorul convalescentei), Hygeia (igiena), Panakeia (posesoarea leacurilor), Epione (alinatoarea durerilor) s.a. La randul lor, preotii-medici din Dacia solicitau ajutorul unor zei vindecatori precum Darzas si Bendis, zeita corespunzatoare lui Artemis (Dianei romane), protectoarea casei si a sanatatii feminine. Anumiti medici-istorici sustin ca insusi Zamolxis, tanar dac, ar fi calatorit in Atica, l-ar fi cunoscut pe Pitagora si ar fi invatat de la discipolii lui Hipocrate minunata arta de a reda suferinzilor bunul lor cel mai de pret: sanatatea trupului si a sufletului.

Text: Prof. Dr. Radu Iftimovici

www.descopera.ro/cultura/2753237-dacii-niste-...

 

Balada Lui Zamolxe - Focul Sacru Dacic:

 

 

Noi dacii, credinciosii lui Zamolxe:

Imn dacic:

Sibilele...

Sibilele...

Cărţile sibiline:

Cea mai veche dintre toate culegerile sibiline se compune din preziceri atribuite sibilei Eritreea, din care nu ne-au ramas decat niste fragmente foarte scurte, pastrate la Clement Alexandrinul, Flegon si Pausanias. Aceste fragmente, impreuna cu cateva versuri sibiline culese de ici si colo de catre unii autori vechi, ca Plutarh, Strabo, Dio Cassius, Eustatiu, Serviu si altii, alcatuiesc la un loc vreo suta de versuri foarte neinsemnate. Ca si la romani, versurile sibiline ale grecilor erau considerate scrieri sacre, care circulau din oras in oras.
După alţii, Oracolele Sibiline, ar fi la... Vatican, păstrate în mare secret şi, ar conţine previziuni despre România...
Cu toata aversiunea crestinilor fata de oracolele sibiline pagane, o serie de Sfinti parinti si scriitori bisericesti, ca Sfantul Teofil al Antiohiei, Sfantul Justin Martirul si Filozoful, Atenagora si altii din secolul al II-lea si al III-lea, nu s-au temut sa afirme ca sibilele vorbeau sub inspiratie dumnezeiasca. Prezicerile sibilelor au fost adesea comparate si confruntate cu cele ale Vechiului si Noului Testament.
Versurile sibiline crestine "apar mai mult niste imnuri religioase decat profetii. Scopul acesta de edificare, de intarire sufleteasca, pe care si-l propun indeosebi "sibilele" cartilor a VI-a si a VIII-a, este vizibil mai ales in acest fragment de mai jos al unui poem didactic, care rezuma datoriile unui bun crestin : "A fi umilit cu inima, a alunga orice inselaciune din sufletul nostru, a iubi pe Dumnezeu si a-L onora cu sfintenie, a iubi pe aproapele ca pe tine insuti : acesta este semnul care distinge pe descendentii lui Hristos".

In concluzie, putem spune ca culegerile sibiline crestine sunt niste carti istorico-profetice si de literatura politico-religioasa, care s-au bucurat de mare cinste in primele secole ale Bisericii crestine. De aceea, Sfantul Justin Martirul si Filozoful nu exagereaza de loc atunci cand afirma despre cartile sibiline crestine, ca acestea erau cunoscute pe atunci in lumea intreaga.

Oracolele Sibilice :

By bibliophyle Oracolele Sibilice (numite si oracolele pseudo-sibilice) sunt o colectie de scrieri cu caracter oracular scrise in limba greaca in versuri hexametrice atribuite Sibilelor prezicătoare din mitologia romana. Oracolele originale (cele, romane) au fost distruse de incendiul care a avut loc in templul lui Jupiter la Roma in anul 83 i.Hr. In anul 76 i.Hr senatul roman a ordonat trimiterea unor soli in toata lumea cunoscuta pentru a redescoperi aceste oracole. Probabil ca romanii au reusit sa alcatuiasca o colectie asemanatoare celei distruse si care probabil a existat pana la inceputul secolului 5 d.Hr. Ultima data cand aceste oracole au fost vazute a fost anul 405 d.Hr.

Pseudo-Sibiliene nu sunt acele oracole pagane, dar sunt atribuite acelorasi sibile (prezicătoare) despre care se vorbeste in cele originale. Aceste oracole au fost extrem de populare la inceputurile crestinismului si sunt deseori citate in scrierile patristice ale lui Teofil, patriarhul Antiohiei (ca. 180 d.Hr), Clement din Alexandria (ca. 200 d.Hr), Lactantius (ca. 305), si Augustine (ca. 400 d.Hr).

Colectia Sibilica este extrem de valoroasa pentru continutul, informatiile si interpretarile gnostice, ebraice si crestine in contextul mitologiei grecesi si ale religiilor de mistere (cultele iniţiatice) existente la inceputurile crestinismului. Influenta lor asupra Apocalipsei Sf. Ioan din Noul Testament este clara si putem intalni fraze intregi asemanatoare……

mai multe, citiţi pe :

http://bibliophyle.wordpress.com/2009/05/16/oracolele-sibilice/

In imaginatia grecilor antici, profetiile sibilelor erau facute in afara conditiilor existentei lor materiale, fiinta lor neavand aparentele fizice ale unui corp uman. Data fiind varsta lor fantastica, sibilele nu ajungeau pana la urma decat o "voce" revelatoare a vointei divine. Moartea sibilelor era deci socotita ca fiind treptata si foarte indelungata, disparand astfel numai trupul lor, nu si sufletul. In felul acesta, sibilele nu erau considerate ca fiind supuse obisnuitelor legi ale mortii naturale, ca pitiile. Spre deosebire de acestea, dupa moartea lor fizica, sibilele continuau sa existe prin ele insele in virtutea misiunii lor supranaturale. Inspiratia sibilelor era astfel permanenta si nu intermitenta, ca aceea a pitiilor, caci, spre deosebire de acestea din urma, cele dintai patrundeau viitorul "printr-o comunicare constanta cu stiinta zeilor".

Se poate spune deci ca sibilele au caracterul unor figuri legendare, nascute, probabil, in epoca marii miscari religioase din secolul al VIIIlea si al VII-lea i. d. Hr., miscare al carei caracter mistic a favorizat credinta in divinatia intuitiva, inspirata in primul rand de zeul Apolo. Incepand din aceasta epoca, ajung la moda, alaturi de oracolele patronate de corporatiile sacerdotale, o serie de oracole sibiline. In acestea din urma, sibilele isi murmurau profetiile intr-o singuratate plina de mister. Aceste oracole sibiline faceau cunoscuta vointa divinitatii intr-un cadru natural exotic si anume in fundul padurilor, in singuratatile insufletite de murmurul apelor si freamatul frunzisurilor, in temple indepartate, inconjurate de preoti care scriau oracolele, sau in pesteri. Legenda spune ca sibilele acestor oracole erau niste femei de care nimeni nu se putea apropia, care apareau nu se stie de unde si dispareau de asemenea nu se stie unde. O vraja demonica parea ca emana din ele, viata lor fiind invaluita de mister si legata de o serie de legende mitologice.

http://www.crestinortodox.ro/

Sibilele:
In jurul sibilelor erau tesute tot felul de legende si se presupunea ca ele poseda ceva din insusirile supranaturale ale zeilor. In general, ele erau preotese ale lui Apolo, iar numarul lor a variat de-a lungul vremurilor si in diferite locuri. O data cu aparitia crestinismului, sibilele au inceput sa implineasca un rol cu totul nou, fiind pomenite in literatura crestina din primele veacuri si reprezentate si in iconografia de mai tarziu.

Romanii socoteau aceste sibile drept niste femei intelepte, pe care le numeau astfel de la diminutivul italicului sabus sau sabius, care inseamna "intelept". Se credea ca sibilele faceau cunoscuta vointa divinitatii, aratand-o scrisa adeseori pe frunze de stejar, pe care le imprastiau in bataia vantului, cand acesta era mai puternic, pentru ca sa poata fi cat mai raspandite si duse cat mai departe de vijelioasa lui suflare. Este usor de inchipuit cat de dificila era apoi munca ce se cerea ca aceste frunze sa fie adunate si, ulterior, ordonate spre a se putea citi ceea ce scrisese sibila respectiva. Profetiile sibilelor se colectionau apoi cu grija, alcatuindu-se astfel cartile sibiline, carti cu ajutorul carora se cauta sa se patrunda in tainele ascunse ale viitorului. Sentintele si profetiile sibilelor, ca si acelea care au fost consemnate in vechile carti sibiline ale Romei, se spune ca provin in cea mai mare parte din orfism si din mistica acestuia.
Mama mitica a celei dintai sibile este Hydole, adica o nimfa, ale carei profetii se faceau auzite in murmurul apelor curgatoare si in vijelioasa izbire a vanturilor de scobiturile stancilor, recifelor si grotelor cu o rezonanta care dadea in anumite momente impresia unei inlantuiri de cuvinte inteligibile.

Patria sibilelor pare sa fi fost Asia Mica si anume tinuturile din preajma Troii, deoarece o serie de traditii plaseaza leaganul celei dintai sibile in regiunea muntelui Ida, nu departe de Troia. Aceste traditii, posterioare vremii lui Homer si carora este imposibil a le nega istoricitatea, fac sa mearga originea sibilelor pana la epoca razboiului troian, cand o femeie, numita Sibila, isi dobandise mare renume in arta ghicirii si a profetiei.

Altii sustin ca cea dintai sibila ar fi fost legendara Casandra din Troia, fiica regelui Priam, care, fiind iubita de Apolo, ar fi primit de la el darul profetiei. Dar fiindca dragostea acestuia a fost respinsa, el a facut ca profetiile ei sa nu fie crezute de catre aceia care le auzeau. Uneori Casandra este socotita ca prototipul celorlalte sibile, fiindca multe din trasaturile ei proprii sunt asemenea insusirilor caracteristice tipului sibilin.

Dar divinatia intuitiva de tip sibilin a trecut din tinuturile Troiei si ale Eritreii in alte regiuni si orase ale Asiei Mici, ca Samos, Delos, Rodos, Colofon si Claros.

Cea mai celebra dintre sibile este aceea din Cume sau Cumanos, in apropiere de golful Baja, nu departe de Neapole, fiica a lui Glaucos si a Dianei. Celebritatea acestei sibile se datoreste in mare parte poetului Vergiliu, care pomeneste de ea in Eneida. Legenda spune ca aceasta sibila isi avea locuinta intr-o pestera inspaimantatoare din insula Sicilia. Cand Eneas a venit din Cartagina in Latium, s-a dus la ea ca sa-i spuna viitorul ce-l astepta. Apucata de un delir profetic, sibila ar fi prezis eroului intreaga lui soarta, aratandu-i totodata si mijlocul prin care avea sa ajunga in infern. Vergiliu spune ca in momentul cand prezicea soarta eroului, sibila era cuprinsa de spasme furioase care-i dadeau un aspect infiorator.

Dar cea mai importanta legenda mitologica despre sibila din Cume este aceea in care ni se descriu cele trei intalniri ale sibilei cu regele roman Tarquiniu Superbul. Astfel, legenda spune ca, dupa ce aceasta sibila a reunit in noua volume toate oracolele, s-a prezentat regelui ca o femeie cu totul garbovita de ani ca sa-i vinda cele noua carti sibiline, pe o suma de 300 de florini de aur. Cerandu-i insa prea mult, acesta a luat-o in ras si a refuzat-o. Sibila a ars atunci trei din cele noua carti si s-a prezentat a doua oara, cerand regelui acelasi pret. Dar acesta iarasi refuzand-o, sibila a mai ars inca trei carti si se prezenta din nou, cerand tot suma de la inceput. Surprins de aceasta staruinta, regele a cumparat ultimele trei carti, platind sibilei suma ceruta initial. Dupa ce a vazut ca in aceste carti era vorba despre viitorul statului roman Tarquiniu Superbul le-a incredintat spre buna pastrare la doi, apoi succesiv in grija a zece, cincisprezece si in sfarsit, a patruzeci de preoti speciali, numiti quindecemviri sacris faciundis.

Legenda spune ca, dupa ce a platit sibilei din Cume pretul celor trei carti cumparate, regele Tarquiniu Superbul le-a inchis intr-un loc secret din templul lui Jupiter sau al Junonei de pe Capitoliu, fiind pazite aici de quindecemviri zi si noapte. Dupa cum vedem, originea cartilor sibiline este datata la romani din timpul regilor si invaluita cu fapte legendare, nascociri ale celor interesati sa atribuie acestor carti o origine misterioasa, menita sa dea continutului lor o mare autoritate, inseland astfel opinia romana. In felul acesta, datorita asa-zisei lor origine misterioasa, cartile sibiline erau considerate la romani scrieri sacre.

Dar aceste carti au fost la anul 83 d. Hr., sub dictatura lui Sula, cu ocazia unui incendiu de pe Capitoliu. Pentru a recupera aceasta pierdere, romanii au inceput sa consulte sibilele din diferite provincii ale imperiului, cautand sa afle astfel care este vointa zeilor. In anul 76 d. Hr., la propunerea consulului Octaviu, au fost alesi trei delegati, care au cercetat si au adunat din Asia Mica, Samos, Eritreea, Africa, Sicilia si Italia toate prezicerile sibilelor si oracolelor sibiline care se puteau gasi. Dupa inapoierea acestora, culegerile respective au fost cercetate de preotii sibilini si, dupa o norma oarecare, unele s-au primit iar altele s-au inlaturat, pastrandu-se pana la urma numai o mie de versuri. Asa au fost reconstituite cartile sibiline, printr-o a doua editie, in timpul domniei lui August, si inchise in doua lazi de aur asezate la baza statuii lui Apolo Palatinu
http://previziuni.blogspot.com/

Sibylla Erythreea.

Cea mai celebră dintre cele 12 sibile pe care le consemnează mito-istoria, în spaţiul carpato-danubiano-pontic şi, ulterior, în Grecia şi la Roma, a fost Sibylla Erythreea. Era fiica lui Aristocrates-Crinagoras (agricultor) şi a nobilei hiperboreene Hydole (născută la Roşia, pe valea Holodului). Sibylla era născută la Mărmeşti-Roşia-Zarand (Marmissos, la Suidas), “loc sfânt al mamei Mari (Rheea-Deciana-Cybele), “soţia lui Saturn”, după cum spune chiar Sibylla lângă Râul Iad (transformat în Muntele Ida, lângă Troia). N. Densuşianu afirmă că în toată literatura geografică veche nu se află un singur document autentic care să confirme că Marmessos a existat pe teritoriul vechiului Ilion. “Întreaga catenă a Carpaţilor a fost odată domeniu sacru al marilor divinităţi pelasge. Mai ales în Munţii Apuseni, auriferi ai arimaspilor şi agathyrşilor, s-au găsit urmele unei prosperităţi materiale şi ale unei civilizaţii morale înaintate din timpurile cele mai vechi.” Suidas spune că Sibylla Erythreea mai era numită: Sardana-Zarandana (Zarand); Gergithia-Gurguiata; Linussa-Lăpuşa; Leucana-Valea Leuca; Samia-Şoim; Rhodia-Ruda (regiunea minelor de aur); Sicelana-Sicula; Sarbis-Sârbeşti; Amaltheea-Hălmagiu; Albuneea-Alburus Major; Sibylla (cuvânt arhaic pelasg) era preoteasa lui Apollo şi avea sanctuare pentru oracole în Nordul Transilvaniei de azi, între Maramureş şi Năsăud, unde sunt Munţii Ţibleş. În Munţii Căliman se află Vârful Sibilei şi Valea Sibila. În apropiere de mănăstirea Cozia este comuna Jiblea (Siblea). Nicolae Densuşianu subliniază că nici una dintre sibile nu a fost originară din ţinuturile greceşti. Misticismul a fost adus grecilor de Apollo, Orfeu, Abaris, toţi hiperboreeni. Cele dintâi sibile au fost aduse la templul şi oracolul din Delphi, întemeiat de păstorii pelasgi hiperboreeni din nordul Istrului de Jos (Pausanias ). “Sibilele nu au pronunţat niciodată oracolele lor în limba greacă. Aceste oracole au fost traduse în greceşte din vechea limbă pelasgă”. Sibylla Erythreea a propus cărţile ei împăratului etrusc al Romei, Traquinius Superbus şi în faţa dispreţului acestuia, ea a ars şase din cele nouă cărţi. Sfătuit de auguri, împăratul a achiziţionat cărţile rămase, la preţul cerut de sibilă. Aceste scrieri proorocitoare erau conforme principiilor tradiţionale pelasge şi au avut o influenţă imensă asupra Romei. În tradiţiile ebraice, Sibylla Erythreea este numită “Regina din Saba” (Cartea Regilor, I.10). Ovidiu, în Fastele, a folosit vechile cărţi religioase, calendarele şi tratatele astronomice ale pontifilor din Roma, acele “Libri Etrusci” de origine hiperboreeană.
Datorită acestor scrieri, s-a ţinut cont de succesiunea vârstelor de aur, argint, bronz şi fier, care au influenţat istoria Romei şi au contribuit la răspândirea religiei lui Apollo. Conforme cu gândirea lui Zamolxis-Saturn, ele au stat la baza gândirii vedice, reformată în India prin brahmanism, “ziua lui Brahma” vorbind de distrugeri ciclice ale omenirii, urmate de renaşteri repetate, cu mult înainte de Heraclit. Distrugerea Troiei a fost prezisă de Sibylla Cassandra şi a fost datorată jurământului strâmb al lui Laomedon, tatăl lui Priam, conform cuvintelor lui Apollo, după care orice păcat sau jurământ strâmb loveşte pe cel vinovat dar şi întreg neamul acestuia. Roma, fiică a Troiei, supusă influenţei cărţilor sibiliene, îşi asumă profeţia lor, întemeiată fiind de Romulus care şi-a ucis fratele în faţa cetăţii. Italia a cunoscut pustiirea lui Hannibal, asediul Capitoliului de către gali (anii 84-83), conjuraţia lui Catilina (anul 63) şi cel de-al treilea rege, Cornelius Lentulus, conducătorul conspiratorilor din Roma. La intervale “ciudat de regulate”, în anul 53, a avut loc înfrângerea lui Crasus, care a felicitat apariţia adevăratului gropar al Romei-Regatul Parţilor. În anul 43, Cicero n-a mai putut salva Republica, victimă a celui de-al doilea război civil. Împlinind profeţia Sibyllei, abia Augustus în anul 17 î.Chr. “Întrecerile seculare”, prezise de noul oracol al Sibyllei. (Th. Zielinski, Sibylla, Editura “Meta”, 1994)
http://www.dacia.org/densusianu2002/Comunicarile_Congresului/Mihaela_Orescu/mihaela_orescu.html
Niko

the moment of peace...

Ce este ILUMINAREA ?

Un cerşetor stătea la marginea unui drum de mai bine de 30 de ani.

Intr-o zi, trecu pe acolo un străin.

„- Te înduri să-mi dai un ban?", murmură mecanic cerşetorul, întinzându-i vechea lui şapcă de baseball.

„- Nu am nimic să-ţi dau", spuse străinul. „Dar pe ce eşti aşezat?", întrebă acesta.

„- Un gunoi", răspunse cerşetorul. „E doar o cutie veche. Stau pe ea de când mă ştiu."

„- Te-ai uitat vreodată înăuntru?", întrebă străinul.

„- Nu", răspunse cerşetorul. „Ce rost are? Nu e nimic în ea."

„- Uită-te înăuntru", insistă străinul.

Cerşetorul reuşi să ridice puţin capacul. Şocat, nevenindu-i să creadă, văzu că toată cutia era plină cu aur.

*******************************

Lucruri despre care Dumnezeu NU întreabă:

Eu sunt străinul care nu are nimic să vă dea şi care vă spune să vă uitaţi înăuntru.

Nu în interiorul unei cutii, ca în parabolă, ci undeva mai aproape: în interiorul dvs.

„- Dar eu nu sunt un cerşetor" — mi se pare că vă aud protestând.

Cei care nu şi-au găsit încă adevărata bogăţie, care este strălucitoarea fericire a Fiinţei şi sentimentul profund şi indestructibil de pace venit odată cu ea, sunt cerşetori, chiar dacă deţin cele mai mari bogăţii materiale. Ei caută în afara lor fărâme de plăcere sau de satisfacţie, de recunoaştere, de siguranţă sau de iubire, deşi au în sine o comoară care conţine nu numai aceste lucruri, ci este infinit mai bogată decât orice le-ar putea oferi lumea.

http://www.povesticutalc.ro/povesti-Ce-este-Iluminarea.html

1. Dumnezeu nu te intreaba ce fel de masina ai condus, dar te intreaba cati oameni ai condus cu ea atunci cand aveau nevoie de un mijloc de transport;

2. Dumnezeu nu te intreaba cati metri patrati are casa ta, dar te intreaba cati oameni au fost bine primiti in casa ta;

3. Dumnezeu nu te intreaba despre hainele la moda pe care le ai in dulap, dar te intreaba pe cati oameni nevoiasi i-au imbracat aceste haine;

4. Dumnezeu nu te intreaba ce pozitie sociala ai avut, dar te intreaba cum te-ai comportat cu ceilalti;

5. Dumnezeu nu te intreaba cate proprietati si bunuri materiale ai avut, dar te intreaba cum ti-au condus acestea viata;

6. Dumnezeu nu te intreaba care a fost salariul cel mai mare pe care l-ai avut, dar te intreaba ce compromisuri ai facut pentru a-l obtine;

7. Dumnezeu nu te intreaba cat de mult ai muncit peste program la servici, dar te intreaba cat de mult ai "muncit peste program" cu familia si pentru cei dragi;

8. Dumnezeu nu te intreaba cata lume te-a recomandat, dar te intreaba pe cati ai recomandat tu la randul tau;

9. Dumnezeu nu te intreaba ce meserie ai avut, dar te intreaba daca ai schimbat meseria dupa cea mai buna abilitate a ta;

10. Dumnezeu nu te intreaba ce ai facut sa te ajuti, dar te intreaba ce ai facut sa aii ajuti pe ceilalti;

11. Dumnezeu nu te intreaba cati prieteni ai avut, dar te intreaba pentru cati oameni ai fost un adevarat prieten;

12. Dumnezeu nu te intreaba cum ti-ai aparat drepturile, dar te intreaba cum ai aparat drepturile altora;

13. Dumnezeu nu te intreaba ce vecini ai avut, dar te intreaba ce fel de vecin ai fost tu lor;

14. Dumnezeu nu te intreaba ce culoare a avut pielea ta, dar te intreaba ce fel de caracter ai avut;

15. Dumnezeu nu te intreaba de cate ori vorbele tale au spus adevarul, dar te intreaba de cate ori nu.

Niko

Rămăşagul de la Lacul Dracului

Rămăşagul de la Lacul Dracului

Râul Nera alcătuieşte, de-a lungul a 18 kilometri, unul dintre cele mai sălbatice şi frumoase locuri din ţară, cu peste 400 de peşteri, avene şi cascade.
Parcul National Cheile Nerei - Beusnita ocupa zona sudica a Muntilor Aninei si partea nordica a Muntilor Locvei.
Scopul principal pentru care a fost constituit Parcul este conservarea biodiversităţii, a florei şi faunei, a peisajului, a tradiţiilor locale, încurajarea turismului, educaţie ecologică şi conştientizare publică.

Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa se bucură de o extraordinară bogăţie floristică, un peisaj de o diversitate şi unicitate aparte, precum şi de starea de sălbăticie păstrată datorită accesului dificil în zonă.

Cuprinde o zona carstică pe cursul mijlociu al râului Nera care constituie şi coloana vertebrală a Parcului.

ATRACŢII: Cheile săpate de râul Nera şi afluenţii săi, lacurile carstice (Ochiul Bei şi Lacul Dracului) - Cascade (Beuşniţa, Bigăr, Şuşara) - Peşteri şi avene - Vegetaţia bogată şi variată


LEGENDĂ

Rămăşagul de la Lacul Dracului

Lacul Dracului: 9,3 metri adâncime şi 20 de metri diametru. E cel mai mare lac carstic din ţară. Legenda spune că, odată, dracul a pus rămăşag cu un moşneag care păştea caprele că poate frige un cap de ţap fără ca acesta să rânjească. Jarul puternic a făcut însă ca buzele ţapului să se ridice, lăsând să se vadă doar dinţii rânjiţi. De ciudă, dracul s-a aruncat în lac şi s-a înecat. Localnicii spun că lacul nu are fund, iar culoarea albastruverzuie este dată de trupul diavolului care se luptă în adâncuri. În realitate, ochiul de apă s-a format după ce aluviunile Nerei au închis intrarea unei peşteri, după care bolta acesteia s-a prăbuşit. Lacul este alimentat tot de apa Nerei, prin fisuri carstice.

Cheile Nerei au şi o importanţă turistică deosebită. Ele ne o adevărata lecţie de carstologie, întâlnind pe parcursul lor numeroase fenomene carstice. De la cele mai simple – lapiezuri, până la dolie, izbucuri, ponoare, cascade, poduri naturale şi terminând cu cele mai spectaculoase: avene, peşteri, lacuri carstice. Numai Bazinul Beiului exista peste 26 de pesteri şi avene. În cel al Nerei, numărul acestora se ridică la 56, cu menţiunea imediată ca acestea trebuie protejate.

Za duşu...

Haris Dzinovic - Kako Mi Nedostajes:

Rano Je Za Tugu:

Haris Dzinovic Nije Strasno Kad Sam Ostanes:

www.ozibuna.net/

Doamne strigat-am catre Tine!

Teama de demoni si jocul cu demonii

Rasaritul se teme de demoni; Apusul se joaca cu demonii. Miliarde de fapturi omenesti din Rasarit se pazesc la fiecare pas, ca sa nu se ciocneasca cu vreun demon. Nimanui acolo nu i s-au "inventat" demonii - despre demoni acolo se stie -si demonii acolo se simt in fiecare zi si in fiecare ceas, inca de la prima generatie de oameni.

Apusul este pamantul descoperirilor. Dupa multele descoperiri, care aduc moartea ori castiguri negustoresti, Apusul a descoperit si faptul ca exista demoni. Si aceasta a rabufnit tocmai in veacul nostru (al XX-lea). Pentru Apus nu exista ceva pe care toti sa-l socoteasca drept adevar. Totul acolo se imparte pe „domenii", pe partide si secte. Tot astfel si cu descoperirea ca exista fiinte spirituale netrupesti. Ea nu este recunoscuta in intregime de oamenii din Apus si i-a fost randuit locul doar intr-o secta apuseana a unor oameni care se numesc „spiritisti". Spiritistii se mandresc cu faptul ca lor le este dat sa vorbeasca cu duhurile. Ei se bucura ca mentin legatura cu lumea spirituala. Sar in sus de bucurie, fara sa stie insa ca lumea lor este condusa de catre satana.

Rasariteanul nu simte ingerii, duhurile bune ale lui Dumnezeu, pazitorii si ocrotitorii oamenilor. El de mult a incetat sa-i mai perceapa. A ramas doar cu duhurile rele, care ii fac rau si pe care trebuie sa le imbuneze cu jertfe - in fiecare zi, da, in fiecare zi. Sunt deja cateva sute de ani de cand Apusul a incetat sa mai simta, sa mai constientizeze atat ingerii, cat si demonii. De aceea a si primit evanghelia spiritista cu mirarea omului care a stiut ceva, insa a uitat si iarasi si-a adus aminte. Odinioara, Apusul a crezut atat in ingeri, cat si in demoni, insa, cu timpul, el a risipit aceste doua averi ale sale. Astazi demonii i se arata doar prin spiritisti ori apuseanul ii percepe prin hipnoza. Percepe duhurile, insa nu le deosebeste. Cu bucurie se inchina el tuturor duhurilor care i se arata ca fiind fiinte spirituale bune.

I s-a tocit, prin urmare, simtul sau de discernamant si de cunoastere. Rasaritul nu are perceptia duhurilor bune. Apusul nu percepe deosebirea duhurilor bune de cele rele. Rasaritul se apara de duhurile rele prin jertfe - jertfe neincetate inaintea idolilor de piatra ori de lemn. Apusul (spiritist) se daruie tuturor duhurilor care i se arata fie prin medium, fie prin vrajitori. Si tuturora el le da deplina crezare.

Rasaritul este pesimist aproape pe de-a-ntregul. De ce? Pentru ca are cunostinta de duhurile rele, insa n-a cunoscut nimic despre Bunul Dumnezeu. Cunoaste si simte pe propria piele si cu sufletul sau prezenta si actiunea demonilor celor rai, insa nu simte prezenta Bunului Dumnezeu, Care poate sa-i izgoneasca pe demonii cei rai si sa-i apere pe oameni.

Apusul spiritist este optimist in mod superficial. Superficial pe de-a-ntregul si pe de-a-ntregul lipsit de minte. Spiritistii ajung la cunoasterea de Dumnezeu prin intermediul demonilor; nu prin intermediul Fiului lui Dumnezeu, Hristos Cel intrupat; cu ajutorul demonilor, care li se arata prin mediumuri, vrajitori si altii asemenea acestora. Prin urmare ateistii de mai ieri, spiritistii, afla de la diavol ca exista Dumnezeu si suflet. Iar aceasta cunoastere ii surprinde intr-atata, incat ei, rupti de societate, cheama duhurile ca sa le vorbeasca si sa le profeteasca ceva bun. Iata, pe acest nisip alunecos este intemeiata credinta lor!

Spiritistii vad insa in aceasta o "stiinta" moderna, un fel de "descoperire" contemporana. Daca ar fi citit ei Sfanta si Dumnezeiasca Scriptura, ar fi aflat ca Cel Preainalt a atras atentia oamenilor inca de pe vremea lui Moise sa se delimiteze de spiritism (Ies. 18,11). Marele Rasarit se afla sub puterea demonilor; dar si Apusul spiritist este tot sub puterea demonilor. Prin urmare, demonocratia stapaneste in ambele emisfere ale pamantului, care se ri dica impreuna impotriva Ortodoxiei si, in particular, impotriva Balcanilor.

Ne vine in minte o intrebare: dorim oare sa ne situam intre doua varietati ale demonocratiei? Nu, in niciun caz. Nu intre, ci mai presus.

Cunoastem ca exista o lume spirituala. Cunoastem ca exista duhuri rele. Exista insa si duhuri bune. Exista Bunul Dumnezeu, Care este mai puternic decat toate duhurile luate impreuna. Cu numele lui Hristos, al Maicii Domnului si al Sfintei Cruci, noi punem pe fuga duhurile cele rele, iar prin rugaciune atragem spre noi duhurile cele bune, ingerii lui Dumnezeu, care ne pazesc si ne ajuta, in acest mod ne ridicam mai presus decat paganii si decat Rasaritul pesimist.

Pe de alta parte, noi nu ne bucuram de orice aparitie a duhurilor de pe lu- . mea cealalta, pentru ca stim ca acestea s-ar putea sa fie duhuri rele, care ne pot ispiti si indeparta de la calea mantuirii. inca si mai putin chemam duhurile de pe lumea cealalta, cavi-tand de la ele sfaturi si prorociri despre evenimentele viitoare; caci cel ce face una ca aceasta nu este placut lui Dumnezeu. Noi ne punem nadejdea insa in imparatul ingerilor, in Domnul Cel Preainalt, Creatorul nostru si Parintele nostru Cel ceresc si nu avem partasie hoteasca de El prin lumea spirituala. in acest fel noi, balcanicii, ne inaltam mai presus decat Apusul spiritist.

Si, precum Mantuitorul nostru este mai presus de Rasarit si de Apus, tot astfel si noi sa ne straduim sa nu ne aflam stransi la mijloc intre acestea, ci, cu ajutorul lui Hristos, intotdeauna sa ne inaltam mai presus de ele. Mai presus de Rasarit si mai presus de Apus!

Sfantul Nicolae Velimirovici

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/

Omul nu este dusman al omului. Doar diavolul este dusman al omului." Daca am crede acest cuvant, cu mult mai usor am trece peste rautatile vazute sau simtite din partea celor de langa noi. Daca am vedea cum diavolul lucreaza prin oamenii neatenti la lucrarea lui in ei, nu am mai lovi in oameni, intorcandu-le rautatile, nu am mai suferi in fata rautatilor lor, ci am avea mila de ei, oricat de mult ne-ar lovi ei.

Cand nu mai credem in diavol, ajungem sa luptam cu omul de langa noi, sa urmam legii talionului, care zice "ochi pentru ochi si dinte pentru dinte", sa luam totul personal, sa vedem in toti aceia care ne sunt greu de suportat numai lovituri si impunsaturi intentionate.

Cand diavolul nu a reusit sa-L ispiteasca pe Hristos, in pustie, el a trecut la a-L lovi prin oamenii de langa El, prin ucenici si prin preotii Templului iudaic. Un apostol se leapada de El de trei ori, un altul Il vinde, iar preotii Legii Vechi ii cer rastignirea. Cu toate acestea, El nu a cazut din dragostea fata de ei, stiind si vazand cu diavolul lucreaza prin ei asupra Lui, cum ei se comporta inconstient, drept pentru care a si zis: "Iarta-i, Doamne, caci nu stiu ce fac."

Diavolul exista, insa cauta cu toata puterea sa ramana ascuns.

Diavolul ne pacaleste, cum ca nu exista, pentru a putea sa ne piarda fara prea mare lupta.

..................................................................................................................................................................
Mai departe de moarte, mai departe de viaţă,
mai departe de dragoste, mai departe de mine,
mai departe de noi,
mai departe de cei care-am fost,
de cei care-am fi putut deveni.
Şi cursa continuă.
( Octavian Paler )

Atât cât pricep eu lucrurile, omul l-a descoperit pe Dumnezeu nu uitându-se spre cer, ci căutându-l în sine însuşi, ce anume ar putea opune morţii şi neantului. N-am suportat gândul că suntem doar pulbere şi atunci am căutat în noi ceea ce s-ar opune pulberii. Dumnezeu e partea noastră care nu vrea să moară, care nu se poate consola. ( Octavian Paler )

Lacrima Ciutei...

Lacrima Ciutei...



* Lumea va fi adevărată atunci când omul va şti să iubească - până atunci, vom trăi crezând că ştim ce e dragostea, dar vom fi lipsiţi de curajul de a o înfrunta aşa cum este ea. Dragostea este o forţă sălbatică. * ( Paulo Coelho )




Lacrima ciutei...

şi mi-e dor să-mi fie dor...
depărtarea ploilor
îmi e rugul zilelor..
şi-mi e trosnetul, culoare,
de pământ şi fân ce-mi doare,
de risipă şi-amânare...
şi-mi e sete, Doamne, sete...
precum orbul caut perete,
poate, sufletu-mi pereche...
şi-mi e tunet şi furtună...
fulgere cum spini cunună,
umbletul ,ciută nebună...
Niko